DANIELA MIHĂEȘ DEEP
te-am iubit pentru că știam să
iubesc,
te-am iubit punându-ți în mână spada să poți croi drumul,
ai tăiat cu ea respirația, ultimul suflu de viață,
ultima culoare mi-ai furat-o din ochi,
aripa agățată de tine, într-o secundă
a uitat cum se zboară.
atunci au înnebunit merii în eden
viclenia șarpelui transforma înger în demonul
ce nu iartă, nu iubește, nu mai vrea...
abisul era prea mic în căderea-mi,
durerea, era adâncă precum moartea
rânjind, madona ținea în dinți al șaselea glonț
ridicând învingătoare steagul în bornă.
nu făceam nimic, decât adânceam răni ce nu erau ale tale
căutând răspunsul a o mie de ce
și-n care brațe minți frumos.
epave de cuvinte refolosite veneau în flux
aduceri aminte și...
la ce folos atunci precum și azi
repeți aceiași simfonie în care te îmbeți crezând și tu,
îmi ești atât de fals!
te-am iubit punându-ți în mână spada să poți croi drumul,
ai tăiat cu ea respirația, ultimul suflu de viață,
ultima culoare mi-ai furat-o din ochi,
aripa agățată de tine, într-o secundă
a uitat cum se zboară.
atunci au înnebunit merii în eden
viclenia șarpelui transforma înger în demonul
ce nu iartă, nu iubește, nu mai vrea...
abisul era prea mic în căderea-mi,
durerea, era adâncă precum moartea
rânjind, madona ținea în dinți al șaselea glonț
ridicând învingătoare steagul în bornă.
nu făceam nimic, decât adânceam răni ce nu erau ale tale
căutând răspunsul a o mie de ce
și-n care brațe minți frumos.
epave de cuvinte refolosite veneau în flux
aduceri aminte și...
la ce folos atunci precum și azi
repeți aceiași simfonie în care te îmbeți crezând și tu,
îmi ești atât de fals!
norocul
diapauzei
acum se odihnea cu mâinile între genunchi
clătinând un du-te-vino de prea mult dor
“iubite, vara noastră a trecut
regretele au iz sălciu de toamnă”
durerea apasă cuvintele
în cuţitul care nu mai taie
cea mai lungă şi tăcută pauză
ultima
şiroind lacrimi, ochilor le-au dispărut lumina
pe buze care murmurau un nume:
„cum să-ţi spun omule atâta durere
înfiptă în omoplaţi până în suflet!”
vorbea cu ea, vorbea cu el
vorbea cu nimeni
şi stoluri de monarhi îşi luau rămas bun
în dantela nobilă a verii şuierând din aripi
iminența toamnei
„când vă întoarceţi fluturi migratori
picuraţi-mi speranţa în pete albe
de n-am migrat şi eu...
tu, omule
adu-mi aminte să te caut!”
( poezie din volumul ”trup de fum” -
Editura Minela, 2017)
râul
din palmă
câteva lacrimi alături de linia
vieții
curgeau râu din palmă
până la genunchiul piatră,
nu credeam că o să sărute a iertare
pe Calvar uitând trădarea,
însoțindu-se pe ultimul drum
s-au împăcat cu sinele
sfărămând lanțurile
acum erau liberi zburând ca șoimii
care, cum încotro
trăgând în piept viitorul
doar în vis își vor mai simți
buzele, îmbrățișările
în rest
nimic
pe Calvar s-a iertat trădarea
doar un vânt rece mai trece prin mine
până la genunchiul piatră,
nu credeam că o să sărute a iertare
pe Calvar uitând trădarea,
însoțindu-se pe ultimul drum
s-au împăcat cu sinele
sfărămând lanțurile
acum erau liberi zburând ca șoimii
care, cum încotro
trăgând în piept viitorul
doar în vis își vor mai simți
buzele, îmbrățișările
în rest
nimic
pe Calvar s-a iertat trădarea
doar un vânt rece mai trece prin mine
un trecut ce urmează
punct
de cenușă
mă pierd rând cu rând
și mă sting ca un punct
pe un drum mirosind a cenușă
tălpi îmi ard ochi îmi plâng
într-un pumn
strâns la piept
tot mai gol și mai mor
câte un pic
cum nisipul curge-n clepsidră
mă trec, mă petrec
până-n pragul de maci
ard torțe norii în zare
pleoape cad picurând
buze șoapte mai spun
rând pe rând
pulsul vieții dispare
ce-i atât de frumos pe pământ
unde spinii te-nțeap-a minciună
amăgind cu parfum de un roșu aprins
prin vene să curgă iluzii
și mă sting ca un punct
pe un drum mirosind a cenușă
tălpi îmi ard ochi îmi plâng
într-un pumn
strâns la piept
tot mai gol și mai mor
câte un pic
cum nisipul curge-n clepsidră
mă trec, mă petrec
până-n pragul de maci
ard torțe norii în zare
pleoape cad picurând
buze șoapte mai spun
rând pe rând
pulsul vieții dispare
ce-i atât de frumos pe pământ
unde spinii te-nțeap-a minciună
amăgind cu parfum de un roșu aprins
prin vene să curgă iluzii
Daniela Mihăeș Deep: născută în orașul lui Bacovia, dragul de a scrie l-am
descoperit la școală făcând mici compuneri. Crescând am început să scriu
versuri iar mai apoi, la liceu, scriam versuri pentru chitară a cărui curs l-am
făcut la Casa de Cultură Bacău. Îmi plăcea să descriu stări, locuri,
întâmplări, era ceva venit din lăuntru, fără nici un efort, mi se părea normal
și credeam că toți scriu ca și mine. Prima dragoste a tinereții a făcut penelul
să alunece cu versuri, îmi făcusem și un jurnal care îi pusesem numele „nici o
lacrimă”. Timpul a trecut, ani buni doar lecturam
orice carte îmi venea în mână, viața luase un alt curs și eram ocupată cu
familia, activitatea proprie de comerț, scriam doar scrisori aparte cu bunicul
meu pentru care și care, erau sentimente deosebite. A doua parte a vieții,
soarta a decis că trebuie să iau drumul străinătății și tot ea mi-a trezit
pasiunea pentru scris scoțându-mi în cale o a doua mare dragoste. În versuri
îmi găseam pacea, liniștea sufletească, toate refulările, trăile, sentimentele,
sau scris și a luat naștere volumul „Trup de fum”, editat de editura Minela în
primăvara anului 2017. Lansarea a avut loc în cadrul Cenaclul de la Roma din
care fac parte. Este prima realizare la care nu m-am gândit niciodată să o fac,
nu am avut nici cel mai mic gând să scot o carte, dar prin oamenii frumoși pe
care i-am întâlnit în cadrul Cenaclului, încurajările m-au făcut să editez
volumul. Poeziile mele sunt publicate în grupul “Cenaclul de la Roma”, revistele „Vocativ” și „Literatura
de azi”, recitate la „Radio Vocativ”. A doua lansare va avea loc în 1
iulie 2017 la Brăila, recenziile urmând să fie expuse de poeții Gabriel
Gherbăluță, Victor Cilincă și Anca Pop. Modestă deocamdată dar în timp voi
crește.
Volume publicate:
Trup de fum (editura Minela, 2017)
La margine de lume (editura Eurostampa, 2018)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment