VALY LORELA BUȚA

pastel

câteva hârtii mototolite
număr liniile covorului. sub papucul stâng
o furnică încă dezleagă mistere.
praful se crede stăpân. peste
noapte am să rămân totuși
la tine. măcar liniștea doarme
sub geam. greierii se dau
cu capul de plasă. lampa scoate fum galben 

puțin. ne cunoaștem totuși de-o vară

prea multe ceasuri într-o singură casă

toată ziua dorm ticăind lent ca un sforăit de pisică

noaptea însă

de cum se trezesc  încep să se strige în șoaptă

au ele un fel al lor de a-și vorbi 

spre miezul nopții devin romantice

își fac declarații

se iubesc medieval

toate erau în regulă

înainte de-a aduce în casă un ceas distins

cu haina maro ca un frac pe peretele din sufragerie

uneori îl surpind uitându-se prin ușa întredeschisă

la ceasul mov

care tronează peste masa din bucătărie

își dau mereu întâlnire

lângă timpanul meu

au acolo o bancă pe care stau până spre ziuă

foarte aproapte de un nerv care le servește

de leagăn

și vorbesc

vorbesc

vorbesc

prea multe ceasuri într-o singură casă

au timp să-și vorbească o noapte întreagă

Urc

disec fericirea în zori

rup singurătatea în două și-ți dau și ție o bucată

(ca pe feliile alea mari de pepeni roșii

pe care le mâncam cu poftă în copilărie)

egoismul nu ne ajută la nimic

închid repede fereastra vântul de primăvară e un hoț

apoi urc în grabă pe scara întinsă de Dumnezeu

la fiecare treaptă întorc capul de teamă

să nu mă tragă nimeni înapoi

torc lumea din caier o fac ghem și-o arunc

aici spre fericire nu mai crește iarba din pământ

crește din părul meu

ochii au devenit oglinda celorlați

iar eu trebuie să separ  înțeleptul de urât

mâinile mă țin de scară

apuc cu mintea toate întâmplările

și le depozitez în talpa unui papuc

urc

cine o fi pus fericirea tocmai la capătul scării

urc

urc

urc

***

sunt matinală
fierb întotdeauna cafeaua la 6.30
ca și cum aș lua din răsărit
pulsul zilei
de azi
încep exercițiile yoga
inspir insomniile ca pe o iarbă specială
pusă într-un caiet la presat
între degete scutur defectele altora
ale mele coboară-n infern
pentru purificare

cred

Incantație  pentru re-facerea lumii

răsare-mă roșu

într-un lan plin de grâu

să-ți pot săruta  dimineața

răsare-mă verde

la capăt de lume

să pot săruta tot deșertul

răsare-mă mov

într-un magic apus

să pot săruta așternuturi

răsare-mă galben

în ierni diafane

să-ți pot săruta sărbătoarea

răsare-mă alb

într-un gând translucid

să pot săruta fața lunii

răsare-mă negru

într-o mare de fluturi

să pot săruta răsărituri

Căutare

Arcadele inimii au căzut  intempestiv

peste prăpăstiile absolutului

și, fără să le mai caut, dau mereu peste ele

lovindu-mă peste fericire,

rămășițe inerte și incomode,

prietenii sparte în cioburi,

inegale ca măsură și sentimente

regrete absolute

regrete de timp pierdut inutil în cautarea

unor semeni care să te înțeleagă,

regrete de suflete puse în farfurii de ceară parfumată

lăsate în bătaia vântului de primăvară.

și,

deodată,

singur

la marginea de sud a Universului

orbecăiești, aiurea, iarăși și iarăși după alți semeni

iar la final, de fiecare dată,

doar cioburi

cioburi de vorbe diforme, lepădate la întâmplare

ca pe niște copii, în plină stradă.

cioburi,

care te înțeapă în picioare, în inimă și în minte,

cel mai tare în minte.

se aud la nesfârșit ca un arcuș defect

scârțâind aiurea în părerile de rău,

căscând  un hău infam în mijlocul liniștii.

dar nu te înveți niciodată minte,

poate durerea asta absurdă a început să-ți placă

sau pur și simplu ai vrea să știi ce se ascunde

la capătul de nord al Universului...

căutare,

o veșnică și inutilă căutare!

Dorința

     Aș vrea să mă strecor

în sufletul tău,

    să mă lipesc cu trupul gol

de cel mai ascuns gând al tău,

         să ne contopim

și să fim una

          eu

și gândul tău cel mai ascuns.

       Aș vrea să-ți pipăi

            cu mintea

   cea mai infamă dorință,

iar gândul meu cel mai albastru

     să-ți picteze pe suflet

        pistrui multicolori,                                

până o să devenim un curcubeu

               eu

     și cu sufletul tău

Îți promit

dacă-ai să vii

promit c-am să te plimb

în Carul Mare

căci cel Mic s-a stricat la plimbarea trecută

o să servim

o ceașcă cu lapte din Calea Lactee,

iar un menestrel amețit

o să-ți cânte o baladă

din constelația Lira.

dacă-ai să vii,

promit

c-am să-ți fac un cadou inedit,

am să-ți dau voie să omori o stea

deși,

sper să n-o nimerești

pe cea hărăzită mie.

***

înghit cu duiumul

pastile

anestezicele pentru suflet au gust

de omizi care nu vor deveni niciodată fluturi

vulturii îmi arată cum să respir nori

fiecare alveolă scoate apa din pietre

sunt un ocean

Note despre mine însămi:

Valy Lorela Buța: M-am născut în anul 1971 în localitatea Murgeni, județul Vaslui. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și funcționez ca profesor de Limba și literatura română la Liceul Tehnologic ”Ghenuță Coman” din Murgeni. Am debutat cu poezia ”Dorință” în revista Arcad@, în anul 2008, iar editorial în anul 2016 cu volumul “Sentimente divergente” publicat la Editura Sfântul Nicolae din Brăila. Am mai publicat în reviste literare de specialitate precum Conta, Litere, Oltart, Sintagme Literare, Repere Literare, în antologiile „Expresia Ideii - Călător prin stele” (vol. VIII), “Anul Ovidiu”, „Rezident în țara cuvintelor”, dar și în volumul „Peregrinări” (ediție online by Hopernicus). Am obținut Premiul Asociației ”Clubul Expresia Ideii”, Mențiune pentru Poezie pentru copii acordată de Editura Paralela 45, Premiul I la Concursul de poezii “Andrei Mureșanu”, Premiul II la Concursul de creație literară ”Pe drumul de costișă - Ștefan Ciobotărașu” (Vaslui).

Copyright © 2019 Valy Lorela Buța

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.