IOANA ISAC

 

***

cum corpul mă poartă
cu lacrimile bătrâne
cu moara de apă roșie
sub care dansează dirijorii amețiți
cu pete de păianjen scuipat de vânt
și cu dureri între oase care între palmele
care nu spun rugăciuni, dar nasc focuri de piele
am închis ușile
iar orice zumzet de chei
e ca o clopotniță murdară
cum corpul atât a hârâit boala
că devii nemuritor doar după ce toate morțile îți mor
aici încărunțește libertatea
aici încrunțește copilul
aici scrântește timpul
curajul te face pustiu
singuratic cu miros de iubire vie
gheața nu m-a salvat de răni și de tâmple sparte
cum corpul a tăcut când sufletul era ținta
cuvintelor mici
m-a legănat răsăritul lăsat pe buze cu ieri
m-a hrănit răutatea ta și m-a scris decapitat
limba noastră în care ne-am vorbit ca-n sanctuar
am văzut-o în vis din profil și-am uitat interzisul
marea călătorie mi-a turnat prin apă
flori toxice

într-o vreme somnul meu greu
nu a găsit liniștea
carnea mea încrucișa carnea ta
revin tainic și mă lepăd de sine
tu, parodie bogată scuturată de umerii hazlii
unde am lăsat atâtea zâmbete naive
trupul e tăcere poeme nu-mi cere
ura noastră arde și plutește
niciodată n-am avut stăpân
decât atunci când am ales să mă închin
aerului
am ascultat corul cu priviri grele
am urmărit înscenări de fugă pe lună
schelălăiam crud la porțile înalte
am învățat de una singură
ce-nseamnă a demoniza.

 

***

În antract s-au întâmplat toate
a ars peruca cu nimicuri
s-a uitat textul și cine urcă următorul pe scenă
s-a spart acoperișul și s-a mituit paznicul ca lumina extraterestră să fure cămila și umilința
din când în când se mai întâmpla joi și duminică
paharele turnau foc în aer
m-a atins totemic din spate ochiul farului
m-a întrebat dacă mai scriu
și dacă n-a încremenit perna zburătoare
fără puncte și virgule
regretele ne lasă fără culcuș
nu mai am tinerețe, nu mai am bătrânețe
nimeni nu ne apară de timp
omul de fereastră număra copacii în loc de zile
cu un evantai și batistă fără inițiale
scârțâia doar sentimentul
unicul copil din colectiv
s-a ascuns nu de frică, dar de gălăgie
la pianul autist cânta fantoma fragilului
e grav
mă pândește nodul din inimă
străbate dialogurile și vrea o cratimă

[ exuvii ]

din punct spre punct pornim
într-un punct am oprit
din punct formez
în puncte mă destram
cel mai înalt punct plânge
cel mai jos punct așteaptă
punctele să lasă înțelese
punctele unite scriu, creează
punctele de pe marginea cerului se împreunează ca amprentele când oamenii spun rugăciuni
punctele nu sunt punctuale,
dar se găsesc în timp
dacă privești într-un singur punct mult te vor declara nebun
tocmai din punctul zero înțelegi
că orice om e doar un punct în lupa universului
Lui

Ioana Isac (n. 13 iulie 1993, Ungheni): În 2012 a absolvit Liceul Academiei de Științe din Republica Moldova. În 2015 a obținut licență în Jurnalism și Științe ale Comunicării și în 2019 masteratul în Filologie la Universitatea de Stat din Moldova. Activează în domeniul social media și PR-ului în sectorul cultural, este regizor de eveniment în compania Media Show Grup și textieră pentru mai mulți artiști din țară. Din 2015 realizează video-poezii și creează performance-uri poetice în diferite locații din capitală pentru a atrage atenția asupra poeziei postmoderne și pentru a schimba formatul de percepere a poezii în zilele noastre.

Volume publicate:

Ei confundat librăria cu libertatea (editura Arc, 2018)
Ce mai faci, poezie? (editura Cartego, 2021)
 

 
Pagina Facebook: Ioana Isac
Pagina Instagram: ioanaisac
Canal Youtube: Ioana Isac


Copyright © 2023 Ioana Isac
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.