GEORGIANA MĂRCULESCU

 

Camera din altă țară

închid ochii și visez colorat,
camera din altă țară
în care intră pe rând
bunicii, frații, prietenii, iubiții, cunoștințele,
cu togele lor lungi, cu ochii prăfuiți,
cu picioarele înroșite de toamnă,
ținând în mâini lujeri de floarea-soarelui.

nu se cunosc între ei, dar toți par să se înțeleagă,
servind în pahare înalte frânturi de dialog.

Poftesc lângă mine, pe canapeaua albastră, un domn distins,
cu fața rotundă, cu barba rară și albă,
el își așează tacticos haina lui portocalie plină de falduri de mătase

acest afro-american îmi împărtășete că este just că n-a fost invitat la mica reuniune,
dar că are un mesaj important de transmis:
nu mai este nevoie să mă joc de-a v-ați ascunselea cu armata lui,
toate armelelor au fost aruncate în mare.

și totuși, nu mă pot abține să nu privesc,
turbanul împreună cu haina lui formează o singură, vibrantă ființă
care respiră în țesuturi de apus.

După Neruda

Ființa ta mi-a fost hărăzită,
exact la o anumită vârstă,
când mi-am tăiat părul şi unghiile,
când am încheiat pelerinajul la respiraţiile de mosc.

Când păşesc,
mâna mea caută căminul unde a dormit azi-noapte,
unde a trăit cele mai frumoase clipe de dragoste.

Când privesc,
pământul întâlneşte verdeaţa câmpului bine semănat,
razele lor îşi amintesc din nou de prima zi de amor.

Când ating,
ochii tăi imaginează un trandafir nocturn găsit la încheietura mâinii şi
sânul meu poartă cele mai auguste visuri.

Mi-e dor
de ochii care au croit acest matelot de suflete,
de obrazul de vară care electrizează părul proaspăt crescut,
de pieptul care strânge visurile-n cupă.

Eu sunt o pasăre sub marginea câmpului de ceaţă,
tu eşti un albatros care a uimit furtuna.

Încotro?

înfloresc salcâmii
și iasomiile
în parc s-au aprins lampadarele
băncile sunt pline

S-au stins luminile în palme
dar obrajii mei sunt incă cruzi

încotro?
aici muzica celor proaspeți
între așternuturi, beznă
amorul s-a retras în chilii

pe vremuri stăteam goală la buza aventurii
câte un pahar de șampanie la foc și o sonată de lună
era tăcerea celor care se căutau pe sine și se ofereau cadou.

Încotro?
capul e plin de visuri, dar noi umblam cu arcul rupt
de la Solomon încoace copiii nu se mai taie în două
zeci de soluții, până la ele
nimic

încotro?
închid ochii
poate peste noapte răsare în mine o hartă

știu că ești ocupat
dar poate nu mă uiți

Cu gândul la Amy

Și poezie,
Multă poezie
Care să țină
De foame, de sete, de sex.
Închid ochii și mă gândesc la machiajul ei de noapte
În liceu nu-mi ieșea nici o dată ca al ei.

Și înșelam
Înșelam mult și cu rușine
Poeții erau amanții mei preferați.

Cu ei scriam versuri de zi
Cu ei dezbrăcam nopțile
Cu ei strângeam diminețile în flashuri și respirații.
Oh Amy,
Dar ei mă țineau tânără

Mama mi-a cumpărat o chitară
Și la zece ani m-am lăsat de ea
Am luat chitara și am tatuat-o sub braț
Discret și nu prea
Ca un început de roman

Acum, încă mă mai obsedează
Cum îmi făceam combinațiile mele
Cum călcam apăsat și cuvintele dădeau păreri și senzații

Oh Amy
Cd-ul tău e pe terminate,
Dar eu încă mă încăpățânez să-mi cresc părul
Renunț la machiaj
Să pot să înșel în siguranță
Azi ai urcat în mine
Și nu pot decât să vibrez
Cu bășici în buricele degetelor.

Atunci

Pielea îți stă ițită în geam
Ciocănesc ușor
Îți deschid coșul pieptului
Și dacă dintr-o greșeală în pielea bătucită
Nu mai e loc de dragoste
Și dacă lupoaica de stepă își pierde dragostea
Te primesc cu cada spumoasă aburindă
Cu venele în apă
Cu aerul scos din cameră
Și dacă la capătul semaforului nu se mai face niciodată verde
Dragă îți las scrisoarea asta cât mai sunt încă în putere
Doctorii mi-au spus că ai să trăiești mult

O să-ți plesnească pipota și o să facă drob
Din mațele tale
O să te spun la toată lumea
Atunci o să te retragi dragă dând sonorul
Din ce în ce mai încet.

Bicicleta

pedalez
pe lângă fluviu
pe lângă pod
pe pista ca un vierme orb
mai strâns și mai strâns

pedalez
fluxul bate în oglinda de ghidon
mai mai să spargă sticla.
dragostea ți se împletește între picioare
nu urcă nici o dată pe mână
pasiune amocnește până ne arde cauciucurile din jurul cordului

pedalez
oglinda înregistrează
bungalow-uri de ocazie
pâlcuri de răchită și trecători în cuiburi
ronțăi aerul de fluviu ca pe un slush

și pedalez până când dintii nu mai sparg gheață
și beau sake pe veranda dinspre curte
«demult, de aici puteai vedea cireșul sălbatic» îți spun
a crescut odată cu păsările

sub el mi-am lăsat bicicleta.

 

Georgiana Mărculescu (n. 1981, Brașov): Absolventă a Facultății de filologie din cadrul Universității “Transilvania” din Brașov și ale cursurilor masterale de Literatură și comunicare din cadrul aceleiași facultăți. În timpul studiilor a participat anual la Maratonul de poezie organizat de Facultatea de Litere din Brașov. A publicat poeme în revistele locale brașovene Gazeta de Transilvania, Monitorul de Brașov și revistele literare Interval și Vatra. Din 2006 a lucrat în calitate de profesor de limba și literatura română – limba și literatura engleză. În 2011 Georgiana Mărculescu a emigrat în Quebec, Canada. A urmat o reconversie profesională, dar a păstrat legătura cu lumea poeziei prin participarea la ședințele Atelierului “Vlad Ioviță”, condus de Dumitru Crudu și la Tabăra de creație “Leonard Tuchilatu” (în 2020).

Copyright © 2021 Georgiana Mărculescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.