MELANIA BRICIU ATANASIU
Ostila perpetuă - Parsifal
deșteptare
după un glonț de întunecare
pe o dimineață în sârmă ghimpată
să-mi plâng imposibilitățile
ca si cum un cioc de pasăre a fisurat
osul din care crescuse
fericirea
să-mi râd posibilitățile
care colț de stea a luminat o pleoapă de cer
în noaptea ferestrelor mele
să-i strig tăcerii mă îngrozești
precum o cangrenă de floare
scuturată prea curând
la rădăcini întortocheate de stânci
cum voi putea săpa cuvintele împrejur
de astăzi îmi pun la oglindă o ramură înflorită de tinerețe
poate mă voi putea recunoaște în ea
mă caut mă pipăi mă strig
cum gheața nu-și cunoaște punctul topirii
nici eu nu-mi bănuiesc culmile arderii
nici putere nu am să-mi pălmuiesc bâlbâielile
căci nimeni nu mai știe ceva
cât timp toți știu încă nimic
canonizată mă bântui prin mănăstirea
îndoielilor din icoane
biciul sfârtecă până la rana din gând
am ars toate lumânările a rămas doar întunericul
murmurat printre boabele lipsă din rozariu
reumatismul din cuvinte sfârtecă
articulații minuțios
prea târziu te întrebi te frămânți te căiești
prea devreme îți presari țărâna lumii în cap
la răscrucea următoarelor clipe timpul
te așteaptă mereu dezvelindu-și impudic gingiile.
(Sopron, noiembrie 2014)
Az űrlap teteje - Ostilul ochi din spatele inimii
stă mereu pregătit
pleopa-i se zbate a ceas rău
sub greutatea tuturor uraganelor
care și-au uitat începutul
și nu-și întrezăresc nici sfârșitul
voi puteți și o strigați la toate răspântiile
cei care meritați ocnă pe viață
ne-ați pus libertatea-n butuci
grei cât trei decenii de așteptare
voi puteți să vă răspândiți ura
crescută din voi ca buruiana
lăsată de capul său
flacoane viclene dansează printre noi
gazul se revarsă cu mărinimie auschwitziană
în fețe de copii femei și bătrâni
așa ați putut și în acel decembrie
lăstari iviți din macii trupurilor
sfârtecate de gloanțe
i-ați strivit ostil sub talpa bocancului
voi puteți
să vă eliberați porniri asasine
precum în acel iunie
când ați chemat hoarde subterane
împotriva celor de-un sânge cu voi
noi v-am întâmpinat mereu cu
mâinile goale ridicate
cu strigătul libertății sub pleoapa iluziei
vineții de insomnia tuturor dictaturilor
voi vă închipuiți că puteți
dar niciodată nu veți întuneca
lumina din noi
nici nu ne veți închide definitiv
ochiul din spatele inimii
(Viena, 13 august 2018)
Premiul I (la concursul „Peregrinaj în alb“, secția poezie, 2013)
Mențiune (la Festivalul de poezie “Vasile Miltaru”, 2013)
Mențiune (la Concursul literar internațional „Visul”, 2013)
Mențiune (la Festivalul de poezie “Nicolae Drăgan”, 2014)
Mențiune (la Concursul de poezie “Ars Poetica”, 2014)
Mențiune (la Concursul de proză scurtă “Ars Poetica”, 2014)
Premiul I (la concursul „Labirinturi autumnale”, secția poezie, 2015)
Premiul II (la concursul „Femeia și Dumnezeu”, secția poezie, 2016)
Premiul II (la concursul „Rădăcini”, secția poezie, 2016)
Premiul II (la concursul “Anul Ovidiu – 2017”)
Volume publicate:
Eu sunt Spartacus (Editura Art Book, Bacău, 2015)
Ostile (Editura Inspirescu, București, 2018)
Citește aici: Melania Briciu Atanasiu - Podul lui Singer
stă mereu pregătit
pleopa-i se zbate a ceas rău
sub greutatea tuturor uraganelor
care și-au uitat începutul
și nu-și întrezăresc nici sfârșitul
voi puteți și o strigați la toate răspântiile
cei care meritați ocnă pe viață
ne-ați pus libertatea-n butuci
grei cât trei decenii de așteptare
voi puteți să vă răspândiți ura
crescută din voi ca buruiana
lăsată de capul său
flacoane viclene dansează printre noi
gazul se revarsă cu mărinimie auschwitziană
în fețe de copii femei și bătrâni
