DANIEL IRIMESCU

Azi condamnăm adepții inocenței

Trăim într-un decor de-acum, damnat

Sleiți ne ducem clipa efemeră,

Nepăsători ne scoatem viața la mezat,

Plătind pentru-o iubire austeră.

Ne amăgim cu elitiști stând la taifas

Abstractul a cuprins până și moartea,

Nimic din cele simple n-au rămas

Și omorâm câte puțin, visarea.

Am pervertit frumosul, în budoar

Și răstignim sublimul, azi, pe roată,

Demult am scos toți sfinții, din altar

Și i-am vândut bucată, cu bucată.

Răstălmăcim cuvântul ziditor

Și-l îmbrăcăm cu haină desuetă,

Gândim că ce-a fost ieri, nu-i roditor,

Într-un prezent cu-alură de ascetă

Azi condamnăm adepții inocenței

Și ne gândim, ce nume să le dăm,

Când stăm uimiți in fața evidenței,

Că nu putem, pe toți să-i suprimăm.

De n-ai fi tu, Lumină!

Cu tâmplele izbesc, zenitul dimineții

Și-mi plec umil urechea, aproape de pământ,

S-ascult suflarea lui, cum dă binețe vieții,

Cu fiecare răsărit, născut dintr-un cuvânt.

Din primele fuioare ce-mpărtășesc lumină

Răzbat ș-acum ecouri, din clipa de-nceput,

Când singură, tăcerea, nimicul îl germină

Și noaptea o desparte, din timpul neînceput.

Prind palmele țărâna, din trupul ce mă doare

Și strâng în pumn o mână, de lut, ce se dezbină,

În  vânturile iernii, ce-l poartă spre izvoare,

Că toate-s trecătoare, de n-ai fi tu, Lumină!

Albastru

Sub zvelte ramuri de cireș stau prinse,

Îmbrățișate strâns în floarea lor,

A noastre trupuri, fragede, aprinse,

Ce din petale nu se mai cobor.

Și astăzi, ceru-mi pare mai măiastru,

Prin geana ochilor pe tine te zăresc,

Cum cerul picură din ei albastrul,

Și printre lacrimi tandre, înfloresc.

Mă pierd cu totul într-atâta lăcrimare,

Dintr-un văzduh curat cu pleoapă grea,

Ce scutură din el ardent, candoare,

Pe chipul tău sublim, iubita mea.

Și-mi pare că te-ascunzi de mine-n frunze,

Ce-ți fac mantie, când te urmăresc,

Aș pune vântul de la nord să sufle,

Și trupul tău misterios, să-l dezvelesc.

Rup mersul timpului grăbit o clipă,

Şi brusc, ca după vis, să mă trezesc,

Cum te privesc etern, fără risipă,

Și-n ochi, albastrul meu îl regăsesc.

O clipă de iubire

Pe sub crengile de frasin,

Mă cufund... departe-n crâng,

Numai Luna să mă vadă,

Cum te chem și cum te plâng.

Iarăși,  noaptea mă primește,

L-al ei sân să mă ascund,

Tăinuit de ochii zilei,

Și de dorul din străfund.

Pașii-mi curg răniți, agale,

Prin covorul de frunziș,

Ce s-așterne sub picioare,

Și m-adoarme pe furiș.

Roi de stele mă-nconjoară,

Și mă poartă fermecat,

Pân’ la poarta gurii tale,

Ce mă-mpinge la păcat.

Te cuprind în palme toată,

Și-ți dezmierd, al tău chip blând,

Cu săruturi și cu șoapte,

Ce le-am dus cu mine-n gând.

Doar o ramură tresare,

Sub o rază de lumină,

Năruind iubiri de-o clipă,

Până-n noaptea ce-o să vină!

Daniel Irimescu (n. 14 ianuarie 1972, în Sibiu): Nu sunt poet (sunt inginer IT), dar scriu ce-mi dictează sufletul încă din copilărie. Cred că muzica versurilor poate atinge acea coarda sensibilă a fiecăruia dintre noi care să ne împingă subtil spre a deveni OM. Am publicat primele mele poezii - conform trendului actual - pe Facebook. Am participat la primul concurs de creație, organizat de revista “Pro Litera” și de radio-ul “Pro Dioaspora” cu sprijinul grupului "Din dragoste pentru oameni și artă" (al d-rei Adriana Chirițescu), prezidat de doamna Elena Toma și de poetul Leonid Certan - care spre bucuria mea, m-a declarat câștigător la secțiunea valori literare, proză, poezie, cugetări.

Versuri publicate în antologiile:

Lyrics et Prosa  - Antologie de literatură contemporană

Fel de fel de stihuri

eCreator

Uitare de sine

Jurnalul unui câmp de aripi

Volume publicate:

Tălmăcire de taine (editura Genius)

De n-ai fi tu, Lumina! (editura Liric Graph)

Pagini Facebook: Daniel Dac și Poesis – Daniel Dac – autor

Copyright © 2017 Daniel Irimescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.