GEORGE BĂDĂRĂU - SCRISORI

 

Scrisoare uneia

fată dragă
îţi scriu o scrisoare de dragoste
pe talpa piciorului
mâine vom ţopăi
într-un vas vegetal în care îngerii
vor turna fulgi de cartofi bulion delikat
şi ne vor învârti cu o lingură mare
de lemn încolo şi încoace
hei tu frumoaso
vino lângă mine
să dăm gust mai bun împreună
femeie de rasă uşoară dansând
printre legumele universului
până la ora închiderii
mă pipăi sunt şi eu o legumă
atinsă de bruma pătată
călcată în picioare
în reţeta de bucătărie a lui dumnezeu
m-am găsit la aprozar ardei iute
să fim mai dinamici
iubito
să tragem fericirea la xerox
în timp ce fierbem fără foc
o supă ca lumea
brand în uniunea europeană
înfierbântaţi roşii ca racii dăm din cleşti
din metafore
nicăieri nu găseşti atâta entuziasm
până ţi se umezesc ochii
de noroc
îţi scoţi chiloţii şi-i arunci în afara
cazanului
în afara universului
iar îngerii râd cu palma la ochi
şi ne învârt cu lingura de lemn
pe care nu ştiu cine a scris alfa şi omega
răsăritul şi asfinţitul
ne iubim
fierbem la temperaturi înalte
într-o oală sub presiune
imensă cât universul
ţopăim ne jucăm de-a baba- oarba
de dimineaţa până seara
amândoi cu mâinile întinse
printre legume dar nu ne găsim
transpirăm sentimente
oamenii străzii stau lângă noi cuminţi
la rând cu farfuriile în mâini
ca nişte corole de păpădie
iluzorii
se prefac treptat în fulgi
pe care ăia îi suflă peste sânii tăi
şi rămân doar cu cioburi în palme
în timp ce eu îţi citesc scrisoarea
de dragoste
în oala în care fierbem amândoi
să dăm un gust mai bun fericirii
te pup

La troiță 

ne întâlnim doamne la răscrucea
de drumuri la troiţa făcută din lemnul crucii
pe care-o purtăm pe umeri
murmurând
literatura noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi
cu o floare nu se face primăvară
dar cu o buruiană faci artă
au mai rămas pe masa universului
firimituri capete metaforice
câteva resturi din care au muşcat enoriaşii
imaginându-şi arta de a trăi frumos
şi ne iartă doamne greşeala de a citi pe sărite
biblia
la lumina electrică fără măcar un capăt
de lumânare
mereu caut ţapul ispăşitor
printre frământările de limbă şi de inimă
de parcă aş fi mare sculă pe basculă
iar iubita spune măcar ne bombonim pe săturate
ne întâlnim doamne la răscruce unde suferi
pentru păcatele noastre colorate în negru
de copiii preşcolari
păcatele citite de călugări noaptea târziu
după ce enoriaşii se duc la culcare
iar noi mai facem un dialog
până mi se face dor de ducă şi bla bla bla
stau la troiţă până când începe să picure
untdelemn din mâinile şi picioarele tale
bătute în cuie
troiţa
centrul universului
cu săgeţi către cele patru zări
cu hârtii pe care enoriaşii scriu pomelnice
le înfig în ţepuşe vopsite în negru
culoarea sângelui păcătoşilor
acolo unde îngenunchem străpunşi de
razele lunii
ne atârnăm de mantiile sfinţilor
ca de o ultimă speranţă aha aha mai sus
pe acoperişul lumii
eu şi ai mei foi de tablă bătute în cuie
de cinci
acoperim ruşinea păcatelor celor
aflaţi în pelerinaj
pe axis mundi sau strada principală
unde oamenii şi umbrele lor îngenunchează
până le plesnesc genunchii asemenea
ramurilor la vreme de furtună
dar unde-i lege nu-i tocmeală
vântul dă din coadă şi ne plesneşte
peste ochi
păsările pleacă în ţările cu nivel de trai
mai ridicat
politicienii nu ştiu dacă trece moţiunea
de cenzură
dacă-i laie sau bălaie şi supăraţi zic
mişcă-ţi fundul ăla mare

