1.
La scară înaltă
Peste îngeri calc strivind corola de minuni a cerului / peste serafimi peste heruvimi / treaptă cu treaptă urc scară / până în inima ta să ți-o deschid / de la fratele Petru am furat cheia / când dormea în bocanci / hoțul de mine / peste cei ce veghează muritorii peste cei ce le aprind flacăra iubirii peste cei ce / cu multă (ne)înțelegere fac și desfac încurcăturile lumii / calc să cutremur până și (ne)înțelepciunea cea mai de sus / a tronurilor / unde cică stă el așa... /gânditor (ne)păsător / oare la ce gândește? / La ceata domniilor ce stăpânesc îngerii vărsători de înțelepciune / la arhanghelii pe care i-am strivit sub tălpi de muritor îndrăgostit? / Am ajuns / la îngerul tău păzitor să-i mai curăț aripile crescute prea stufos! / De azi eu sunt îngerul tău ce îngrijește de îngerul tău personal și stufos / de azi... / Omenirea va îngenunchea la marginea obrajilor noștri / vărsători de lacrimi / protectorii durerilor / (ne)înțelepții celei mai înalte dintre scări / (ne)gânditori în locul lui lipsiții de (ne)păsare. / Vom merge împreună la judecata lacrimilor de apoi căci niciun rai nu s-a desfășurat încă / doar s-a închipuit / adâncind abisal cercetarea printre viețile (închipuiților) sfinți. / Scara asta coboară spre iad / pe pământ e numai apă și foc / neîmblânzite îi mai sunt despletitele potoape! / De reconstituiri nu avem nevoie nu conțin originalul / nevoie avem de iubire! / întru reînvierea tuturor acestor cadavre murite din prea mult dezmăț ceresc / să rămânem între ceruri / zic! / (Oameni îngeri serafimi heruvimi arhangheli sfinți și șeful cel mare).
Dincolo de dincoace de ziar
Citesc dintr-un ziar imaginar (până în ultima zi a verbului) / Aflat la ordinea zilei în care trăim: / „Sunt suflete ce se lasă vândute / Cumpărate de altele / Cu toți banii din lume nu poți / Cumpăra și vinde totul!”. / Când ziua devine egală cu noaptea / La echinocțiul de primăvară / Deloc iubirile între ele / Nu sunt egale pentru că nu în fiecare zi / Soarele strălucește așa de puternic / Și nici luna din fiecare noapte / Nu ascunde mereu aceleași mistere. / Ea spune „că și oamenii mari se mai joacă!” / Am întâlnit pe cineva care nici nu vinde nici nu cumpără / Are doar tăria gândurilor mele. / Și continuă să se joace tolerându-mi visurile / Ascultându-mi visele povestite / Cu linii cu puncte litere și culori / Imaginând poezii / Despre îngeri ursuleți flori oameni / De plus îmbrăcați în catifea așa cum e ea catifeaua / Singura născută din trăiri și nu din vise născocită / Dincolo de lumea în care trăiește / (Lumea aceea îmi este interzisă!) / Aceea trecută în revistă în acest poem / În care eu visez câteodată că ea / Vorbește cu mine spunându-mi / Că se fâstâcește când citește ce scriu! / Și o spune cu plăcere cu bucurie cu blândețea inimii ei / În realitate și-n vis ca într-un pat al lui Procust / Adorm legănându-mi deșertăciunea ființei. / Singur (ca la primul scâncet) / Continui trecerea în revistă / (Din același ziar imaginar) / Aflat la ordinea zilei lumii în care trăim: / Când o persoană nu dă doi bani pe tine și (nu) ți-o dorești cu tot dinadinsul pentru că (nu) o iubești / Așteaptă-te să-ți ceară sufletul pentru a o avea ori pentru a scăpa de tine. / Uite așa se învârte planeta / Trecând pe lângă mine Minuni Dumnezeiești / Dincolo de soarele și luna ascunse ochiului meu / Pierdut în afara orbitei lumii / În care / Iubirea se mai și joacă precum oamenii mari / Cu linii cu puncte litere și culori / Imaginând... / că și oamenii mari se mai joacă! / Îmi amintesc că undeva cândva am citit despre Simone Boué și Agatha Vasiliu-Bacovia... / Și despre dumnezeul ei pătimit dintr-un îndreptar pătimaș.
Război
De ce m-aș apuca acum, / În vers albastru de plângând, / Să cânt război ce se petrece /Sub ochiul meu ascuns în gând? / N-aș face-o nicidecum, / Când au făcut-o anticii demult: / Cântând în versuri prețioase / Războaie sângerând! / E-o vreme grea, apăsătoare, / E vremea când nu se trăiește / Și se moare, când totu-i rătăcire; / În sufletu-mi e numai sângeroasă cale. / De pustiiri, de umbre trecătoare, / În minți frenetice cetăți imense de moloz; / Nu mai e vremea de cântat? / Și cu atât mai mult / De poezie? / E vreme de război, / Când viața naște moarte, / Și moartea curmă vieți /E mare tărăboi: de timp, de mod, de loc. / Să cânți mutește e-o nesfârșită erezie! / De ce-aș comite-o eu acum?
Rogvaiv
Trăim figuranți / (între lacrimi de măscărici) / în această lume condamnată / damnații din damnați / s-au născut / (între raiuri și iaduri) / păpușarii din păpușari ne mânuiesc / destinele cu sfori de mătase / ascunși sub umbrela maestrului / de deasupra de îngeri și cer / (Femeia / Poezie. / Face cărțile / Între maluri. / De valuri / Gazelă!) / alb negru ori gri ipostazele umanității damnați ascunși / în spatele pedepsei / păpușari deasupra de noi / de sfori invizibile / maestrul când va strânge umbrela / pe îngeri și oameni nu va ierta pe sfinți / figuranți sub figuranți sub figuranți / (nu mai punem la socoteală / serafimii arhanghelii heruvimii) / condamnând cerul / Întrebare: ce ar mai fi / omenirea fără spectacol?
Jazz — improvizație-ți
Taci caisule-ți / Amuțește înflorirea-ți! / Nu vreau ca primăvara-mi / Să știe-mi / Că o iubești cu florile-ți / De bucurie-ți. / Nu vreau caisule-ți / Nu vreau mărturisirea-ți / S-o afle ceru-mi / Nici rădăcinile-mi / Nici pământu-mi / Nici frunzele-mi. / Amuțește înflorirea-ți. / Ceru-ți. / Ceru-mi. / Pământu-ți. / Rădăcina-ți. / Crengile-ți. / Iubirea ține-ți / Sărutul ține-ți. / Ție-mi! / Ție-ți!
E = mc2
prieteni am / sunt în altă galaxie / viețuiesc / am prieteni cum să nu am! / la distanță de infiniți ani întuneric / unul de zile una de nopți / câte o zi câte șapte zile lumină întuneric / timp infinit semnal acustic cuvinte / în decibeli cu încetinitorul cu porția firimituri / până unul dintre prieteni primește trăirea / trimit primesc primim / bine că ai prieteni! / sporovăiește terestru gura lumii blesteme / mda foarte bine / îi vedeți? / în galaxia lor ei în galaxia mea eu / să se propage în rest e de bine! / de nu-i lumină priviri nu-i sunet vocabule / ehe de câte ori (nu) am existat / așteptând nu știu ce / prieteni doi la număr / una și una unul și unul / zic am ei zic nimic / orele zilele anii viața vieți revolute / aștept / Lună de mătase și arginți / Soarele de aur sulițe între coaste / lucși lumeni decibeli timp spațiu în poezie.
Dezlegare la poezie
Bărbații poeți trăiesc / În lichidul amniotic / Femeile poete sunt / Cordonul ombilical / Când se rup apele trăirilor / Se nasc poeții / Când se leagă buricul / Destinul dezleagă poetele / Stele și un covor roșu / Până la dumnezeu / Devoratorul de inimi / Am o singură fereastră / De viață de poezie de iubire / Ocrotită de o Îngeră / Resturi de poetași / Și poetese pierdute / Printre verbe naufragiate / Sub apele din pântece / Se respiră profund!
Icoană
În vremea anilor când nu eram o inutilitate (utilă) / Construiam din propria-mi carne / Din fluvii de sânge / Cerurile sfinții îngerii și pe dumnezeu / Altare și biserici (d)în suflete de oameni / Pe atunci erau destul de mari șansele de a găsi suflete / Și-acum se mai găsesc / Numai cerurile îngerii sfinții dumnezeii și oamenii / Construiți atunci! / Am strecurat prin mine toate aceste construcții / Și caut să văd ce a mai rămas din ele / Inutilitate utilă cerurile fără altare / De biserici de sfinți de îngeri de dumnezei / Și pământul de oameni / Fără de ei fără de toate cele clădite. / Apoi le-am dărâmat prin arderea verbelor a substantivelor / Și-am reînceput căutarea prin cenușa cuvintelor / Simboluri sensuri / Poate au mai rămas (ne)împliniri / Și... / De icoane nici nu mai poate fi vorba. / Când una singură mai găsești arzând / Felie de suflet de poezie de gând de carne și / sânge pulsând. / (E însuflețită. / E sfințită. E bisericită. E binecuvântată cu îngeri. / E îndumnezeită.) / Și tocmai aceea nu-i deloc voitoare a face minuni / Dăruită fiind cu puteri / Pe care vrei să le construiască și-n tine. / Rugăciunile devin scrum / Rămân să observ lumea de la periferia acesteia: schimburi, vânzări și cumpărări, mercantilismul de tarabă funcționează ireproșabil. / Inutilii societății devin utilii conjuncturali... / Nimic nu este nou. Precum în cer așa și pe pământ!
