IOANA-CAMELIA SÎRBU - CONJUGĂRILE IUBIRII

Ioana-Camelia Sîrbu – Conjugările iubirii (editura Rafet): În Conjugările ei se simte setea de limba română, de perfecțiune, de „slovă”. Pe de-o parte, este trăirea care pârjolește prin rezonanță, pe de altă parte, creația sa este asemenea unui laborator în care au fost puse la dospit teme unitare, șlefuite cu migala făurarului în explozii de nuanțe (predominant cenușii), forme și profunzimi. Prin descătușarea de canoane, prin reinterpretarea miturilor, prin înnobilarea lexicului neologic, autoarea își filtrează și educă publicul, cheia de boltă fiind tocmai o nouă eră de intelectualizare a emoțiilor (extras din prefața volumului semnată de prof.dr. Alina Nicoleta Vețeleanu). Ioana-Camelia Sîrbu vă invită să descoperiți în volumul ei de poezie cele 10 conjugări ale iubirii: Luliki, a Cuvintelor din vânt, a Momentului, Nemo, Război, Sanctuar, Atlas, a Corciturilor, a Iubirii și Moartea:

Cuvântul d-nei prof. dr. Alina Nicoleta Vețeleanu
la lansarea volumului

   













   Din Conjugarea a treia: A momentului

Dragul meu început

Am fost mereu un început ca tine,

Am terminat de fiecare dată un sfârşit...

Mă simt şi-acum un paradox claustrofobic

Când mă sfârşesc

Tuşind iubire şi suspans

Şi începând

un nou sfârşit...

Să-ncepem dar!

   Din Conjugarea a IV-a: Nemo

Diateza Nemo

M-aş fi putut îmbolnăvi

De multele categorii verbale

Fără raport de sine şi a fi

Dar eu l-am rezistat sub pleoape doar

Mai aproape printr-o literă...

Aici, pe hârtie, lângă puls

Curgându-mi în venă,

L-am trăit pentru mine

Dansându-i ritmat într-un sine

Să cred că îl doare

Existenţa sinistră de-a nu fi pe lume,

Zburându-mi-l prin noapte:

I-am spus Nemo, cuibărit între şoapte

Fără silabe şi fără fapte...

Oricât aş scrie despre el,

Oricât aş dori să-l adulmec

Cu piele, cu os

Un alt ecou al lumii mele,

Un rece nemişcat,

El, Nemo, nu exista...

  

   Din Conjugarea a VI-a: Sanctuar

Taifunului

Te voi păstra în mine

refugiat de timp,

te voi ține în brațe,

te voi tine cu dinții

vindecându-mă cu osanale ție...

Tu mă vei privi ca pe oricine,

știu,

un simplu trup

ce carnea-și mișcă prin banal,

dar în lăuntricul din mine,

cu literele de tipar

vei trăi veșnic...

Scrijelite bine în sufletul din mine,

te voi împrejmui

c-un orizont de litere divine...

Te voi zidi în rime,

în stâlpi de colosal...

Tu vei fi liber la suprem,

Eu voi fi sclavă în profanul

viselor de-a-ți fi

sărut de carne în fiori...

De-a distanța

te voi adora

cum știu eu să privesc în zare,

de la depărtare,

zburatorule taifun!

   Din Ultima conjugare: Moartea

Siderurgie

m-ai lăsat să mă dezintegrez

în atomi de singular

să cred în

liniştea

deziluzei

să mă mişc

între sateliţii sinelui meu

cu jungla siderurgică

într-un singur vers de fier

neruginit

tu mă extragi

din mine

cu toată esenţa puterii

mă clatini pân’ la temelii

să fiu

un singur vers

cicălitor

scris şi rescris

în fiinţa ta

te gust

cu cea mai mare teamă

pân’ la păcat

tânjindu-te

exist

să te aştept

concret

pân’ la rugină

Citește mai multe versuri și profilul autoarei aici:  Ioana-Camelia Sîrbu

Pagina Facebook: Camica

Copyright © 2018 Ioana-Camelia Sîrbu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.