DIANA DUMITRACIUC

dor

buruiana a năpădit pragul casei din trupul balaurului răpus de suliţa sfântă 

o umbră tremură pe zidul galben de fum unde cândva a fost o icoană

pe masă ştergarul cernit a rămas pe o strachină spartă

prin golul de sus un petic de cer alb se arată

soarele doarme de mult în lada de zestre printre valuri de pânză visează înaltul

un cântec voios de cocoş se aude

care cu boi vin agale pe uliţa satului

iată bătrânii se întorc tineri şi luminoşi acasă

cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.

oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig :) +1 = -1 :(

oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).

oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?

oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.

oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo. 

oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.

oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.

oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

dama de roşu - nocturnă vals manea

pentru că deseori se face trist. şi uneori, amintirea devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea cealaltă. busola arată mereu roşu.

pentru că nu mai stau într-un punct. desenez cercuri pe stradă. geometria feminină şerpuieste orice drum frânt. mă îmbrac în roşu, să mă recunoşti.

pentru că muzica lui chopin bate într-un borcan cu vin roşu. îmi scot cuiul din inimă şi ea cântă. muşc explozia din piept. cât de dureros, de delicios se vede trecutul prin golul ăsta lăţit sângeros, ca prin lup(t)ă. ah, cât de patetic te caut, încă.

pentru că am uitat ceva. poate, of, viaţa mea. uite cât roşu ai lăsat în urma ta, stângaciule.

3 2 1

gura metroului te vomită electric şi străveziu

mergi pe urma zilei de ieri încă viu numeri paşii 2823 vineri 16 august 2019 70 de calorii 232 de prieteni 37 de fire albe numără mai departe 158 kWh 3 facturi restante 37 de zile până la concediu 5 rapoarte  2351 de căsuţe goale 8 pahare pline cu apă 0 călătorii

aplică formula   

nu te abate

altfel firul se rupe

iar tu nu ştii nimic despre teoria stringurilor

ştii doar că mâine va fi bine  

mâine vei număra binecuvântările pe un şirag de mătănii 

vei privi cerul aşa cum ţi-a fost scris pe ziduri 

cu un smiley vei salva delfinii de plastic şi umbrelele de ploaie

azi pământul îţi şterge paşii   

cineva te strigă pe alt nume 

dar nu despre uitare este vorba

dracu' mai ştie despre ce este vorba aici

mai faci un calcul şi zici un număr cu literele amestecate

azi cuvintele sunt moarte

mâine vei termina ultima carte de pe noptieră

azi ducă-se naibii toate

azi să piară toţi oamenii ăştia mici

mâine o să-i iubeşti o să-i mântuieşti

azi ţi-e lehamite 

azi vrei doar să dormi

mâine o să învii o să trăieşti

cât să te dezici    

closing time

mai adu o sticlă, femeie! o zăreşti cum răsare din fumul gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îţi vorbeşte într-o limba barbară şi gesticulează ameţitor. mâinile ei se înmulţesc întruna şi toarnă sângele gâlgâitor, pahar după pahar. iar tu nu vezi rana. simţi doar arsura din piept, ca o pecete şi bei ca să treacă. în zadar. ţi-e tot mai sete. ceri un cuvânt de dragoste, un antidot. dar ea îţi bagă pe gât otrava afrodiziacă, îţi numără fiecare înghiţitură, fiecare respiraţie, până la ultima picătură, până la prima bătaie de clopot, când trebuie să plăteşti pentru distracţie. când îţi laşi pocăit inima pe masă, ca mai apoi să te trezeşti aruncat neiertător sub cerul gol. ştii că trebuia să ajungi acasă, dar undeva pe drum ai uitat cine eşti, de unde vii. şi atunci rămâi aşa, împleticit în mijlocul străzii pustii, aprinzi o ţigară şi zâmbeşti tâmp.  

Diana Dumitraciuc (n. 23 iulie 1982, Botoşani): Absolventă a Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În prezent locuieşte în Bucureşti şi activează în domeniul financiar. Diana Dumitraciuc a debutat în 2009, cu volumul Sunt ca să fiu (editura Axa, Botoşani). A publicat în revistele Hyperion - caiete botoşănene, Meridianul Cultural Românesc şi în antologia Abisale trăiri (editura PIM, Iaşi, 2018). Publică de asemena în diverse grupuri literare pe Facebook şi pe site-ul poezie.ro.

Copyright © 2019 Diana Dumitraciuc

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.