ADRIANA CHIȘ

Poezie














Imposibile timpuri

Indecisă între ieri și mâine,
Parchez
Într-un ciob de timp
Cu un ochi pe ceasul
Ce-nchide trecutul
Între ace,
Cu altul spre ferestre deschise în mâine.
Încolo aș pluti,
Căutându-te,
Dar măștile tale plutesc rând pe rând în oglinzi,
Și rămân sângerând indecisă pe ciob.


...vreau acasă, casa ta...

Să mă ierți, că-n ceasul nopții,
Buza mea, înfierbântată,
Caută să-și aline setea
Printre genele-ți plecate
Într-un somn străin
Și rece.

Să mă ierți, că-n pragul zilei
Gust din strugurii cei acrii
Ce dau bob rotund în verde,
Apoi plâng cu gustul lor
Peste gura ta brodată
Rubiniu.

Să mă ierți, că-n seara verii
Ce-și revarsă-n flori parfumul
Peste ochii-ți somnoroși
Versul meu răsfrânge iar
Un destin, destinul meu:
Te iubesc.

Să mă ierți, că-n ceas de prânz,
Scriu, cu mâna tremurând,
Pe un pix ce-abia își duce
Rola-n margini de hârtie:
Vreau să dorm, și vreau acasă,
Casa ta.


Ploaie

Ploaia-mi cade-n păr,
Sălbatic,
Și pe umeri,
Și pe față,
Lumea fuge chiuind
Prin băltoacele stradale,
E cam frig,
Dar nu îmi pasă,
Ploaia-mi cade-n păr,
Sălbatic.


Poezie Satu MareAdriana Chiș (n. 6 august 1967, Satu Mare): Mai mult decât frecvent, existențialul meu cotidian se umple de dorul scrierii. Când sunt în drum spre un serviciu oarecare. Oricând mă grăbesc să mai prind deschis un magazin pentru a-mi cumpăra un fruct. Și-atunci timpul mersului pe jos își oprește bătăile. Îmi scot rapid caietul, pixul, îmi fac masă din ce prind în drum - un parapet de pod, un genunchi - și scriu. E momentul în care simt că dorul de a scrie devine realitatea din care mă hrănesc, în care iubesc, respir, socializez. Un alter ego în care pot să spun fara dubii: sum.


Copyright © 2017 Adriana Chiș
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.




Niciun comentariu

Un produs Blogger.