MIRELA NECULA
Şi Doamne, ce mult m-au iubit,
Şi am iubit o lume minunată,
Până la poartă, până în casă,
Le-am pus pe frunte pământul stăpânitor,
Flori în ochi şi cunună de laur fermecător.
Până la poartă, până în casă,
Le-am pus pe frunte pământul stăpânitor,
Flori în ochi şi cunună de laur fermecător.
Şi Doamne, ce mult m-au iubit,
Am tot cules doar "miresmate aduceri aminte"
Când m-am recucerit, m-au aşezat între învingători,
Cu limitele toate, în cingătoare aurită de flori.
Am tot cules doar "miresmate aduceri aminte"
Când m-am recucerit, m-au aşezat între învingători,
Cu limitele toate, în cingătoare aurită de flori.
Şi m-au făcut aleasă, cu chip cioplit
din stâncă,
Un colț de piramidă mândră cu înaltul plin de crini,
Căci tot ce e divin în al lor suflet se aşterne,
Soare fără lacrimi, veşnicie în porți care nu geme.
Un colț de piramidă mândră cu înaltul plin de crini,
Căci tot ce e divin în al lor suflet se aşterne,
Soare fără lacrimi, veşnicie în porți care nu geme.
O răsplată în iubire, într-un vis de
taină, într-o eşarfă,
În care Creatorul arde miresme, în viața lor ca o garoafă.
În care Creatorul arde miresme, în viața lor ca o garoafă.
Chiar
dacă e aşa beznă afară,
Doamne, om bun, cu câtă reverenţă la
viață,
Vii tremurând cu vrednica milă greu purtată,
În văzduhul plâns unde îşi scutură lacrima haina,
Vin cu vise de iubire să îți mângâi lin palma.
Vii tremurând cu vrednica milă greu purtată,
În văzduhul plâns unde îşi scutură lacrima haina,
Vin cu vise de iubire să îți mângâi lin palma.
Ai ocolit inimile duşmanilor pline de
spini,
Să îmi faci cărare în vers cu îmbujorați crini,
Liniştea încet în umbra sufletului îmi coboară,
Cerşind coroana princiară a iubirii noastre de odinioară.
Să îmi faci cărare în vers cu îmbujorați crini,
Liniştea încet în umbra sufletului îmi coboară,
Cerşind coroana princiară a iubirii noastre de odinioară.
Preţuire pentru tine făptură ce respiri
iubire,
În colţul meu de Rai eşti scut şi devenire,
Cu dar divin din sufletu-ți de primăvară,
Vino să mă iubesti şi în ploaie, chiar dacă e aşa beznă afară.
În colţul meu de Rai eşti scut şi devenire,
Cu dar divin din sufletu-ți de primăvară,
Vino să mă iubesti şi în ploaie, chiar dacă e aşa beznă afară.
Căci
te-ai născut mai puternic şi mai mare, om bun,
Privind sus la stele eşti scris în tot
cuvântul,
Căci ai mâini nedormite care şterg răul, pământul,
Când lacrimile ard acoperind ochii..şi doare,
Din colț de lume tu vii cu a binelui suflare.
Căci ai mâini nedormite care şterg răul, pământul,
Când lacrimile ard acoperind ochii..şi doare,
Din colț de lume tu vii cu a binelui suflare.
Căci te-ai născut mai puternic şi mai
mare,
Deschizi poarta în suflet cu balsam de alinare,
Cu două mâini împreunate care împart zbor spre cer departe,
Eşti soare, eşti binecuvântare şi suavă bucurie în toate.
Deschizi poarta în suflet cu balsam de alinare,
Cu două mâini împreunate care împart zbor spre cer departe,
Eşti soare, eşti binecuvântare şi suavă bucurie în toate.
Ai două mâini albe care s-au întâlnit
într-o icoană,
Ca două inimi ce îşi împart bătăile în taină,
Care tăcute îşi plimbă dorul peste ape învolburate,
Într-o aşchie de soare îşi împart bucăți de bunătate,
Prin toate aceste corăbii purtate, le trimit mulțumiri îndestulate,
...atât cât sufletul poate.
Ca două inimi ce îşi împart bătăile în taină,
Care tăcute îşi plimbă dorul peste ape învolburate,
Într-o aşchie de soare îşi împart bucăți de bunătate,
Prin toate aceste corăbii purtate, le trimit mulțumiri îndestulate,
...atât cât sufletul poate.
