ADRIANA CHIȘ

Imposibile timpuri

Indecisă între ieri și mâine,

Parchez

Într-un ciob de timp

Cu un ochi pe ceasul

Ce-nchide trecutul

Între ace,

Cu altul spre ferestre deschise în mâine.

Încolo aș pluti,

Căutându-te,

Dar măștile tale plutesc rând pe rând în oglinzi,

Și rămân sângerând indecisă pe ciob.

...vreau acasă, casa ta...

Să mă ierți, că-n ceasul nopții,

Buza mea, înfierbântată,

Caută să-și aline setea

Printre genele-ți plecate

Într-un somn străin

Și rece.

Să mă ierți, că-n pragul zilei

Gust din strugurii cei acrii

Ce dau bob rotund în verde,

Apoi plâng cu gustul lor

Peste gura ta brodată

Rubiniu.

Să mă ierți, că-n seara verii

Ce-și revarsă-n flori parfumul

Peste ochii-ți somnoroși

Versul meu răsfrânge iar

Un destin, destinul meu:

Te iubesc.

Să mă ierți, că-n ceas de prânz,

Scriu, cu mâna tremurând,

Pe un pix ce-abia își duce

Rola-n margini de hârtie:

Vreau să dorm, și vreau acasă,

Casa ta.

Ploaie

Ploaia-mi cade-n păr,

Sălbatic,

Și pe umeri,

Și pe față,

Lumea fuge chiuind

Prin băltoacele stradale,

E cam frig,

Dar nu îmi pasă,

Ploaia-mi cade-n păr,

Sălbatic.

Adriana Chiș (n. 6 august 1967, Satu Mare): Mai mult decât frecvent, existențialul meu cotidian se umple de dorul scrierii. Când sunt în drum spre un serviciu oarecare. Oricând mă grăbesc să mai prind deschis un magazin pentru a-mi cumpăra un fruct. Și-atunci timpul mersului pe jos își oprește bătăile. Îmi scot rapid caietul, pixul, îmi fac masă din ce prind în drum - un parapet de pod, un genunchi - și scriu. E momentul în care simt că dorul de a scrie devine realitatea din care mă hrănesc, în care iubesc, respir, socializez. Un alter ego în care pot să spun fara dubii: sum.

Copyright © 2017 Adriana Chiș

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.