Lâna de
aur
Ura
dintre noi nu poate fi iubire,
Cum nici iubirea, nu poate fi ură.
E
acea gramatică neînțeleasă,
Ce nu o poți împărți, pe foaia albă,
Între subiectul scris cu majuscule
Și adjectivul pasional,
Căci vorbește despre însușirile omului,
Până când degetele încep să picteze
Poziția sa în propria viață,
Mereu recapitulată,
Până în momentul când o va însuși,
O va transmite copiilor săi
Ca pe un castel, ca pe un zgârie nori,
Ceva material, între etajele căruia
Să poți așeza câte virgule
Și câte cuiburi de rândunici vrei.
Dorinţa
de-a fi şi-a avea
Toarce lâna de aur în interiorul tău.
Trupul rămâne
Într-o baltă de impresii unice,
Precum ovulaţia unui înger.
Îl poţi împuşca de câte ori doreşti,
El tot înger rămâne.
Tot spre folosul tău munceşte,
Ca tu să-l urmezi
Cu mâinile pline de bagaje
Pentru fiecare an al vieţii,
Încât, atent calculaţi,
Să alcătuiască depozitul mileniului,
Fala inimii de a-ţi umezi privirile
Cu reuşita.
Ești
versul rebel
Ce nu-şi rade mustaţa pentru nimeni,
Acel foc de paie
Ce creează iluzia de lumină
Pe negrul perete,
Printre mărgele de sticlă
Şi efectul roz pe care îl pot avea.
Eşti
iluzia ce-mi umbla prin geantă,
Pentru a descoperi aurul tinereţii,
Acea pudră care evidenţiază feminitatea,
Seninul de sub pleoape,
Dansul step dintre gene,
Maxima lui cochetărie,
Magnetismul concentrat
În aceeaşi clipă,
Jumătate cu interes major pentru ce va
fi,
Cealaltă jumătate, adresându-ţi-se:
„-Milord,
cât e ceasul Senioriei Tale,
De lumea se duce la culcare
Ori prea devreme,
Ori prea târziu?
Senioria Ta, de partea cui eşti?
Te văd ţinând luna în mână
Ca pe o minge de ping-pong.
Aşadar, de partea cui eşti
În
versul ce joacă la dublu
Mizând pe un rezultat echitabil.
Pe care numai viaţa îl poate da?”
Nu-ţi mai ajunge timpul
Nu-ţi
mai ajunge timpul, să suspini,
Nu-ţi mai ajunge timpul, să oftezi,
Într-un decor cu palide lumini,
Ca-ntr-o placentă nouă, să te-aşezi!
Nu-ţi
mai ajunge nici comoara vieţii,
Acele dedesupturi şi-nnoptări,
Fecunda amintire-a tinereţii
Şi sânul nopţii, pentru dezmierdări.
O,
pruncii regăsiţi în primăveri,
Principiul clar al verii de a fi,
Şi, în cutii poştale, mici vederi,
Trimise, toamna, dintre galaxii!
Cum
crezi că te-ai simţi, aşa, stăpân
Pe albul şi pe negrul hibernal,
Cu faţa roşie, de temut jupân,
Pe sentimentul ludic ori carnal?
Ce-oprelişti
ţi-ai mai pune, iar, pe prag,
Ca gândul să nu-ţi treacă, fără voie,
Să ai salvarea apelor cu cheag,
Aşa cum a simţit-o însuşi Noe?
Vei
fi doar tu, cu tine, la pachet,
Cum un râvnit cadou de casă nouă
Şi umbra vieţii, într-un plan discret,
A mea şi-a ta, tăiate pe din două.
Îţi
va ajunge timpul, să suspini,
Şi-ţi va rămâne, rest, o săptămână,
Cu pantalonii prinşi, în mărăcini,
De-atunci încolo, să te am la mână.
Nu ştim
Nu ştim de-avem prezent ori nu avem,
Dar multe amintiri avem, precis,
Albastrul pus pe frunte, ca barem,
Să
ne măsoare gândul indecis.
Avem
doar timp ori, poate, ni se pare,
Pictat, subtil, pe vechile icoane
Şi, între sâni străini sau în cutare
Loc condamnat de sfintele canoane.
Nu
ştim de-am fost părinţi ori ne-am născut,
Direct bunicii albelor ninsori,
Ori, sub ninsoare-naltă, am crescut
Crini albi, pitiţi, la negre subţiori.
O,
de ne-am şti trecutul, n-am minţi
Şi nu ne-am irosi, în vorbe fără preţ,
Pe vameşii de lux, nu i-am simţi,
Cum ne confiscă visul îndrăzneţ.
I-am
dezbrăca, avid, de cele sfinte,
Pe cei pierduţi, în barul unui gând,
Ca iadu-n flăcări dulci să îi alinte,
Iar raiul să îi uite, pe pământ!
Ana Ardeleanu - Garderoba cu şoapte (editura InfoRapArt, Galaţi, 2018): Cunoscuta poetă din Mangalia, Ana Ardeleanu, semnează o nouă carte de
versuri: Garderoba cu şoapte. După cum notează pe coperta a patra a plachetei
Petru Rău, poeta uzitează de două registre stilistice distincte: majoritatea
poemelor sunt scrise în vers liber ca, în final, să abordeze versul clasic,
respectivul ciclu, Lecturi de zi, lecturi târzii de noapte, respirând un aer
parnasian prin tăietura ritmică impecabilă a pieselor lirice inserate aici.
