OLIVIA CĂLIN - POEMELE INIMII

 

mama mea e frumoasă și miroase a tămâie

pustietate (def.) - a alerga pe drumuri.
am fugit la cluj ca să fiu cât mai departe de casă. în cluj napoca soarele niciodată nu apune de tot.
când capul meu e pe pieptul tău îți receptez bătăile inimii îngrijorător de rapide. din tine am făcut casă
din tine am făcut liniște.

stăm toți trei - eu tu și
mama mea frumoasă care miroase a tămâie. are privirea undeva departe
mestecând coliva bunicii noastre. dumnezeu să o ierte - se aude de undeva departe

așa de mulți oameni au trăit și au murit aici
așa cum le-a fost unica lor datorie.

dintr-o casă plină am ajuns la acte de succesiune. din tine am făcut casă
din tine am făcut soare.
pe unde pribegesc, de tine mă agăț cu greutate.
mă uit la mama mea frumoasă care miroase a tămâie. oare de unde are ea ochii verzi?
credeam că îi am de la tatăl meu, dar pare să fie o minciună.
oare pe unde îi pribegesc ochii?

eu o să îmi separ drumul de
mama mea frumoasă care miroase a tămâie. o să ne auzim la telefon de parcă
nimic nu s-a întâmplat
o să ne sunăm când pleacă ea de la muncă. o să o aștept cu mâinile strânse ca într-o rugăciune surdo-mută.
o să mă mai uit totuși la telefon
de parcă mi-ar lipsi un apel de la cineva.

nemiloasa zăpadă

legea firii este ca copiii să-și îngroape părinții.
asta zice mama pășind greu spre benzinărie să ne luăm țigări.
prin părul tău rar și decolorat îmi trec degetele ca să te alin. greutatea singurătății te apasă pe ambii umeri în mod egal.

hematom.

legea firii este ca părinții să fie îngropați de copii.
la capelă aerul e rece și tămâios. plutește o liniște prea mare în aer.
mai ții minte, mamă, cum mergeam spre camera ei
să îi ascultăm oftatul? în liniște stateam la ușa ei
să ne liniștim cu faptul că respiră încă o noapte.

hemoragie.

mama este mică și seamănă izbitor cu bunica atunci când plânge.
i-aș zice vorba aia pe care o zicea bunica
"atunci când mi se face dor de mama
mă uit în oglindă și mă liniștesc"
dar suferă prea mult.

perfuzii.

există în calendarul ortodox o sfântă cu numele ei. domnica.
mă uit pe doxologia să citesc despre ea. cu tot cu faptul că nu credeam în nimic
noaptea mă rugam pentru binele ei și al nostru.
facă-se voia ta.

spital.

mirosul de spital nu mă mai părăsește. nici nu știu să descriu mirosul.
îmi amintesc de domnul cu mască de oxigen care se uita la mine pierdut.
și bunicii au fost părinții cuiva, copiii cuiva.
fata scundă îi mângâie chipul tatălui ei internat.
iartă-mă că n-am făcut asta. picam sub propria greutate.

poemul inimii

olivia, știai că în casă există un caiet de notițe
denumit poeziile copilăriei - vara anului 2003
unde și mama ta, și bunica ta au lăsat în cerneală neagră sau roșie tot felul de poezii auzite de ele
pe care să ți le citească înainte să adormi?

în primăvara anului 2003 bunicii zdrobeau pereții din bucătărie ca să facă holul mai luminos.
olivia, tu plângeai în fiecare zi. nu se știe o cauză exactă dar nu voiai să dormi, doar plângeai și plângeai.
bunica ta se certa cu toată lumea pentru tine, nu contează că nu avea rost.

olivia, am obosit. când respir inima se micșorează. inima mea a obosit.
prin ușa între-deschisă a camerei tale ne-renovate întrezărești ca prin vis
două siluete dinstincte - copilul plin de bucle și lung cât tot patul (cât de repede cresc ăștia mici)
și femeia roșcată, care nu doarme niciodată cu totul.

știi că ea era mereu în stare de veghe.

prin vis întrezăresc toate amintirile astea, pentru că Piatra este orașul pe care ți-l legi în jurul călcâielor. ba e ancoră, ba e greutatea pe care o tragi în spate.

ceața se lasă peste oraș. în apartament e liniște. în bloc e liniște. afară la fel.
se încheie un mare capitol.

olivia, am obosit și nu mai sufăr singurătatea. nu mai pot să trag în spatele
meu toate astea.
ca prin vis văd la balcon o femeie care face cu mâna.
în ăștia 2 kilometri pătrați sunt așa de multe vise.

dau la ultima pagină a caietului și găsesc certificatul de naștere al bunicii și cel de deces al străbunicii.
o naștere, un botez, o nuntă și o moarte.

întrezăresc ca prin vis o femeie care stă și așteaptă la ușă.



Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Olivia Călin
Citește aici: may we live in interesting times, suntem mult prea tineri

Copyright © 2025 Olivia Călin
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
 

---