GEORGIANA MIHAELA DRAGOMIR

Sufletul ca un fluture

Ridul de sub pleoapă mustăcește

în lumina parșivă oglinda

îți arată/dinții albi

strigă/Hei, ești tânăr!

Suflete, cancerul nu atinge

Fluturii mor doar după ce se zbat

Pastila a rămas amară

Din obraz de deschide

o poarta (...)

nu e un cimitir

Acolo unde oasele sunt răsfirate

E doar rece

Acasă

În spate e cheița

care rotește un zâmbet larg

E omul care înveselește orașul

și mușcă din asfalt

Când noaptea despletește gânduri

El e bufonul care încolțește zâmbete

Plânge cu nasul de gumă

Și genunchi de uriaș

Inima lui e o sirenă

Pentru suflete albe

Copilul cu fluturi în obraji

Aleargă bătrânul cu nuci

în palme

Numai ochiul șarpelui știe

Că în fiecare zid e

o inimă fără vârstă

Uite că s-a întors!

Exclamă greierii!

În timp ce zahărul 

se așază în bulgări

în carnea dimineții.

Cei mai frumoși ochi

Câți ani lumină

au ochii tăi (?)

Orașul își caută

viitorul în ei

Atât de mulți oameni

(și vrăbii)

respiră bunătatea lor.

Georgiana Mihaela Dragomir: Autoprezentare

Mă numesc Georgiana Mihaela Dragomir, am 29 de ani, am o experiență în media locală și națională de aproape 10 ani. În câteva luni voi fi licențiată în Drept și absolventă unui master de cercetare în plurilingvism. În toamnă voi candida la scoala de doctorat. Îmi doresc să susțin un doctorat în lingvistică aplicată. Prin teza mea vreau să aduc în atenție că sistemul educațional ar trebui să se bazeze mai mult pe lingvistică, întrucât oamenii pot acumula orice informație rapid, dacă înțeleg bine sensul cuvintelor. Îmi place să lucrez cu adulții, țin cursuri de scriere creativă, îmi doresc să fiu asistent universitar deocamdată, însă, îmi place să-i însoțesc și în diverse demersuri juridice, astfel că nu exclud varianta de a deveni avocat într-o zi.

Nu pot să spun de ce m-am apucat de scris, știu doar momentul: când aveam 10 ani. Aveam obiceiul de a scrie  pe orice, de la șervețele de masă, până la registrele foarte importante ale tatălui meu, cel care a fost cel mai mare susținător al meu. În 2016 și în 2018 am câștigat două premii la Festivalul Internațional de Poezie și Teatru "Castello di Duino" - Trieste, cu poeziile "Acasă" și "Sufletul ca un fluture". Am primit mai multe oferte de a publica un volum de versuri, dar eu nu simt că acum e momentul potrivit. Nu-mi plac publicările și lansările pe repede-înainte.

În timpul liber merg la teatru, am în lucru o piesă de teatru. Cred că arta e o formă de iubire, cred în mai multe tipuri de iubire față de mai multi oameni și nu-mi plac oficializarile. Cel mai bun sfat pe care l-am primit este de la tatăl meu și care mi se potrivește, în orice situație să fiu eu, să rămân om.

Copyright © 2018 Georgiana Mihaela Dragomir

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.