Indira Spătaru – Poeme glazurate și cafea - Poèmes à enrobage et café (volum bilingv, traducere în limba franceză Gabrielle Danoux, Editura Junimea, Iași, 2023): “Dac-ar scrie doar cu propria fire, poezia domniței ”întinsă leneșă pe canapea” ar scrie-o Indira Spătaru. Din păcate pentru această ”domniță” cam reprimată, adesea – prea adesea, chiar și-n aceste Poeme glazurate și cafea – pe Indira o zoresc mereu alte urgențe ori dau buzna în viața ei evenimente deloc dispuse la propuneri lirice senzuale, dar care funcționează ca somații și alarme. În cazul de față, pandemia, războiul din Ucraina și motive de doliu o scot frecvent din cauză, lăsînd loc revoltelor (destul de bemolizate) și iritării față de starea lumii și a omului. Starea prezentă, atît a uneia, cît și a celuilalt, nu-i niciodată bună, așa că iritările au de unde ieși și unde se desfășura. (...) Sînt cîteva ”orgasme de cerneală” transcrise și îndrăzneț și calofil, dar fără tupeul directității din poezia noilor valuri. Din contră, temeritățile Indirei ascultă de o gramatică delicată, cu nostalgia eufemismelor. Dar mai ales ele se supun unui regim ludic, preluat din arta cochetăriei, și – nu mai puțin, ba chiar mai mult – unei cenzuri de refuz al corporalității. Instituții de cenzură corporală și înclinații spre angelizarea și spiritualizarea trupului funcționează, chiar de la primul volum, pe tot parcursul Indirei, ca și cum ar oscila între extaza senzuală și cea spirituală. Și aici cea din urmă pare să aștepte finalul celei dintîi și încoronarea ei spirituală.” (extrase din prefața volumului - Între poemul senzual și poemul social - semnată de criticul literar Al. Cistelecan)
Meditație
De ziua începe când talgerul din soare
a bate prinde precum călugărul frământă toaca
astfel și chipul nostru încet se estompează
scânteia vieții lucește mat în ochiul privegherii
o pasăre plonjează
și țipă în zori pierit
transpir cu tine în noapte
iar ziua mă înec.
Méditation
Le jour commence dès que le cercle solaire
se met à frapper comme le moine pétrit la simandre
en guise de pain du humus, au coucher du soleil
c’est ainsi que notre visage lentement s’estompe
l’étincelle sanglante de la vie
brille avec matité dans l’œil de la veillée
un oiseau plonge
et, perdu, crie à l’aube
je transpire avec toi la nuit
et le jour je me noie.
Primăvara din tablouri, simfonii mirosul proaspăt al arăturii,
mult așteptată primăvară!
Depozit de măști
arsenal militar
convoaie de soldați trec în triunghiuri pe cer
spre alte zări, zboară mirați spre Dumnezeu.
În mare minele plutesc prin valuri
și blocuri cad pe oamenii pitiți prin adăposturi
vaccinuri încă sunt, amenințări, pastile cu iod
natura își urmează rostul.
Fortuna labilis
Le printemps des tableaux, des symphonies,
l’odeur fraîche des labours, le tant attendu printemps 2022 !
Stock massif de masques, arsenal militaire,
convois de soldats en triangles dans le ciel
vers d’autres horizons, ils volent étonnés vers Dieu.
Dans la mer, les mines flottent comme des diables à travers les vagues
et des immeubles s’effondrent sur les gens cachés dans les abris,
il y a encore des vaccins, des menaces, des pastilles d’iode
la nature suit son cours.
Spovedanie
Nu pentru mine Doamne
sunt culorile deșarte ale lumii
nimic din glorie, mândrie
doar zbaterea eternă între antipozi,
libertatea rostirii
zborul ideii spintecând cerul
săgeata ta aruncată vremelnic între
omoplați
atât îmi aparține.
Confession
Elles ne sont pas pour moi, Seigneur
ces couleurs creuses du monde
rien de la gloire, de la fierté
seule l’éternelle lutte des antipodes,
la liberté d’expression
le vol de l’idée écartelant le ciel
ta flèche trop tôt tirée entre
mes omoplates
c’est tout ce qui m’appartient.
Ai vreo Poezie preferabilă
reciclabilă
dedicată
oricând oriunde oricui?
O poezie
a ta
numai și numai
a ta?
Poezia-pijama
poezia-vals
zâna primilor dinți aruncați peste
Montblanc.
Poezia-papirus
asistentă ivită brusc din catastif.
Ai vreo serie, vreun cod?
Poezie-pecete?
Ai o poezie-sigiliu cu efigia ta?
Ai o Poezie-oglindă
în care vezi când pe Dumnezeu
când pe Dracul?
O poezie-umbrelă
capac de sicriu?
Poezia-plombă-bandaj?
Poezie-privire?
Chiar niciuna?
Oh!
Ciudat la vârsta ta!
Foarte ciudat
încă scrii poezii...
9 vaci pompează zi de zi
sânii din sutiene
lapte proaspăt inventat pentru hibrizii generațiilor.
Ai remarcat desigur
Calea Lactee
pagina goală a oricărei file
te desfide!
Nici operație de apendicită nu ați avut?
Cezariană? Nimic? Co -vid? Nici?
Haideți, chiar mă enervați!
Nici
măcar varice?
nu,
deloc?!! Ochelari?...
Ptiu!... vedeți mai bine decât mine!
Ai o poezie a ta???
O magie, ceva?
o parolă, un cod?
Chiar nimic?
Nu?
Găsim noi ceva!...
As-tu quelque poème ?
As-tu un poème de préférence recyclable
dédié
n’importe quand n’importe où à n’importe qui ?
Un poème
qui soit
seulement et seulement
à toi ?
Le poème-pyjama, le poème-valse
la fée des premières dents jetées
par-dessus le Mont Blanc.
Le poème-papyrus
assistant jaillit soudain du gros registre.
As-tu un numéro de série, un code ?
Le poème-sceau ?
As-tu un poème-sceau à ton effigie ?
As-tu un poème miroir
dans lequel tu vois tantôt Dieu
tantôt le Diable ?
Un poème-parapluie
couvercle de cercueil ?
Le poème-plombage-bandage ?
Le poème-regard ?
Non, mais vraiment aucun poème ?
Oh !
Bizarre à ton âge !
Très étrange
tu écris encore des poèmes…
9 vaches pompent chaque jour
les seins des soutiens-gorge
lait nouvellement inventé pour les hybrides générationnels.
Tu l’as remarqué bien sûr
La Voie Lactée
page vierge de n’importe quelle feuille
te défie !
Vous n’avez pas eu non plus d’appendicectomie ?
Césarienne ? Rien ? Covid ? Non plus ?
Allez, vous m’énervez vraiment !
Même pas
des varices ?
Non,
pas du tout ? ! ! Lunettes ?…
Pfou !… Vous voyez mieux que moi !
As-tu un poème à toi ? ? ?
Une magie, quelque chose ?
Un mot de passe, un code ?
Vraiment rien ?
Non ?
On va bien te trouver quelque chose !
Fereastră
Pictez pe sticla unui geam
icoane-mame, prunci
gări arhipline, convoaie de refugiați
panică
bărbați cu burți umflate, plutind pe râu
sloiuri, sârmă ghimpată.
Pe sticla celuilalt geam, neverosimil
apar albe catarge, iole, iahturi, mașini luxoase,
cazinouri, ființe gonflabile.
Fenêtre
Je peins sur la vitre d’une fenêtre
des icônes-mères, des bébés tenus par le cou
gares archi-pleines, convois de réfugiés
des flashs, de la panique
des hommes ventrus, flottant sur la rivière
des blocs de glace, du fil de fer barbelé.
Sur la vitre d’une autre fenêtre, invraisemblablement
apparaissent des mâts blancs, des voiliers, des yachts, des voitures de luxe,
des casinos, des créatures gonflables.
Sărutul
În cub transparent stăm
unghiuri de 90 grade tăiate perfect
ochi în ochi
frunte în frunte
buzele noastre se ating.
Cu dalta și barosul prelucrați
din bolovan
eram doi
am devenit o unitate.
Pletele noastre împletesc spirale
brațele te cuprind de după gât.
Desfășurat acest cub
formează Crucea.
Le baiser
Dans un cube transparent nous nous trouvons
angles de 90 degrés parfaitement coupés
les yeux dans les yeux
front à front
nos lèvres se touchent.
Avec ciseau et masse sculptés
dans le rocher
nous étions deux
nous sommes devenus une unité.
Nos chevelures se tissent en spirales
mes bras sont autour de ton cou.
Déployé, ce cube
forme la Croix.
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Indira Spătaru, Conviețuirea în vid, Meditații
Citește poezii din volumele: Amprente, Patinoarul soarelui și Năvod peste trup
Copyright © 2024 Indira Spătaru, Gabrielle Danoux
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.