așa ați putut și în acel decembrie
lăstari iviți din macii trupurilor
sfârtecate de gloanțe
i-ați strivit ostil sub talpa bocancului
voi puteți
să vă eliberați porniri asasine
precum în acel iunie
când ați chemat hoarde subterane
împotriva celor de-un sânge cu voi
noi v-am întâmpinat mereu cu
mâinile goale ridicate
cu strigătul libertății sub pleoapa iluziei
vineții de insomnia tuturor dictaturilor
voi vă închipuiți că puteți
dar niciodată nu veți întuneca
lumina din noi
nici nu ne veți închide definitiv
ochiul din spatele inimii
(Viena, 13 august 2018)
Ostila epistolă
Naso
fiecare are un mal de care se îndepărtează
uneori mai adânc alteori mai înalt
peștilor tăcuți nu le vor crește aripi
nici algele nu vor avea rădăcini
smulse vor fi mereu din nisipuri străine
dintre toate stihiile niciodată nu alegem uraganul
care răscolește în noi mai puțin
tiparul nostru este același doar
retușările sunt prea bruște
ori de câte ori împrumutăm un cal troian
și-l vârâm creduli în cetate
Naso
dacii de azi nu se mai delectează cu moartea
se chinuiesc voluptos cu viața
masochiștii
Naso
fiecare are un mal de care se îndepărtează
uneori mai adânc alteori mai înalt
peștilor tăcuți nu le vor crește aripi
nici algele nu vor avea rădăcini
smulse vor fi mereu din nisipuri străine
dintre toate stihiile niciodată nu alegem uraganul
care răscolește în noi mai puțin
tiparul nostru este același doar
retușările sunt prea bruște
ori de câte ori împrumutăm un cal troian
și-l vârâm creduli în cetate
Naso
dacii de azi nu se mai delectează cu moartea
se chinuiesc voluptos cu viața
masochiștii
Ostilă cu sau fără hashtag
mi-am epuizat toată durerea patriotică
chiar acum la fine de martie
stau ca o barză dezorientată
încerc să #rezist ultimului îngheț
abătut deasupra acestor bărăganuri absurde
pe câmpuri năucitoare
de zăpadă portocalie
iarna s-a prelungit abuziv
ca o crimă nepedepsită
sângerează prăbușită peste indiferența
țării care se lasă batjocorită
cu sau fără hashtag
(Viena-Brașov, 23 martie 2018)
mi-am epuizat toată durerea patriotică
chiar acum la fine de martie
stau ca o barză dezorientată
încerc să #rezist ultimului îngheț
abătut deasupra acestor bărăganuri absurde
pe câmpuri năucitoare
de zăpadă portocalie
iarna s-a prelungit abuziv
ca o crimă nepedepsită
sângerează prăbușită peste indiferența
țării care se lasă batjocorită
cu sau fără hashtag
(Viena-Brașov, 23 martie 2018)
Ostila perpetuă - Parsifal
deșteptare
după un glonț de întunecare
pe o dimineață în sârmă ghimpată
să-mi plâng imposibilitățile
ca si cum un cioc de pasăre a fisurat
osul din care crescuse
fericirea
să-mi râd posibilitățile
care colț de stea a luminat o pleoapă de cer
în noaptea ferestrelor mele
să-i strig tăcerii mă îngrozești
precum o cangrenă de floare
scuturată prea curând
la rădăcini întortocheate de stânci
cum voi putea săpa cuvintele împrejur
de astăzi îmi pun la oglindă o ramură înflorită de tinerețe
poate mă voi putea recunoaște în ea
mă caut mă pipăi mă strig
cum gheața nu-și cunoaște punctul topirii
nici eu nu-mi bănuiesc culmile arderii
nici putere nu am să-mi pălmuiesc bâlbâielile
căci nimeni nu mai știe ceva
cât timp toți știu încă nimic
canonizată mă bântui prin mănăstirea
îndoielilor din icoane
biciul sfârtecă până la rana din gând
am ars toate lumânările
a rămas doar întunericul
murmurat printre boabele lipsă din rozariu
reumatismul din cuvinte sfârtecă
articulații minuțios
prea târziu te întrebi te frămânți te căiești
prea devreme îți presari țărâna lumii în cap
la răscrucea următoarelor clipe timpul
te așteaptă mereu dezvelindu-și impudic gingiile.
(Sopron, noiembrie 2014)
deșteptare
după un glonț de întunecare
pe o dimineață în sârmă ghimpată
să-mi plâng imposibilitățile
ca si cum un cioc de pasăre a fisurat
osul din care crescuse
fericirea
să-mi râd posibilitățile
care colț de stea a luminat o pleoapă de cer
în noaptea ferestrelor mele
să-i strig tăcerii mă îngrozești
precum o cangrenă de floare
scuturată prea curând
la rădăcini întortocheate de stânci
cum voi putea săpa cuvintele împrejur
de astăzi îmi pun la oglindă o ramură înflorită de tinerețe
poate mă voi putea recunoaște în ea
mă caut mă pipăi mă strig
cum gheața nu-și cunoaște punctul topirii
nici eu nu-mi bănuiesc culmile arderii
nici putere nu am să-mi pălmuiesc bâlbâielile
căci nimeni nu mai știe ceva
cât timp toți știu încă nimic
canonizată mă bântui prin mănăstirea
îndoielilor din icoane
biciul sfârtecă până la rana din gând
am ars toate lumânările
a rămas doar întunericul
murmurat printre boabele lipsă din rozariu
reumatismul din cuvinte sfârtecă
articulații minuțios
prea târziu te întrebi te frămânți te căiești
prea devreme îți presari țărâna lumii în cap
la răscrucea următoarelor clipe timpul
te așteaptă mereu dezvelindu-și impudic gingiile.
(Sopron, noiembrie 2014)
Melania Briciu Atanasiu (Melania Briciu, n. 31 decembrie 1962, Lupeni; în prezent locuiește în Viena): A publicat poezie și proză în reviste online și tipărite: Faleze de piatră, Radio Metafora, Citadela, Nomen Artis, Memoria Slovelor, Ante Portas, Revista Plumb, revistatreispe, Sintagme literare, Plumb, Banchetul ș.a. Texte semnate de Melania Briciu Atanasiu au fost incluse în antologiile Confluențe lirice, Însemne culturale, Lira 21, Star Press. Recenzii, referinte critice și articole semnate de: Cristina Ștefan, Adrian Munteanu, Maria Toma Damșa, Ottilia Ardeleanu, Cezarina Adamescu, Florin Grigoriu, Dumitru Ichim, Angela Mamier-Nache, Dumitru Velea ș.a.
Premii literare/artistice:
Premiul I (la concursul „Peregrinaj în alb“, secția poezie, 2013)
Mențiune (la Festivalul de poezie “Vasile Miltaru”, 2013)
Mențiune (la Concursul literar internațional „Visul”, 2013)
Mențiune (la Festivalul de poezie “Nicolae Drăgan”, 2014)
Mențiune (la Concursul de poezie “Ars Poetica”, 2014)
Mențiune (la Concursul de proză scurtă “Ars Poetica”, 2014)
Premiul I (la concursul „Labirinturi autumnale”, secția poezie, 2015)
Premiul II (la concursul „Femeia și Dumnezeu”, secția poezie, 2016)
Premiul II (la concursul „Rădăcini”, secția poezie, 2016)
Premiul II (la concursul “Anul Ovidiu – 2017”)
Volume publicate:
Eu sunt Spartacus (Editura Art Book, Bacău, 2015)
Ostile (Editura Inspirescu, București, 2018)
Citește aici: Melania Briciu Atanasiu - Podul lui Singer
Copyright © 2021 Melania Briciu Atanasiu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment