Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

23 iun. 2018

ANA ARDELEANU - ÎNTRE MARE ȘI DUMNEZEU



 
Ana Ardeleanu - Între mare și Dumnezeu: Poeta mangaliană ale cărei versuri au fost remarcate de-a lungul timpului de scriitori de renume precum Geo Dumitrescu, Constantin Ţoiu, Ion Gheorghe, D.R. Popescu, Nicolae Motoc, Ion Roşioru, Marius Tupan, Arthur Porumboiu sau Nicolae Dan Fruntelată ne propune un nou grupaj de poezii:


Între mare și Dumnezeu

Între mare și Dumnezeu
Se înalță fumul unui șantier de iluzii,
Deschis, în inima ta,
Cu mii de muncitori și proiecte,
Anotimpuri, soluții, frecvențe
Și ace indicatoare.

Conul de lumină al îngerului
Cade la picioarele tale,
Precum un meteorit.

Intimidat, nu mai știi cum te cheamă,
Nici câți copii ai, vapoare de lux,
Nu-ți cunoști viitorul
Ce-și fixează obsesia pe trecutul tău,
Așa ruginit și oxidat, cum va fi perceput
De către cei ce trec prin tunelul inimii tale
Înclinate, precum un copac după furtună.

Douăzeci de fulgere s-au ascuns în ea
Și douăzeci de soluții de recuperare a timpului
S-au găsit, acolo, sub rugină,
În teancul de scrisori recomandate,
Pe care un firicel nătâng de apă
Le-a purtat spre destinatar.


Sărutul imperativ

Tu susții că Dumnezeu ar fi logosul inimii,
Eu susțin că ar fi emoția neconsumată,
Partea activă cu rol de tată,
Care face excursii istorice pe pământ.

Cuvintele trec,
Precum o roată zimțată,
Peste limba ta,
Sub forma unei frunze de lotus,
Despicând-o,
Lăsând să iasă prin despicătură
Ramul cu frunze albastre,
Pe care se așează inima,
Cu gândul de-a urmări trecătorii
Cu două rânduri de mărgele la gât,
Într-o dublă cochetărie,
Într-o comunicare
De sentimente,
Din care unii scot profit
Și își încarcă bateriile!

Vara, lenevesc,
Toamna, se precipită în înserare,
Stând, în poziții de melancolie,
Pe canapeaua nopții,
Iarna, încearcă, pe buzele reci,
Sărutul imperativ.


Noaptea culorilor viorii
  
Lumina ochilor tăi,
Buzele ușor pârguite
Și-un motan înghesuit în coasta ta.
Acestea sunt semnele de recunoaștere,
Chinul, manechinul trupului tău,
Frumusețea de care te folosești,
Pentru a frecventa fericirea,
Pentru a-i deschide ușa de mahon,
Atât cât să-i arunci motanul înăuntru.

Gura ochilor tăi sărută mâna
Ce a schimbat numărul la poartă,
Indicându-mă în rândul vizitatorilor, refuzați
În lunatica lor disperare de-a fi mereu fericiți,
Strivindu-mi, între scândurile gardului,
Privirea indiscretă.

Nu judec faptele
Și nici nu ating cu biciușca
Bidiviul nărăvaș,
Fără să-i dau jăraticul din inima mea,
Acea dragoste care măsoară viața
Din cap până în picioare.

Ochii albaștri simt prezentul
Ca pe deplasare de poli,
Momentul acela teribil,
Când pământul o ia razna
De sub picioarele tale.


Mai bine ziua

Mai bine ziua
Decât noaptea,
Mai bine Marc Chagall
Decât Salvador Dali
La masa de nuntă,
Pictând în roz darul mirilor.

Mai bine zâmbetul meu,
Decât al Monei Lisa,
În poza de buletin.

Mai bine albastru decât roșu,
Atunci când cazi lângă zid,
Împușcat,
Cu ochii holbați către cer.

Mai bine vara decât iarna,
Așa de fason,
Pentru a nu mai încheia haina
Și pentru a lenevi
În propria-ți piele,
Precum ghepardul.
Doar inima să-ți tresalte
La vederea femeii.
C-un singur ochi în frunte,

Mai bine Picasso,
Decât Salvador Dali.


Valsul de la miezul nopții

Simți, între cuvinte,
Câțiva apostoli
Și câțiva șacali
Ce dau sens imaginației,
Îngeri derbedei
Care visează
Femei cu gust de zmeură,
Plimbându-se, prin păduri lirice,
Cu sutiene din metafore
Căzute?

Și cei câțiva nasturi de la miezul nopții
Descheiați,
Când fiecare se leapădă de Satana
Și își depune viața
În conturi secrete?

Cine să-i tragă fermoarul,
Să strângă haina
Plină de stejari și fagi,
În jurul taliei,
Să-i lase câteva privighetori la vedere,
Câțiva cuci în aerul de seară,
Ce a întins covorul roșu
Pentru versul următor,
Cu intenția clară de a-i aduce la ușă
Câteva concluzii
Și câteva nume,
Trecute, în caietul de bal,
Pentru valsul
De la miezul nopții?


Încornorarea masculului Alfa

Albul te-apucă de glezne.
Precum o fantomă,
Nu se mai satură cu frica ta.

Negrul stă ascuns sub grinda privirii,
Acolo unde a rămas
Doar mirosul de busuioc.

Clepsidra ilustrează
Puterea timpului,
Prinsă în corset.

- Fugi, timpule, zici,
În noaptea cailor liberi!
Fugi, timpule, în tropot de sare!
       
Urma copitelor va rămâne
Pe cămașa neagră a nopții,
Precum sudoarea de vară,
Pe care fantomele indică
Locul unde poți ilustra
Încornorarea masculului Alfa
Din inima ta.
Recunoscut
Drept proprietatea
Albului & negrului,
Care ți-au așezat tabloul cu miri
Deasupra patului.


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ana Ardeleanu


Copyright © 2018 Ana Ardeleanu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.