ADRIAN IONA

Adrian Iscru














ADRIAN IONA
(obsesii și aproximări)


*  *  *

Cu imaginația
între cod galben și roșu
simt cum mă bîntuie
așa o chestie existențială
...mai aproape de revoltă
decît de greață

de  revolta împotriva
iluziei din care fac parte
...decît de greața
pe care o simt atunci
cînd împărtășesc iluzia

cu toate astea
privind în jur constat
că nu există nicio oglindă
spre care să mă întorc
și să mă rog

în care să mă scufund
și să mă rog – fără cuvinte
fără să mă gîndesc la ceva
...nici măcar la faptul că uneori
îmi doresc „să trec prin viață
fără ca viața să treacă prin mine”

poate că așa – și nu altfel
voi reuși să văd în adîncimea
fără de profunzime a oglinzii
ce altceva sînt

dacă nu cumva
abia atunci sînt eu însumi
...cînd nu mă gîndesc
la nimic


*  *  *

Uneori accept
și încerc să-mi asum
dedublarea - dubla existență:
într-una uitînd
în cealaltă amintindu-mi
(care de fapt sînt una
oglindirea celeilalte)

în rest – tot mai des
am senzația că sînt trăit
de aceleași cuvinte
care trec prin mine
...în căutarea unui loc
mai prielnic

și
pentru că nu am de ales
mă las în voia îndoielii
(care mereu își uită obiectul
devenind propriul subiect)
...în speranța că așa
mă voi despărți mai ușor
de răstimpul dintre
 nimic și nimeni
...care sînt eu
acum

mă las
în voia acelei îndoieli
pentru care mereu
am cerut îndurare
...îndurînd
spaima fericitoare
că trăind – cît de cît
în ritmul cuvintelor
pînă la urmă voi afla
ce anume face din mine
și subiectul/și obiectul
acestui răstimp
...care sînt eu
acum

și
care nu va mai fi
eu atunci



*  *  *
  
Cîteodată
mă mișc așa de repede prin viață
încît am senzația că mă ajung din urmă
...iar cînd privesc în jur
nu văd altceva decît indiferență
întinsă de-a lungul zilei
adunată pe fețele oamenilor
păstrată în mișcările lor
...coborînd odată cu înserarea
din cerul la care nu mă uit
din cauza indiferenței lui
sau a indiferenței mele – nu știu

(știe mai bine omul lăuntric
care vede altceva decît văd eu)

în rest – aș putea spune
că-n unanimitate am convenit
că totul este – oarecum – convenabil
că noi înșine sîntem convenabili
...mai puțin iubirea
care din cauza noastră
(îmi amintește omul lăuntric)
a devenit „ceva enorm pe care
îl vezi doar la microscop”


mai puțin durerea
care apropie viața de moarte
...ne ajută să cunoaștem viața
în timp ce noi încercăm
să uităm de cealaltă
...fără să ne dăm seama
că ea nu ne uită
și din cînd în cînd
ne pune piedică
ne face cu ochiul
ne zîmbește subtil/parșiv
...ne dă de înțeles
că ea ne cunoaște mai bine
decît o să cunoaștem noi viața


viața asta
care dacă ar avea gust
ar fi amară – îmi spun
amintindu-mi vorbele cuiva
care mi s-ar potrivi:
„mă bucur de viață cu multă amărăciune”


pentru că mai mereu mă bucur
ca și cum bucuria ar fi a altuia
...ca și cum bucuria altuia
mi-ar face bine și mie
...un bine ne-precizat
și de aceea ușor de răstălmăcit


un bine îndoielnic
nu îndoit așa cum ar trebui să fie
cît timp mă bucur de bucuria altuia
ca și cum ar fi a mea


numai a mea
nu și a omului lăuntric
care se bucură de cu totul altceva
atunci cînd impersonal dar și neutru
meditează la nimic
(și anapoeticele lui întru-chipări)
privind adînc – tot mai adînc
în mine


PoetAdrian Iona (n. 14 aprilie 1969): În prezent lucrez în industria gazelor naturale și locuiesc în Năvodari. Literatura... este un fel de religie pentru mine. Iar poezia, un exercițiu spiritual...”. Mi-au apărut câteva texte în revistele „Sintagme literare” și „Ateneu”. Puteți să citiți versurile mele pe pagina Facebook: ADRIAN IONA.


Copyright © 2017 Adrian Iona
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Niciun comentariu

Un produs Blogger.