Asfințitul soarelui. La Câmpina 

umplem găurile din copac şi din cer
cu ce avem la îndemână
cu plastilină cu metafore cu întuneric
după ce mă descalţ de adidaşii
de la second- hand
şi arunc aşa şi pe dincolo cu ei după
un corb care croncăneşte mereu
te lepezi de satana
care mi-a pus gând rău
care cobeşte ori de câte ori vreau să fac
ceva original
până începe canicula să incendieze
umplem găurile din copac din cer
ca să nu mai fugă ideile noastre
româneşti
adorăm ultimul asfinţit de soare
la câmpina acasă la iulia hasdeu unde pianina cântă
singură
fluturele cap de mort s-a lăsat deasupra inimii
şi nu mai ştiu cine coboară din trenul de noapte
în timp ce ies primii măturători de stradă cu măturoaiele
înfipte în umbrele lor
în timp ce tu iubito deschizi una din ferestrele
cerului
ca să poţi vedea ce ai lăsat în urmă
ca să poţi auzi gâlgâind poezia mioritică
la concursuri literare
şi ăla grasul râde ca proasta-n târg
umplem găurile din copac din cer
cu proverbe cu ritmuri populare ploaia duce totul
la vale
spală până şi nimicurile pe care le-am depozitat
în fundul grădinii
bucuriile supărările şi culmea
metaforele învechite ca adidaşii mei
cu care şutez în planeta albastră
când se clatină apele din marea neagră
stuful din delta dunării vibrează ca o
coamă de cal în bătaia vântului
până când se adună spiritele rebele la câmpina
poftiţi poftiţi zic gazdele mai ales una
în minijupă neagră
asemănătoare corbului care îmi dă târcoale
de când m-am născut
ce naiba or fi fraţi
prea mă pisează mărunt mărunt
mă strecoară de dimineaţă
până seara
şi mă aruncă în ciorba săracilor
ca să aibă un gust acolo
poftiţi poftiţi zicea ea n-aţi mai trecut pe aici
de-atâta amar de vreme
în timp ce trei școlari făceau pipi în spatele
bisericii
iapa vecinului necheza poezii de dragoste
şi eu mi-am amintit că nu ling niciodată
pe unde scuip

În mare 

intrăm în mare ca-ntr-un cazan uriaş
spart din loc în loc încât marea noastră
se varsă în altă mare şi aceea în alta
şi tot aşa până la desfiinţare
poezia aceasta cu fisuri invizibile se prelinge
în altă poezie şi aceea în alta
iubirea ta frumoaso curge pe unde apucă
ori de câte ori cazanul dă în foc din cauza
caniculei sentimentale
o o valul tău se rostogoleşte peste
valul meu
care atinge pietricelele cuvântătoare
scoici aruncate în locul unor confetti
cumpărate de la magazinele chinezeşti
intrăm în mare ca într-un cazan
de parcă am fi doi urşi care-au ieşit la pensie
de la circ
ne atenţionează salvamarii
înotăm unul spre altul de la polul nord
la polul sud
printre vapoarele încărcate cu metafore
considerate deşeuri radioactive
le-am explicat că n-am lovele
şi ei răsfoiau dicţionarele să mă înţeleagă
intru în apele tale teritoriale
cu atenţie ştiind că un înţelept învaţă multe
de la duşmani
mai încet murmuri tu mai încet
vâsleşte cu mâinile cu picioarele
până când se încarcă marea cu senzualitate
până când ne face semn albatrosul cu aripa
până când nechează căluţul de mare
înhămat la umbrele noastre şi zice
nu uita niciodată că eşti om că te afli mereu
într-un poligon de tragere
unde fiecare învaţă geometria poetică
linia dreaptă reprezintă viaţa monotonă
triunghiul aminteşte de triunghiul conjugal
cercul de curtea închisorii
punctul de glonţ
mâine am examen
ţine-mi pumnii
m-am încovoiat de când car valurile
pe umerii cenuşii
intrăm în mare ca într-un cazan uriaş
cu bărcuţe în palme
ne stropim aruncăm unul spre altul
bucăţele din univers
zile nopţi
ne agităm transpirăm până se lasă seara
în ritmul valurilor noastre
care te muşcă de sâni până rămân urme
dintr-o celebră operă de artă
ieftin mod
de a te distra până când femeile de pe plajă
se transformă în sirene
cântând cântece pe versuri de george bădărău
până când noi doi ne apropiem încât
nu mai rămâne loc
nici de pus palma
nici de pus undeva fesul bestial al unui
clovn obosit
nu mai rămâne loc nici de spus bună ziua
acolo în marea ca un cazan uriaş unde
ameţită de caniculă te crezi în piaţă printre
ardei roşii castraveţi
în vreme ce valul meu s-a contopit cu valul tău
poliţia ne caută cu ambarcaţiuni ultramoderne
când începe mareea dragostei
super zici și-mi arăți semnul victoriei cu două
degete în sus

Mai multe poezii și profilul autorului aici: George Bădărău

Copyright © 2020 George Bădărău
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.