FLORIN-CEZAR CĂLIN
-
Clepsidra timpului de dimineață!
a
început să toarcă din secunde.
-
Și să trezească uneori la viață!
(un
gând, pe care dânsa îl ascunde).
-
Aș vrea să-mi fii nuanța unui vis!
(reprogramat,
el, pentru veșnicii).
ca
să te re-ntâlnesc în Paradis,
cu
dânsele făcând tu nebunii.
-
Azi, viața noastră încotro se duce?
(ce
monștri diabolici va mai naște).
-
Și, implicit, pe cine va seduce!
Ca
s-o transforme, dup-aceea-n moaște.
-
Se ceartă inchiziții între ele!
(pe
vise sau cuvinte mai ciudate).
dorindu-și
Carul Mare dintre stele,
să
fie-a lor, pentr-o eternitate.
Ca
să se plimbe-n palma unui gând,
(tranșând
din ele, dacă se mai poate).
-
Iar vorbele ce își așteaptă rând!
Să
le badjocorească (pe la spate).
Un
Arlechin, un servitor de vise,
(născocitor
de gânduri efemere).
-
Modelator de doruri interzise!
Căutător
de șansă prin ... himere.
Fântâna mea
cu vise...
Destinul
meu palid râvnește la tine,
Și-ar
vrea să disece trecutul treptat.
-
Să știe că dânsul tânjește spre bine!
Sau
faptul că nu e așa disperat.
Mereu
mai confuz, plutesc, șchiopătând,
-
Pe marea de vise aflate-n derivă!
-
Și-n dânsele eu mă văd contemplând!
Iubirea
ce-ți este tot timpul activă.
”-
Icoana mea dragă, din cruntul păcat!”,
Dorințele
tale îmi sunt strategie.
(un
lucru pervers și prea complicat),
Luat
mai demult, el, în custodie.
-
Primește-mă des în visele tale!
Să
pot înfrunta trecutul meschin.
-
Din faptele mele, adesea banale!
Croiește-ți
acum mult speratul destin.
-
De tine depinde râvnirea la tine!
„Fântână
de vise, cu aripa frântă”.
De-o
vreme te simt tot timpul în mine,
Iar
dragostea ta, disperant, mă frământă.
Necunoscutul...
Aștept
demult să simt al tău sărut,
-
Ce mi-l depui pe buze și în suflet!
(tu
o faci des, ca un necunoscut),
Ce
eu îi recunosc și al său umblet.
-
Stăine, tu ce cați în viața mea?
(când
eu aștept doar ploile de vise).
-
Și repede să-mi spui (de vei putea)!
Că
și așa ele-mi sunt interzise.
-
De mult, te caut, ca să mă iubești!
(venit-a,
el, răspuns instantaneu).
Și
îți promit că nu ai să greșești,
Tu
de-o vei face sincer, mai mereu.
Aceasta
a fost scurta învoială,
(pe
care au făcut-o ei atunci).
-
Dar să vă spun: Eu am o bănuială!
Ea
l-a iubit temeinic, chiar pe brânci.
-
La început n-a fost doar fericire!
(se
mai certau, dar rar, din când în când).
-
Ei o făceau timid și cu iubire!
Încânt
nu se-auzea niciun cuvânt.
Au
petrecut mulți ani în voioșie,
(cu
toate că necazuri au mai fost).
Le-a
trebuit vremelnic strategie.
Ca
Timpul să nu-i ia cumva la rost.
-
Și uite-așa poveste am rescris!
(cu
doi timizi, perseverenți din fire).
-
La începtut au fost c-am indeciși!
(așa
ei au ajuns în nemurire).
-
Noi îi vom pomeni din an în an!
(la
asta mai mereu ne-am priceput).
N-ar
trebui să spuneți: - E-un golan!
Când
dânsul este un ... necunoscut.
O viață
deraiată...
-
De tine depinde când mă vei iubi!
”Ce
dacă prin vise plutim împreună”.
-
Eu știu că în ele ne vom regăsi!
Și
le-om colinda noi mână în mână.
-
Privește aici, cum punem sehestru!
Pe
un orizont cu nuanțe-nșelate.
Apusul
ne-ascunde secretul terestru,
(și
viața furată sau chiar libertate).
Tot
șcheoapătă timp și respiră din greu,
-
Iar ziua de mâine chiar închiriază!
Din
gânduri avute de noi, mai mereu,
Rămase
idei (dar ce mai contează).
Icoane-n
păcat, au rămas de-nchinare,
-
La cei vinovați de pedepse prea false!
În
timp ce noi doi protestăm în visare,
Cerșindu-ne
drepturi și poate chiar șanse.
”-
Fântână de vise, cândva nesecată!”,
Ai
pus monopol pe ființa-mi sculptată.
-
Tu vrei dinadins, în nume de fată!
Să
schimbi viața mea, acum deraiată.

Copyright © 2017 Florin-Cezar
Călin
Utilizarea integrală sau
parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment