MARIANA PETRACHE

Poezie













Vânzătorul de vise

A pierdut busola într-un ocean necuprins,
Apusul de soare era de mult stins,
A pribegit pe mări țesute în valuri de mătase,
Navigând prin zarea albastră și furioasă
Căutând mereu drumul către casă.

Prin perdele de umbre, grele, bizare
Barca plutește prin franjuri de zare,
Nori cerniți cad peste lume și mare,
Vântul hohotește, răscolind valuri
Ducând barca cu speranța spre maluri.

Barca, temnița și sentința la moarte,
Cutia de fier ruginită de ape, mereu agitate
Lui îi era dor de căldura crescută în palme,
De focul ce arde mocnit acasă în cămin,
De aroma cupei plină cu vin.

Simțea teama cum vine și îl învinge
Îi venea să urle, să plângă, să strige,
Doar marea și cerul puteau să-l audă,
Cu o durere mută striga divinitatea
În gândul lui încet murea dreptatea.

Murmur de liră îi vibra prin gânduri,
Aromele dulci, cu miresme de ierburi,
Le simțea în gură cu noduri și gust de sânge,
Privea cu tristețe la neputința lui,
Născută în ungherul sufletului.

Secundele clepsidra prin sita le-a cernut
Prin altarul norilor căuta paradisul pierdut
Lovit de valuri privea un nou început
Căutând cărarea ce duce spre stele,
Îți va găsi liniștea și somnul de veci între ele.

Pe altarul cerului, departe de casă,
Prin valuri trecătoare și pâclă vâscoasă
Mormântu-i va fi presărat cu valuri
Mătăsuri lucioase, fără culoare,
îi va acoperi veșmântul rece din mare.

.................................................................

Undeva, într-un colț de lume,
O frumoasă domniță plânge...


Sărutul din vis

Te șterg din gândul meu străine
Azi plânge coala de rușine
Iar chipul drag demult ți l-am uitat,
Sărutul tău în lacrimi l-am spălat.


Mi-ai sădit în suflet teamă și fiori
Mă alintai în noapte cu cântul de viori
Cămașa sufletului mi-ai sfâșiat,
Cu răni adânci, trupul mi-ai înfășurat.

Ai lăsat în urmă dorul și chinul
Căutând drumul urmând destinul.
Ai erupt ca Etna în inimă mea,
De dorul tău iubirea încet se stingea.

Azi tipă clipa rătăcită în singurătate
Închidem timpul în clepsidră o eternitate
Mi-e inima plină de dor și de durere
Sufletul de piatră plânge în tăcere.



Aripi de vânt

Când sufletele noastre s-au întâlnit,
Gândul meu cu al tău s-a încâlcit
De-atunci cuvinte fără înțeles rostesc,
Nemaivorbite-n graiul pământesc.

Pe frunte port cununa de șoapte,
Mi le-ai lăsat plecând în altă parte
Nu te-a durut când aripa mi-ai frânt,
M-ai răstignit luându-mi din cuvânt.

Durerea strânsă-n al meu umblet,
Am scris-o pe un colț de suflet
Pășind nevinovată peste jarul încins
Șireag de lacrimi am adunat, din plâns.

Cu chipul trist îngenunchez în catedrală,
Târându-mă pe treptele de ceară
Purtând pe umeri gârboviți povară,
Îndurând amar, greșind întreaga vară.

Volum de debut

Mărturisiri

Când sufletele noastre s-au întâlnit
Gândul meu cu al tău s-a încâlcit,
De-atunci cuvinte fără înțeles rostesc,
Nemaivorbite-n graiul pământesc.

Pe frunte port cununi de șoapte,
Mi le-ai lăsat plecând în altă parte
Nu te-a durut când aripa mi-ai frânt,
M-ai răstignit luându-mi din cuvânt.

Durerea strânsă-n al meu umblet,
Am scris-o pe un colț de suflet
Pășind nevinovată peste jarul încins
Șireag de lacrimi am adunat, din plâns.

Purtând pe umeri gârboviți povară,
Ce-am adunat greșind întreaga vară,

Cu chipul trist îngenunchez în catedrală,
Târându-mă pe treptele de ceară
Purtând pe umeri gârboviți povară,
Îndurând amar, greșind întreaga vară.


Vise încătușate

Visele-mi încătușate, cuprinse de amor,
Se pierd în nopți încununate cu dor
Vor înflori în inima mea întunecată,
Prinzând rădăcini și în stană de piatră.

Munți de gânduri între noi sau sfărâmat,
Mi-a rămas în suflet un deșert înfierbântat
Să eternizăm clipa într-un ceas neîntâmplat,
Să frângem timpul ce ne-a depărtat.

În nopți întunecate mereu te-am visat
Dragostea era un joc exacerbat
Vântul îmi șuiera prin pletele rebele,
Șoapte sălbatice căzute din stele.

Mă-ngenunchezi în taina temerilor mele,
Pioasă mă închin unor candele
Mă trezesc în crucea nopții înspăimântată
De aripi îngerești să fiu îmbrățișată.

Într-un ocean de lacrimi spăl a mea vină,
Mi-ascund fața într-un pliu de lumină
Ochii-mi sunt diamante în nopțile-nstelate,
Iar gândurile-mi devin șoapte înamorate .


Nopți albastre

M-ai plămădit în vis, pe vetre încinse,
Din purpura iubirii în nopțile aprinse
Dezleagă-mi sufletul încătușat,
Spre libertate cu dorul tău purtat.

Ne va întinde cerul blând, o aripă,
Să nu mai regretăm de acum nici o clipă.
Stelele vor veghea iubirea noastră,
În altă seară vor străluci la fereastră.

Ne-a fost iubirea prea mult încercată
Spui mereu că eu sunt vinovată...
Azi mă alinți și mâine-mi dai pedeapsă,
Deși te doare vrei să cred că nu-ți pasă.

Văzând flacăra iubirii încet cum piere,
Nu vreau să te pierd și să sufăr în tăcere,
Vreau să trăim iubirea încă-odată,
De-ar fi să ne regăsim ursită în altă viață.

Ne-ngroapă pietrele pașii pierduți,
În vise înnodăm cărări și facem punți
Uităm durerea când vine asfințitul,
Se apropie cu pași grăbiți sfârșitul...


literatura contemporanaMariana Petrache: Mă numesc Petrache Mariana sunt din Sălaj. Am debutat editorial în anul 2016 cu volumul „Pânza de vise”, Editura Națiunea, 2016

Volume colective de poezie: 

Antologia „Lyrics et Proza”, Editura Națiunea, 2016.
Antologia „Simfonia Poeziei”, Editura Anamarol, 2016.
Antologia „Carmen”, Editura Anamarol, 2016.
Antologia „Întâlnirea poeților”, Editura Anamarol, 2016
Antologia „Prietenii potice”, Editura Grinta, 2017.
Antologia „Damele metaforei” Editura Ceconi, 2017.
Antologia „Literatura din călimară” , Editura Scriitorilor, 2017

Copyright © 2017 Mariana Petrache
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.