Paulin Octavian Boldiș

 

Neiertare cu tăceri

Nu pot să joc
cu tăcerile pe masă,
mie pauzele nu-mi priesc,
doar în cuvinte
mă regăsesc
și-mi pasă!
ție îți face plăcere
cu tăcerile
la vedere,
așa știi tu să joci,
etalând
câte-o fărâmă de gând
cu iluzia că invoci
norocul de partea ta,
mă rătăcesc,
cu toții așii în mână,
nu-ți mai răsfira
tăcerile înaintea mea,
mai lasă-le până
la un timp viitor și incert,
ca să pot cumva
să te iert.



Vara semnelor

După ce am rostit
„te iubesc”
a început ploaia,
dăm semnificații lucrurilor
după cum simțim
și apoi le numim
s e m n e,
nu știam
ce să fac cu vorbele
cărora, între timp,
le crescuseră aripi de fluturi,
dansau prin aer
udate de-o ploaie
aproape înțeleasă,
tu le priveai
și ca să nu fie singure,
ai spus la rândul tău
„te iubesc”,
fluturii ți s-au așezat
pe umeri,
eu eram cel mai fericit
om de sub curcubeu,
ploaia s-a oprit,
numai soarele
a rămas de atunci pe cer,
presărat în culori,
peste ceea ce,
de obicei, numim
s u f l e t e !



Investiție în vis

Dacă vrei
ceva să-mi iei,
ia-mi tristețea
ce m-apasă,
fă-mă
să mă simt acasă
când în brațe
mă cuprinzi
și acceptă
că mă doare
clipa mea
cea trecătoare,
reflectată în oglinzi...

Dacă ai
ceva să-mi dai,
dă-mi-te pe tine toată,
nu lăsa
nimic să poată
destrăma un paradis,

Dă-mi
iubirea ce te-animă
și rămâi
a mea sublimă
investiție în vis!


Rezervația de amintiri

e un loc pe care-l vizitez rar,
de fiecare dată se lasă
cu urme adânci în suflet
deși, în marea majoritate a teritoriului,
e vară și, câteodată,
și tu...
iarna ocupă un spațiu restrâns,
două-trei ochiuri de apă înghețate
păstrând chipurile noastre de copii
și o stradă albă peste care casele
se îmbrățișau numai cu fumul...
dar verile, atât de bogate în înserări
cu miros de flori de câmp
și foșnet de nuci bătrâni,
făceau să prindă viață poveștile
înlesnindu-i vieții să ne prindă
pe noi
în misterele ei ce abia începeau...
ieri am făcut câțiva pași
prin rezervația ocrotită de lege
împotriva uitării,
am văzut o bicicletă albastră
și fețele unor oameni
care nu mai sunt,
pe urmă, printr-o ploaie sărată
biciuindu-mi obrajii,
am fugit înapoi...

Paulin Octavian Boldiș (n. 2 noiembrie 1970, Oradea): Este absolvent al Facultății de Mecanică, secția Tehnologia Construcțiilor de Mașini, din cadrul Universității Tehnice din Timișoara (1995). Actualmente profesează ingineria mecanică în domeniul proiectării proceselor industriale și tehnologice precum și programarea sistemelor CNC (comenzi numerice, prelucrare asistată de calculator). Cu prilejul manifestărilor organizate în cadrul ediției a XXXVIII-a Festivalului Național „George Coșbuc” (Bistrița, 2022) a obținut Premiul Colocviilor „George Coșbuc”, la secțiunea volume publicate, pentru cartea „Păpădiile spaimei” (președintele al juriului poetul Adrian Popescu).

Prezent în antologia:

Litera Nordului (editura George Coșbuc, Bistrița, 2020)

Volume publicate:

Cântec șoptit unei zâne (editura Aureo, Oradea, 2019)
Peronul unei iluzii (editura Aureo, Oradea, 2020)
Magnetica (editura Aureo, Oradea, 2020)
Păpădiile spaimei (editura Grinta, Cluj-Napoca, 2021)


Copyright © 2023 Paulin Octavian Boldiș
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.