MIRELA DUMA BÎLC - ECOUL ULTIMEI ZĂPEZI

Mirela Duma Bîlc - Ecoul ultimei zăpezi (editura Grinta, Cluj Napoca, 2018): Volum distins cu Premiul special al juriului la Festivalul Național de Literatură și Folclor Armonii de primăvară (ediția XL-a, Vișeu de Sus, 2018).

Întâlnirea cu poezia ei înseamnă înainte de toate o binefăcătoare stare de bine. Este binele care vine din întâlnirea cu emoţie artistică, sentimente, exprimări frumoase, atent gândite, metafore calde şi o viziune stenică. Poezie de dragoste. Bravo ei şi curajului întoarcerii la normalitate, blândeţe, farmec şi nostalgie, în linia reprezentată atât de frumos de poete precum Magda Isanos, Gabriela Melinescu, Constanţa Buzea, Ioana Diaconescu ori Mara Nicoară.

S-ar părea că autoarea preferă să-şi lase cititorul într-o stare de dubiu, dacă nu chiar de voită confuzie. Acest ecou al ultimei zăpezi, induce (deliberat) în eroare: e vorba de cea mai recentă ninsoare? Ninsoarea care tocmai s-a ter-minat ducând cu ea tributul de alb, de purificare? Sau e vorba despre „ultima ninsoare”, un preludiu al dispariţiei, al morţii, al deziluziei, al sfârşitului? Pornind la drum cu această confuzie asumată, descoperim o poezie în linia unei asumări clasice, cuminţi aş zice, fără forţări şi cu o mare preţuire a emoţiei, a sentimentului. E o puritate a spunerii care într-o vreme a poeziei discursive, prozaice, anarhice, aleatorii, vine ca un contratimp, ca o readucere aminte a vechilor modele. O poezie retro, sau cum ar zice adepţii limbajului de plastic, vintage. (extrase din posfața volumului semnată de scriitoarea Cleopatra Lorințiu)

Ecoul ultimei zăpezi

Ecoul ultimei zăpezi

rostogolit

peste trupul care

nu mai spune

nimic.

Picături paşnice

din sângele

prea roşu şi cald

pentru acest anotimp

în care

m-ai învăţat

să îngheţ

singură şi frumoasă

în culorile cerului,

ecou prelungit

al zăpezii!

Vise şi fluturi

Fluturi!

Mari fluturi cu aripi albastre

Se întorc din timpurile când

Semănam plăpânde flori în glastre

Prin puterea dragostei crescând.

Aripi!

Delicate aripi bat vântul tăios

Melancolice îşi fâlfâie dorul

Pe ultimul drum... dureros

Care-l lasă în urma lui, zborul.

Şi vise!

Vise tot mai grele şi reci

Ce străbat galaxii de ninsori

Galaxii-n care-mi spui că tu pleci,

Şi prin fluturi eu visez că te-ntorci.

Fluturi!

Mari fluturi!

Şi aripi!

Delicate aripi şi vise

Care-n mine se zbat ne-ncetat

Şi din suflet zboară ne-nvinse

De timp, de plecări, de păcat!

Forma iubirii

Am desenat forme puternice de braţe

Frumoase şi curate, ridicate-n spre cer!

Atât de frumoase şi atât de curate

Că-n ele, ca-ntr-o mare... era gata să pier.

Am desenat braţe şi apoi am lăsat

Creionul din mână să-mi cadă,

Şi spre cer rugăciuni ne-ncetat

Au chemat numele Tău, să le vadă.

Tu priveai în sufletul meu... minunat!

Şi plângeai împreună cu mine

Când un vânt peste ele-a suflat

Şi le-a dus în ţinuturi străine.

Am crezut că mai pot desena

Alte braţe la fel de curate

Şi frumoase, puternice... şi...

Desenam forma lor de păcate.

Resemnată priveam către cer

Lăcrimându-mi în ochi o dorinţă

Ce-ascundea braţul tău în mister,

Într-o mare şi tare credinţă.

Am desenat braţe cu forma iubirii ce-o ştiu

Şi ce-o cred mai frumoasă precum cerul...

Şi-Ai suflat peste vântul pustiu

Să nu-mi spulbere iarăşi... desenul!

Misterul braţelor deschise

Coboram

din misterul culorilor

Cinei de taină

cu un peşte

înfăşurat în mahramă

să îl aşez

dinaintea picioarelor

tale

şi să pier

mai sus

de vremurile

tuturor,

totdeauna,

unde poezia

după ritmul respiraţiei

îşi recunoaşte

poetul.

Coboram

din misterul

camerei de sus

să deschid larg braţele,

biserici care te așteaptă

liniştite.

Pedeapsa braţelor mele

Strâng vocea ta

între bătăile inimii

şi doare poemul acesta

în sensul cuvintelor

care alunecă

ca un inel de logodnă

pe un deget nepotrivit.

Vino în acest poem

şi nu aştepta noaptea.

De departe ne-am văzut

stând la rând

pentru altă carte

în care vom citi

mai frumos

ceea ce avem nevoie

într-o zi

când visele rămân

cauza acestui poem.

Parcă anume

această pedeapsă

este scrisă

braţelor mele.

Alegeri

Am ales când încă

nu ştiam cine sunt

palmele tale

să poarte

ascunsă sânilor mei

roua dimineţilor,

să o închine

frăgezimii

buzelor tale.

Am ales

privirile tale

înainte de a înţelege

culoarea mlădiită

prin flori de cicoare,

rugăciunea de dimineaţă

a singurătăţii.

Citește mai multe versuri și profilul scriitoarei aici: Mirela Duma Bîlc

Copyright © 2018 Mirela Duma Bîlc

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.