GINA ZAHARIA - FLORI DE NISIP

 

flori de nisip

nu știu unde ești
mergi mereu în urma eclipsei asta înseamnă că
între sârma ghimpată și infraroșu
e o legătură de sânge
poate am fost cândva sezonieri pe aceeași plantație de bambus
poate am cules din întâmplare scoici și flori de nisip
ne-am odihnit în apusul unei îmbrățișări
curajoase
ori am trimis avioane de hârtie spre destinații necunoscute

dar știu că în fiecare seară te ascunzi în crini
acolo te caut
te aștept
te înfloresc
și te dau cu împrumut
inimii

într-o coajă de ghindă

lumea noastră nu mai încape de mult într-o coajă de ghindă
când se face frig știm cum e să trăiești în scorburi
cu flori la ferestre
bine că nu trec uragane cu sacii în spate
ne-ar fi prea greu să coasem toate așteptările lor
așa încât niciunul să nu tremure de teama
că s-ar trezi pe un umăr străin

dar cine știe
poate și-au pierdut nădejdea prin labirinturi
apărute din senin
sau poate fac reverențe să putem vedea
cum se răsucește floarea-soarelui în pieptul câmpului
cât e ziua de mare
să adormim într-o barcă de trestii
iar la apus să intrăm într-un tablou anonim
și drag să ne fie de el
să-l luam acasă și să-l împărțim
în lung și în lat

trenuri

de câte ori trece trenul îmi astup urechile și cânt
apoi izgonesc vrăbiile mai sus de calea ferată
peticesc rucsacul
și mă asigur că pietrișul pe care-l vor încerca tălpile mele
are culoarea rubinului

mai întâi văd păduri îndreptându-și cocoașele
ca niște soldați în rafale de mai
dragi îmi sunt când le vad furișându-se în viori
dăruindu-se celor care știu să treacă Amazonul
dintr-un ochi în altul

la polul curajului se aud sunete noi
cred că acolo se adună trenurile stricate
în joacă

drumul spre tine 

uneori te uit în suflet alteori cred că ai o insulă tropicală și ți-e bine
dar pentru că trec foarte rar vapoarele
pentru că sunetul nucilor de cocos e același cu diamantul prăvălit din vârful unei stânci
pentru că rechinii par niște păpuși înțelepte care se rostogolesc în ritmul bunelor intenții
dau drumul potecilor să te ducă în lume departe cât mai departe de mine
apoi mă bucur că sunt pline de lumină
că pe acolo nimeni nu tâlhărește
iar când obosesc fac piruete să-mi toarne vin la masa de unde te privesc
cum strănuți de atâta praf
și când treci de partea cealaltă a tabloului mă bucur
în urma ta rămâne hârtia spartă
o netezesc e aerul de care aveai nevoie mi-l dai așa cum cerul de mai
se dăruiește ploilor

astăzi nu plec mi-ai zis într-o dimineață vezi drumul acela?
încalță-l cu gândurile tale și întreabă-l de ce mă privește strâmb
ca și cum aș trece cu Sahara după mine
poate mă confundă cu vânzătorul de antichități nu l-aș da pentru nimic în lume
el știe să mă aducă la tine și dinspre nord și la hotarul zorilor
spune-i că fiecare pas e un zid pe care-l trec și nesfârșirea lui
mă sperie
dacă uiți vreun cuvânt inventează dar fă-l să înțeleagă că răspântiile
sunt niște surori mai mici
iar tu ești singura fântână pe care am ridicat-o
din miezul pământului
fără să știu

rugăciunea de astăzi

te poți împotrivi serilor să coboare
cu turma de stele
pe umerii mei
o dată
de două ori

și să clădești cuib păsărilor
cântătoare
în arbori de lut
ai putea

să trimiți ghețari curioși
în țările calde
ți-ar fi ușor
probabil

dar să ascunzi cenușa dorului
în sân
e ca și cum ai incendia
cu mâinile tale
rugăciunea
de astăzi

eclipsă 

ora unu după eclipsă

nu înțelegeam de unde a apărut nimic nu prevestise clipa în care umbrele
ar fi invadat soarele meu
a venit ca un torent odihnit nu știa unde să se așeze mai întâi
dar a găsit inima
ca o stea primenită de șoapte
avea ferestrele deschise fusese răsfățată și plimbată prin tot universul
acum stătea să plângă
i-am șters urmele de sare brumată
și i-am povestit
că sunt și eclipse boreale
asta ar fi una acum că tot a trecut pe la noi
am putea să-i spunem frumos că nu ne impresionează atât de tare
încât să devenim prieteni
apoi s-a dus

ora două după tăceri

era amiază era simfonie și câte alte gânduri n-ar fi devenit diamante
dacă șlefuitorul de stări n-ar fi aflat că
știm cum se prelucrează pietrele rare
dar mai ales
am descoperit locul lor preferat
atât de tainic
încât nici ele n-ar mai vrea să se întoarcă în matcă
la o izgonire din noi

ora trei și un pic

pluteau în aer păsări mari cu siguranță erau răpitoare
am întins brațele și am strigat la ele să plece
dar s-au făcut stoluri
păreau atât de flămânde încât s-au repezit să-mi strice bunele intenții
din ciocul lor curgea nectarul
pe care îl culesesem laolaltă cu fluturii
și alte gângănii simpatice

ora patru și atât

zic să punem deoparte aurul ăsta când vom avea nevoie să nu
căutăm pe prundișuri
suntem bogați și în stare să deosebim valorile incolore
de cele intens nuanțate
cui îi pasă dacă dragostea noastră e o copilă timidă
ori își croiește drum printre stânci
am avut grijă să păstrez chibritul acela pe care ți l-am cerut
pe la prânz
e bun de îmbărbătat dorul
în nopțile fără lună

tăceri peticite

cum să nu pun deoparte
bănuțul acela pe care l-am aruncat
până când pajura și-a întins aripile
și ne-a îmbărbătat
zările oarbe
cât să ne dăm seama
că tu erai pe un continent
eu pe altul
iar între noi un fir de mătase
pentru acrobații îndrăznețe

și cine știe câte oglinzi își vor fi spart privirile în gol
să ne afle
se poartă și tăceri peticite
zic
doar că trebuie să le fac pașaport
să ajungă la timp

dar nu mai e mult
și voi escalada Everestul
din inima ta
apoi va veni dimineața

Poezii din volumul Zarul orbului (volum distins cu premiul special „Octavian Voicu” pe anul 2020, în cadrul evenimentului „Toamna bacoviană a scriitorilor din filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România”, Editura Editgraph, Buzău, 2020) 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Gina Zaharia
Pagina de autor Facebook: Gina Zaharia
Pagina Facebook: Gina Zaharia

Copyright © 2020 Gina Zaharia
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.