Galina Anițoi: Tata, Dumnezeu să-l ierte, m-a învăţat să citesc de pe când aveam vreo cinci ani şi jumătate. De atunci, probabil, am şi prins drag de cărţi. Peste ani, lecturile şi cuvântul scris mi-au devenit hrana sufletului, dar şi bucata mea de pâine.
Hai, suflete,
ieşi din găoace,
sfărâmă tot
ce te ține în chingi
sfărâmă tot
ce te ține în chingi
invincibilă e
doar moartea
doar moartea
altminteri,
suflete-i păcat
să te plângi.
suflete-i păcat
să te plângi.
Despre fericire
mereu am crezut
fericirea departe
de mine
și toată viața
am jinduit
orizontul
fericirea departe
de mine
și toată viața
am jinduit
orizontul
Cerul l-am aflat
abia când
m-am împiedicat
de lucrurile mărunte...
abia când
m-am împiedicat
de lucrurile mărunte...
Despre durere
Timpul
nu vindecă rănile
sufletului
le acoperă
cu un fel de obișnuință
subțire ca foaia
de țigară
la cea mai mică
atingere
durerea
țâșnește ca sângele
din venele
tăiate
cu lama…
Primăvară (III)
Când Dumnezeu,
în Ceruri,
nu-Și încape în piele
de bucurie,
pe pământ
sosește primăvara…
Așteptând zăpezile
Istovite,
zăpezile au adormit
în palma lui Dumnezeu
zăpezile au adormit
în palma lui Dumnezeu
de la an la an
tot mai puține,
albul lor
nu mai tulbură demult
pe nimeni
tot mai puține,
albul lor
nu mai tulbură demult
pe nimeni
din abundență
au fost, de cu vară,
prezise
au fost, de cu vară,
prezise
Luminoşi,
le mai aşteaptă copiii
în mintea lor nu încape
cum iarna s-amesteci
noroiul cu vise...
le mai aşteaptă copiii
în mintea lor nu încape
cum iarna s-amesteci
noroiul cu vise...
Mai multe poezii și profilul literar al autoarei aici: Galina Anițoi și
Copyright © 2018 Galina Anițoi
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.