ADRIAN IONA

ADRIAN IONA

(obsesii și aproximări)

*  *  *

Cu imaginația

între cod galben și roșu

simt cum mă bîntuie

așa o chestie existențială

...mai aproape de revoltă

decît de greață

de  revolta împotriva

iluziei din care fac parte

...decît de greața

pe care o simt atunci

cînd împărtășesc iluzia

cu toate astea

privind în jur constat

că nu există nicio oglindă

spre care să mă întorc

și să mă rog

în care să mă scufund

și să mă rog – fără cuvinte

fără să mă gîndesc la ceva

...nici măcar la faptul că uneori

îmi doresc „să trec prin viață

fără ca viața să treacă prin mine”

poate că așa – și nu altfel

voi reuși să văd în adîncimea

fără de profunzime a oglinzii

ce altceva sînt

dacă nu cumva

abia atunci sînt eu însumi

...cînd nu mă gîndesc

la nimic

*  *  *

Uneori accept

și încerc să-mi asum

dedublarea - dubla existență:

într-una uitînd

în cealaltă amintindu-mi

(care de fapt sînt una

oglindirea celeilalte)

în rest – tot mai des

am senzația că sînt trăit

de aceleași cuvinte

care trec prin mine

...în căutarea unui loc

mai prielnic

și

pentru că nu am de ales

mă las în voia îndoielii

(care mereu își uită obiectul

devenind propriul subiect)

...în speranța că așa

mă voi despărți mai ușor

de răstimpul dintre

 nimic și nimeni

...care sînt eu

acum

mă las

în voia acelei îndoieli

pentru care mereu

am cerut îndurare

...îndurînd

spaima fericitoare

că trăind – cît de cît

în ritmul cuvintelor

pînă la urmă voi afla

ce anume face din mine

și subiectul/și obiectul

acestui răstimp

...care sînt eu

acum

și

care nu va mai fi

eu atunci

*  *  *

  

Cîteodată

mă mișc așa de repede prin viață

încît am senzația că mă ajung din urmă

...iar cînd privesc în jur

nu văd altceva decît indiferență

întinsă de-a lungul zilei

adunată pe fețele oamenilor

păstrată în mișcările lor

...coborînd odată cu înserarea

din cerul la care nu mă uit

din cauza indiferenței lui

sau a indiferenței mele – nu știu

(știe mai bine omul lăuntric

care vede altceva decît văd eu)

în rest – aș putea spune

că-n unanimitate am convenit

că totul este – oarecum – convenabil

că noi înșine sîntem convenabili

...mai puțin iubirea

care din cauza noastră

(îmi amintește omul lăuntric)

a devenit „ceva enorm pe care

îl vezi doar la microscop”

mai puțin durerea

care apropie viața de moarte

...ne ajută să cunoaștem viața

în timp ce noi încercăm

să uităm de cealaltă

...fără să ne dăm seama

că ea nu ne uită

și din cînd în cînd

ne pune piedică

ne face cu ochiul

ne zîmbește subtil/parșiv

...ne dă de înțeles

că ea ne cunoaște mai bine

decît o să cunoaștem noi viața

viața asta

care dacă ar avea gust

ar fi amară – îmi spun

amintindu-mi vorbele cuiva

care mi s-ar potrivi:

„mă bucur de viață cu multă amărăciune”

pentru că mai mereu mă bucur

ca și cum bucuria ar fi a altuia

...ca și cum bucuria altuia

mi-ar face bine și mie

...un bine ne-precizat

și de aceea ușor de răstălmăcit

un bine îndoielnic

nu îndoit așa cum ar trebui să fie

cît timp mă bucur de bucuria altuia

ca și cum ar fi a mea

numai a mea

nu și a omului lăuntric

care se bucură de cu totul altceva

atunci cînd impersonal dar și neutru

meditează la nimic

(și anapoeticele lui întru-chipări)

privind adînc – tot mai adînc

în mine

Adrian Iona (n. 14 aprilie 1969): În prezent lucrez în industria gazelor naturale și locuiesc în Năvodari. “Literatura... este un fel de religie pentru mine. Iar poezia, un exercițiu spiritual...”. Mi-au apărut câteva texte în revistele „Sintagme literare” și „Ateneu”. Puteți să citiți versurile mele pe pagina Facebook: ADRIAN IONA.

Copyright © 2017 Adrian Iona

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.