În
drama bunătății,
Şi astăzi vin cu flori de tei să-ți
parfumez ochii!
Poftindu-te la nemurire, purtată în atâtea rochii,
Ea, râvnita vinovată, se ascunde în visul umanității,
Printre bogați, printre săraci, în drama bunătății.
Poftindu-te la nemurire, purtată în atâtea rochii,
Ea, râvnita vinovată, se ascunde în visul umanității,
Printre bogați, printre săraci, în drama bunătății.
Şi vin cu candela iubirii pe înserate!
Pe drumul lung vegheat de speranță,
Cu desfătări şi cu fior de amor în pietate,
În tangoul credinței să ne punem inima in balanță.
Pe drumul lung vegheat de speranță,
Cu desfătări şi cu fior de amor în pietate,
În tangoul credinței să ne punem inima in balanță.
Căci ascunsă a stat în spatele lumii,
Lovită cumplit în frântura ei de simfonie,
În imensa ei călimară am ajuns primii,
Să fim bogați de eternitate, în cea mai amplă ceremonie,
Nuanțată în amuleta vieții ca cea mai desenată iubire,
Cu flori de colț la tâmple, spre a tuturor uimire.
Lovită cumplit în frântura ei de simfonie,
În imensa ei călimară am ajuns primii,
Să fim bogați de eternitate, în cea mai amplă ceremonie,
Nuanțată în amuleta vieții ca cea mai desenată iubire,
Cu flori de colț la tâmple, spre a tuturor uimire.
Viață
scurtă, fără tinerețe, fără batrânețe,
Viață scurtă, fără tinerețe, fără
batrânețe,
Uneori suavă, uneori purtată de torente,
Cu zâmbet în primăveri sau poate în veri îmbujorate,
Uneori printre rânduri cu regrete încețoşate.
Uneori suavă, uneori purtată de torente,
Cu zâmbet în primăveri sau poate în veri îmbujorate,
Uneori printre rânduri cu regrete încețoşate.
Şi venim cu tresărirea din împărăția
florilor uitate,
Să ne iubim în tinerețe fără bătrânețe şi fără de moarte,
Plini de credință ridicată în fragila splendoare,
În vise să ne construim castele de lut pe mare.
Să ne iubim în tinerețe fără bătrânețe şi fără de moarte,
Plini de credință ridicată în fragila splendoare,
În vise să ne construim castele de lut pe mare.
Când în nostalgie cunoaştem fericirea
tinereții,
Năruim iubirea şi ne furişăm în odaia tristeții,
Îmbătați cu închipuirea raiului în călătorie,
Uităm de strălucirea destinului în prostie.
Năruim iubirea şi ne furişăm în odaia tristeții,
Îmbătați cu închipuirea raiului în călătorie,
Uităm de strălucirea destinului în prostie.
Căci viața ne măsoară din imaculatul alb
în gri,
Să ne colorăm ochii în smaraldul lacrimii,
Şi totuşi, cumpărăm iubire cu doi taleri poleiți,
De îi prețuim, avem seva tinereții în cel din urmă vis.
Să ne colorăm ochii în smaraldul lacrimii,
Şi totuşi, cumpărăm iubire cu doi taleri poleiți,
De îi prețuim, avem seva tinereții în cel din urmă vis.
Mirela Necula (n. 10 mai1964, Prahova, locuiește în București):
Absolventă a Facultății de Contabilitate
și Informatică de Gestiune. Pentru Mirela Nicula poezía este cea mai mare
dorință îndeplinită de destin, cea care îi umple inima, o face să simtă că trăiește
a doua viață. A publicat poezii în revista Grai Românesc. La aceiași
editură a publicat două volume de poezie (cea de-a doua tiparită în română,
engleză și în arabă). Mirela Necula a colaborat cu poetul Sethi Krishan Chand (India)
și a fost selecționată pentru pictorialul
Feel my soul. Poeziile Mirelei necula fost publicate în revista Bengali
Literary Magazin Sahitto. Este membră a Asociației Poeților
Mondiali.
Volume publicate:
Iubirea un diamant în umbră (editura Liric Graph, 2019)
Nuferii din ochii iubirii (editura Liric Graph, 2019)
Copyright © 2019 Mirela Necula
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment