RALUCA REINERTH - POEME PE FRUNZE USCATE

viață

un plânset înfundat se aude pe o alee

nu mai vreau

să aud roți zimțate tocând bucăți de asfalt

în spatele ochilor îți văd dinții cum scrâșnesc

pe urmele morții

a călcat odată primăvara

m-a urmărit și m-a obligat să scriu poeme pe frunze uscate

între cuvinte se rupeau suflete

oh se crapă vopseaua de pe clape

o armonie ciudată s-a construit între

zimții fermoarului

mă îndeamnă să umblu noaptea pe o alee întunecată în miljoc de mai (stai)

să mă așez pe pământul umed deasupra cărăbușilor

mă face să scriu un ultim poem ca să-ți amintești că după viață

există

iconografia ploii

melc melc

gutenberg

printează ce se așterne în spatele ochilor tăi

imaginea răsturnată a unei case

cu fundații crăpate și

tablouri vechi spălăcite cu maica și pruncul atârnate de cuie

melc melc

nu alerg

din tablourile pe care le pictezi cu strada mea stropită de

urină și bere și dezinfectant

pe borduri de unde nu răsar păpădii ci numai

stâlpi care blochează noaptea

unde e mereu lumină

mereu gălăgie

copii se joacă de-a

melc melc

codobelc

scrie și asta cu mâzga ta pe trotuarul pe care vei fi

călcat

într-un pahar cu apă

am intrat ca o furtună de praf și obiecte levitând între tunete numele tău în

compartimentul înghesuit de spațiile prin care intră lumina

eram implozii confetti bass

jargon de pseudoinfractori în petreceri psihedelice

poeme

conflicte de interes rămase într-o măsea fără plombe ca dulcele gust al greșelii

nescuzabile nemărturisibile din mirosul de vopsea și acetonă al ochilor tăi

o beție de cuvinte înșirate fără sesns aparent pe șireturi galbene când tu gesticulezi ca

o sticlă de vodka în cocktail că înțelegi universul din valea umbrei fără lanternă

ochii tăi cu pupile dilatate fac totul mai clar ca să te înțeleg fără filtre conturându-te

alb-negru-galben de parcă te-ar fi trântit o bucată de soare de un volan vara la prânz într-un

film mut și ai deschis gura ca să te contopești cu mașina până te-ai transferat pe mâinile mele

cu care te țin de după umeri șoptindu-ți nevoile unei furtuni de primăvară

lângă geamul transparent pe care se scurge apusul

venele casei se umflă

curgi

mă strângi de încheieturi până scârțâie și apa din mine

lângă florile soarelui trântești nuiaua

se despică semințele

lacrimile sărează grămăjoara în timp ce strigi că

o grădină cu flori nu înseamnă pasiune

dar presiunea crește și nu pot să repir

curgi în casă printre crăpături

încheieturile mele au urme mov

degeaba încercam să te țin între ziduri și să îți repet că

bucătăria se inundă cu apă când las robinetul să curgă ca să nu te mai aud cum strigi

bucătăria se inundă

strigi

o grădină cu flori nu înseamnă pasiune

închid ochii și simt cum te prelingi peste glezne

bucătăria s-a inundat

cu vocea ta care

curge

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Raluca Reinerth

Copyright © 2017 Raluca Reinerth

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.