NATALIA CAVCALIUC

Je ne regrette rien

Nimic nu e veșnic. Trăiește
din plin, mănâncă bine, fă haz de necaz,
vorbește când trebuie să taci,
zidește apoi dărâmă, lasă-te purtat de val ca spuma mării.
Plângi când îți vine dar evită să o faci des,
zâmbește cât mai ai dinți. Asumă-ți riscuri
și scapă de regrete, încearcă imposibilul,
așează-ți temerile pe un colț de foaie și dă-le foc.
Fă sex, dragoste și amor la un loc,
schimbă-ți freza, stilul și viața,
schimbă-ți atitudinea față de cei din jur.
Nu urî, ura duce spre moartea sufletului,
iubește tot ce-ți iese-n cale.
Și nu asculta lumea, pentru că,
indiferent ce și cum ai făcut la un moment dat,
ai făcut exact ce ți-ai dorit.

Dacă…

Dacă tu ai fi eu
Și eu aș fi tu
Cum ar mai fi iubirea noastră?
La fel de neîmpărtășită,
tristă, plină de griji și înfometată?
Sau poate ar fi mai frumoasă,
sinceră și plină de amintiri?
Cum ar mai bate inimile noastre,
când ne-am afla unul în fața altuia?
Cum ai mai zâmbi tu?
Cum aș mai zâmbi eu?
Dacă tu,
Dacă eu…

Când a plecat iubirea…

Dacă peste 15 ani aș pleca, dintre sutele de cafele pe care le savurai dimineața îți vei mai aminti gustul dulce-amărui a cafelei pregătite de mine în prima zi? Oare nu șoaptele mele îți provocau fiori de ziceai că vocea mea te înalță spre cer? Oare nu eu eram cea care îți înțelegea tăcerea şi a cărei sens îmi străpungea sufletul? Îți vei aminti de buzele mele când îți vei atinge ușor fruntea și vei ști că au adormit pe ea nopți la rând? Oare îți vei mai aminti de mâinile mele fine și de getele lungi care iubeau să se joace în părul tău?
Și nu eram eu cea care te iubea așa cum erai, cu ochii obosiți și părul nearanjat?

Spune-mi, iubitul meu… Oare nu am fost eu femeia lângă care ai vrut să te și trezești nu doar să te culci? Și nu eu eram cea care îți ascultam visele și le dădeam aripi? Nu eu îți mângâiam ușor bărbia și apoi te sărutam ușor de simțeam cum sângele-ți clocotește în vene? Oare nu fredonările mele a diferitelor melodii îți sărutau auzul în fiecare zi?
Dar răsuflarea mea, îți vei aminti de ea atunci când te vei trezi în toiul nopții și vei realiza că nu o mai auzi ca și atunci când dormeam lângă tine? Oare nu eu eram cea care mergea în vârful degetelor prin odaie de teamă să nu te trezesc?
Dintre sutele de tălpi ce ți-au atins parchetul din bucătărie până înapoi la dormitor, îți vei mai aminti de ale mele? Îți vei aminti de oftatul meu și icnetele din somn? Îți vei mai aminti de sânii mei rotunzi atunci când vei vedea o femeie goală în fața ta?
Dar ochii mei, îți vei aminti de ei atunci când din ai tăi vor curge lacrimi? Spune-mi, iubitul meu, îți vei mai aminti de buzele mele care-ți șopteau adesea la ureche “te iubesc”?  Dintre toate aromele care îți vor bântui dorința, îți vei mai aminti de mirosul verde-crud-lăptos al trupului meu?

Oare vei mai simți lipsa cafelei cu gustul dulce-amărui după ce voi pleca? Dar Șoaptele mele, vor fi înlocuite cu ale altei femei? Și oare acum lângă cine te vei mai trezi? Spune-mi, iubitul meu…

Natalia Cavcaliuc (Natalia Ion Cavcaliuc, n. 02.02. 1997, Strășeni): “A fost visul meu să devin scriitoare și să scriu în viața aceasta măcar o carte. Mă bucur și sunt mândră că am reușit să-mi realizez visul. Pentru mine, arta scrisului a devenit un mod de a comunica cu oamenii, de a le transmite ce simt și ce gândesc. Atunci când mă simt deznădăjduită, nehotărâtă, când nu mai știu ce vreau să fac și ce simt, când sunt secată de orice fărâmă de fericire sau speranță, mă refugiez într-un vers sau text. Am debutat în revista „Roua Stelară”, revistă a Uniunii Tinerilor de Creație din Moldova, cu articole din blogul ”Un blog oarecare” pe care l-am fondat în 2014, pe Wordpress. În 2017 am publicat prima mea carte – „CAMELIA”. Un roman de dragoste, psihologic. ”

Copyright © 2017 Cavcaliuc Natalia Ion

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.