Tango Radio and Juliet, cronică poetică
A construi și a dărâma, / verbe / cu muzicalitatea în lacrimi. / Două povești... / Să vină cineva / să dezasambleze schela din mine! / Vă rog, aplauze! / Conjugarea verbelor provoacă plăcere orgasmică / cere zidirea de sârmă ghimpată între protagoniști. / Miroase a putred mărul stricat / plantat în gâtul unui Adam rătăcit în orbirea iubirii, / rămas fără respirație. / Vă rog, aplauze! / E atâta plăcere, / pe deasupra ierbii albastre, / când arunci o ultimă floare / culeasă dintre dărâmături. / Cu atâta delicatețe în gesturi! / Trebuie doar să zâmbești, / să dai bine în poza fiecărei reprezentații. / Pentru cine ar conta încă o grămadă de moloz?! / Să vină cineva / să o ducă la groapa de gunoi! / Dărâmăturile separă întunericul de lumină / și dedesubtul de deasupra. / După ce se trage cortina, / rămâne doar buchetul de flori / să-și bucure culorile în întuneric. / Dansatorii se retrag să-și plângă în pumni bucuria aplauzelor. / Și intimitatea vieților personale. / Tot ce s-a întâmplat sub lumina reflectoarelor a fost numai pentru public. / Spectatorii, / în mare parte, au și uitat grația dansului. / Numai unii au rămas rătăciți printre gesturi minunându-se, / bucurându-se. / Pierduți sunt și-acum / pe sub poantele balerinilor / plutind pe aerul scenei, precum cerul peste ape. / Gata...! / Lăsați cortina să cadă! / Stingeți luminile! / Opriți muzica! / Nimeni nu trebuie să mai plângă vreodată! / Dărâmați eșafodul! / Uciderea își are vremea ei, și tămăduirea își are vremea ei; /dărâmarea își are vremea ei, și zidirea își are vremea ei! (Ecleziast 3:3).
De seara trecută
a ultimului rai blestemat / a fost interzis sărutatul florilor, / doar îmbrățișările au rămas / la nivel de vorbe / (și vorba rămâne vorbă, / (doar infinitate / de paranteze în paranteze) / nu-i așa?). / pe străzi circulă despuiate teorii goale: / doar se bănuiește... / că sub lumina felinarelor se pot întâmpla trădări / și, deh, noi suntem fideli așteptaților! / (noi și aerul grețos care ne dă voie să nu mai iubim). / doruri de aproapele ne macină: / — ei așteaptă himere. / — ele vor nimic. / din trecut vin toate trecuturile. de seara trecută / intrarea la ultimul bal al iadului e liberă! / (ard focuri mistuind lumi / secretele felinarelor cu lumină difuză). / — pe nimeni nimeni nu mai așteaptă. / — nimeni pe nimeni nu mai sărută, nu mai mângâie. / obraji intangibili, buze mute, limba îngână clișee funebre. gândaci devenim, / e rândul acestora să ne ia locul în bucătăria vieții / pe străzi intoxicate de seri. / zarurile au decretat: / florile vor rămâne neatinse nici măcar cu un deget rebel, bărbații cu ei înșiși, săruturi cianurate, ochi ascunși / — să nu atingă privirea vreo gură! / dă cu praf de mers (mi-au șoptit a cincizeci și una oară sorții!) / și-am dispărut în amurg, printre leșinuri amoroase, / între creneluri de seri sfărâmate-n cuvinte. / în cea mai mare parte, plăcerile au fost eradicate, întru răsărit și-un amurg de boemă. / uite: / — semnul acela interzice sărutul! / — semnul celălalt oferă numai îmbrățișări virtuale! / (unele emoticoane au fost interzise). / nici noapte bună nici bună dimineața / practic nu mai poți spune nimic. / până și teoriile despre dragoste / au fost deportate în rezervații binare; / realitatea a falimentat; aveți grijă numai de serile voastre, nu sărutați florile! / — cine își mai trăiește sentimentele, sărută, iubește, mângâie viața din aproapele său, / va fi sancționat cu ne iubirea! / — da, se impun restricții: refugiul între propriile coaste zăbrelite în vid, de umbre șoptindu-și secrete! / s-a interzis totul și totul a fost interzis: / visele, secretele, șoaptele, felinarele, lumina și chiar întunericul adăpostind iubiri. / încetați cu prostiile! / florile au murit. bărbați nu mai sunt. / din cine să se mai nască săruturi?
Mai multe poezii și profilul autorului aici: Virgil Andronescu
Citește și: Versete contemporane, Levitații și căderi, Ochi ațintiți spre cer, Năpădiri
Blog: Ora Brăilei
Copyright © 2024 Virgil Andronescu (Virgil Nicolae Andronache)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.