IULIANA PAȘCA - ARIPI DIN ADÂNCURI

Liniște eternă

la început a fost tăcerea
ca o poezie
în haosul zgomotos

Zburător

Cobori din infinituri necunoscute

îmi dai fiori,
strălucești în ochi,

te topești pe buze însetate
gustul tău îmi spune că

și cele mai înghețate inimi
pot simți profunzimi

tremurând în veșmintele stinse.

De ce ai venit acum

când aproape uitasem de tine?

Fluturi albi îmi năpădesc

întreaga făptură,
mă încântă și mă înfioară

durerea plăcerilor trecute;

se imprimă în fiecare atom

și mă-ntristează gândul că în zori,
nu vei mai fi.

Reflectarea sinelui

Am privit în oglinda lăuntrică;
a fost pentru prima dată

când m-am văzut.

Am realizat că

nu eram atrăgătoare,

aripile din adâncuri
aveau cicatrici,

rădăcinile erau

pline de bube,
iar soarele

prezenta unele slăbiciuni.

Pentru toate acestea,
m-am îndrăgostit de mine.

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Iuliana Pașca
Citește aici: Dualitate, Noi sensuri, Reflectările unei molecule
Blog: Iuliana Pașca

PARNAS XXI