Placheta se deschide cu o declaraţie de
dragoste pentru cei ce-şi aduc jertfa pe altarul poeziei care multora le-a
devenit raţiunea cardinală de a fi (Ador poeţii). O imensă dragoste se revarsă
din sufletul poetei mangaliote peste tot ceea ce o înconjoară, peste cei care
prin prezenţa lor creativă întreţin un sentiment de plenitudine vitală şi de
energie pozitivă contaminantă. Aceştia, rând pe rând, sunt oamenii-flori,
oamenii scântei aurii, oamenii-fluturi, oamenii-poeme de toamnă, omul-crin,
oamenii-urzică, oamenii-violete (Oamenii). Un loc aparte în acest palmares de
trofee umane îl ocupă poetul anonim (Toate pot fi numite trofee). Preferinţa
poetei se îndreaptă cu precădere spre cei ce se înrolează sub stindardul
verbului „a fi” şi-i acordă doar o minimă atenţie verbului „a avea” care, în
acest veac al materialităţii toptaniere, îi acaparează pe cei mai mulţi
indivizi ai planetei (Lâna de aur). Dorul de a trăi al poetei este unul
ilimitat ca şi nevoia de ideal înalt şi de frumos necenzurat: „Setea de viaţă
nu încape/ În sticluţa de parfum/ A unei singure clipe,/ Pentru că omul se
deosebeşte/ De floarea aflată/ Între mirele şi mireasa familiei,/ Între
cerşetorii de impresii fericite,/ Ce nu privesc/ Doar cubul primăverii,/ Ci şi
pătratul altui anotimp/ Pe suprafaţa căruia/ Totul pare schiţat după acelaşi
tipar,/ Forţă şi sens,/ Cu felul de a fi al omului.// Intenţia de a depăşi/
Recordul de nelinişti/ Recrutează noi senzaţii,/ Angajează noi salariaţi/ Ca
strategi/ Ca îmbălsămători de guverne/ Căzute ori nu,/ Însuşite de istorie sau
nu,/ Pe care îngerul stegar/ Şi viaţa/ Le ignoră” (Omul fără aripi). Poeta
rămâne neîncetat adepta trăirii în afara cotidianului mediocru şi banal,
respectiv a automatismelor instinctuale (Salteaua ta). Convenţiile terestriere
consacrate şi prejuecăţile înrobitoare de tot felul se cer mereu strivite spre
a nu le cădea pradă (Sunt un gând). Evadările din déjà vu şi din déjà vécu
trebuie să fie la ordinea zilei pentru o fiinţă cu preocupări metafizice şi
estetice profunde, aşa cum este orice creator veritabil (Mâna ta de bărbat).
Orice pervertire la realitate îi repugnă, ca şi orice abatere de la un destin
de excepţie sau compromis de speţă îndoielnică ori de acceptare a minciunii
(Aproape tu). Rabatul de la propria credinţă poetică îi repugnă visceral, ca,
de altfel, şi ipocriziile de orice natură, respectiv rutinarea gesturilor
vidate de sens, automatismele verbale, relaţiile umane menţinute doar de ochii
lumii în practica religiosă etc. Nu va lipsi din discursul poetic al Anei Ardeleanu
elogiul adus femeii universale ori a celor ce ce au jucat roluri providenţiale
în viaţa unor nu mai puţini mari poeţi ai lumii. „Gura de aer pe care o iei
prin gura ei/ Îţi umflă plămânii, te face să pluteşti/ Printre reuşite,/
Câştigi milioane de drepturi,/ Devii magnatul tuturor poreclelor.// N-am să
trădez niciodată, ca martor,/ Definiţia, regulamentul, taina/ Care te ţin
încarcerat/ În braţele femeii,/ Pe aceeaşi pagină cu poemul lui Esenin, Lorca/
Şi a altor dependenţi/ De iubirile lor, de epoca în care/ Nu s-a chiulit
niciodaă la ora de amor.// Întotdeaua a fost o inflaţie seducătoare/ Pe această
temă,/ Dar şi îmbrăţişări de idei,/ Din care s-au născut prunci/ Cu câteva sute
de ani/ Mai înţelepţi/ Decât părinţii lor” (Femeia). Poeta ne introduce metatextual
în laboratorul ei de creaţie, precum în această artă poetică în care zămislirea
poemului este similară ţeserii pânzei în războiul de altădată: „Toată noaptea
am trecut suveici/ Printre razele lunii,/ Căutând să ţes poeme eroice,/ Pe care
nimeni să nu le nege” (Toată noaptea). Motivul ţesutului este, de altfel,
destul de frecvent în discursul metapoetic al doamnei Ardeleanu: „Aşadar, nu-ţi
rămâne/ Decât să mergi pe jos/ În jurul globului ocular,/ Până la ecuator,/
Scriind, în caietul de impresii,/ Un poem din fire de mătase/ Cu lucrătura
fină./ Aşa cum umai lacrimile/ Ţes”.
(recenzia Ana Ardeleanu, o poetă demnă de
toată stima lecturală semnată de scriitorul Ion Roșioru)
Mai multe
poezii și profilul autoarei aici: Ana Ardeleanu
Citește mai multe poezii aici: Ca un praf de cretă, Ana, Un corp de iluzii, Jocul cuvintelor fără lacăte, Scamele cuvintelor
Copyright © 2018 Ana Ardeleanu
Utilizarea
integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.