MIRUNA ROMANCIUC

 

***

e totul aproape la fel când
mă trezesc și când adorm
tot o alunecare de teren cognitiv
peste corpul ăsta de apă
ca formă de viață și de înec

e la fel pielea șifonată sub ochi
cearcănele ling soarele ca pe o acadea
pe care o primești la 5 ani după ce
a fost ținută mult deasupra
capului tău

acum tu ții cerul deasupra cuiva
scobești între dinții lui albaștri
cu sângele tău: o panglică roșie care te ține
la un loc

în același loc

de stat cu capul pe toate simptomele zilei
în care nu faci nimic cu viața ta
pe care toată lumea zice că o ai
toată înainte

doar pentru că ei o au în urmă

***

din pupilele mele cresc mâini
care-ți mângâie
/tâmplele
/timpul întins între ele
ca un hamac
/zâmbetul cu miros de
Duminică

închide-mi pleoapele
cu pleoapele tale
când suntem la mijlocul distanței
dintre oamenii care mor
și oamenii care se nasc

***

am capul pe pieptul tău. îl confund des cu cerul de vară
din cauza tricoului albastru

the skyline is not to be touched

din noapte am smuls luna/e noul meu craniu. ochii sunt
cratere în care adâncesc imagini cu tine/confetti
pe dedesubtul pleoapelor ca o victorie sărbătorită
pe întuneric. îți las constelații

de frici maligne să lumineze în sternul tău
ca la o scintigrafie. tumora aproape se vindecă atunci când mângâi
moartea pe cap sau
tu te vindeci de moarte

death is not to be touched

sângele ne mestecă din corpuri pe interior
când buzele tale depun pe fruntea mea
o liniște cu coaja spartă. curge cald
în ridurile de expresie/topește zgomotul alb
descrescător care miroase la fel

când pleci&când mă tem

the skyline is not to be touched

***

au trecut ani nu am trăit
și nici măcar nu am rămas
în urma timpului

mă spăl pe dinți mă pregătesc să ies
prin pielea următorului an
ca o eczema

scuip sânge dau scroll
pe ecranul lui amoled
degeaba nu există aplicații, 
care să te descarce în alt corp

tastez pe google "cum să te descurci
cu un corp
care nu rămâne la fel"

mă uit înapoi nu a rămas nimic
în afară de forma mea depusă
în salteaua surogat pentru
dureri de spate

în afară de forma mea
adâncită din când în când
în memoria unor oameni
despre care nu mai știu multe

și nici ei despre mine

***

ne-am coordonat muchiile
în loc să tăiem în carne tăiem fructe
sâmburii lor
i-am plantat în pământul pe care
am stat o zi întreagă:

un playdate la care ne-am adus
permisiunile de a nu face nimic

dolce far niente

privirile noastre elastice au rămas
înnodate undeva la mijloc
cât timp ne întindem cu ochii în orbitele celuilalt
până când ne aparțin

grămada asta de imagini e
a noastră
atunci când vrem să ne așezăm capul
pe un piept din care să auzim
că suntem vii

în același timp

am înghițit fiecare
câte un capăt al memoriei tactile
acum ea se contractă
pentru a ne aduce pieile
în comun

altfel
corpul meu se adâncește
în absența corpului tău
ca într-un întuneric specific
ne îndepărtăm și corpurile noastre

devin lent irelevante

Miruna Romanciuc (n. 30 octombrie 1996, București): Studiez medicina generală la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. Am aflat treptat despre mine că poezia (lectura și scrierea ei) nu e atât o pasiune, cât o nevoie fiziologică, adăugată la baza personală a piramidei lui Maslow.

Copyright © 2021 Miruna Romanciuc

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.