RODICA RITA RUTA

Metamorfoză

Atunci când viața-ntreagă pare o coridă
Cu riscuri asumate de brav toreador,
Fugarele priviri au tenta translucidă
Apaticului rol, mărunt, de spectator.

Furăm secunde goale din galantarul plin...
Cadran înțepenit în orologiul static
Mimează mieros vechi trucuri, și-n declin
Cuvântul degradant al anului sabatic.

Pereți ascund și-acum, cu-nflorituri "dichis"
Ecou înăbușit venind din Inchiziții
Când timpul operează, în noi, pe cord deschis
Nevoia de-a-ncheia în taină, armistiții.

Suntem un fir plăpând ce nu-l putem curma
Oricât de des ne-am pierde în slăbiciuni mărunte.
Prin alte vieți, sfielnici, noi pași ne vor urma
Reconstruind mereu din suflete o punte.

Măști 

Asemeni unui degustător desăvârșit
de speranțe volatile,
septembrie păstrează
parfumul timpului nostru
în sticluțe cu amintiri
rânduite cronologic
pe rafturile incertitudinilor

măști de ceară
implacabil croite
pe chipuri necunoscute,
afișează zâmbetul ignorant
al superficialității

mă ghemuiesc în colțuri de suflet
cu tâmplele arzând,
și-mi rătăcesc răspunsurile
la poalele unui munte de întrebări
fără de care n-aș ști
că toamnele au gustul sălciu
al unui târziu de septembrie...

Capricii arămii

În zorii altui anotimp
aurora boreală scăldată
în taina ochilor tăi
alungă distanța dintre
singurătățile noastre,
mijește bucuria de a înveli apusul
în cele mai seducătoare
substraturi ale conștiinței
purtate cu noi de dincolo de lumi

nu, toamna nu oferă garanții!
își ajustează capriciile arămii
după culoarea mereu surprinzătoare
a sufletului tău.

Auspicii 

Cât de hilar își joacă, cartea, universul
Păstrând ca pentru sine, în mânecă, un as.
Mereu neostoit își ticluiește mersul
De-a înteți incendii din jarul ce-a rămas.

Se regăsesc la fel sub învelișul sorții,
Poteci bătătorite rămân în urma lor.
Neliniști... căutări... pierdute-n echinocții
Când timpul îi privea cu ochi de vrăjitor.

Pădurea a-ncetat, uimită, să respire
Iar vântului îi face un semn sa se oprească,
Și-a amintit de ei... au focul în privire...
Căldura ce transcende simțirea omenească.

O umbră de lumină pe chip li se răsfrânge
Ca dâra efemeră a unei adieri,
Fiori primordiali le clocotesc în sânge
Cu gesturi ce trădează frânturi de mângâieri.

Duali, în lumea-ntreagă, descoperă timizi
Sclipirea de o clipă a unei revelații.
Răstălmăcesc ca-n transă, în visul lor, lucizi
Ca două entități proscrise-n constelații.

Rodica Rita Ruta (n. 17 august 1968, Târgu Mures): Deși iubesc poezia dintotdeauna și scriu de mică, am început să scriu cu adevărat doar de anul trecut. Consider că e cel mai frumos mod de a-ți hrăni sufletul și e totodată un zbor infinit spre cele mai minunate înălțimi.

Rodica Rita Ruta a publicat versuri în revistele culturale Vatra Veche (redactor șef Nicolae Băciuț), Logos și Agape (Mariana Gurza), Luceafărul din Vale (Nycollas Kessy Ellys) și Cafeneaua politică și literară (redactor șef Mircea Popescu). Are în pregătire volumul de debut.

Copyright © 2018 Rodica Rita Ruta

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.