DORINA STOICA - FERESTRE ÎN ZIDURI (volum în pregătire)

 

Poezii din volumul în pregătire: Ferestre în ziduri

“Concepute ca mici confesiuni la altarul lumii, poemele Dorinei Stoica ne introduc în lumea dorurilor Dorinei, care se măsoară, de cele mai multe ori, în rugăciuni, litanii, pisanii, acatiste. În ele poeta așază, pe stelaje, fiecare sentiment, de la bază spre înălțimi, acolo unde creștinul face atingere cu lumea îngerilor. Ea vine încărcată cu poverile lumii, pe care le lasă pe rând, așa cum dirijabilul lasă, pentru a se înălța, săculeții cu nisip, ca să zboare spre ținta propusă. Cu atât devii mai ușor cu cât, poverile pământești, care te țin legat cu fire nevăzute, te trag în jos, iar gravitația nu-ți permite să-ți iei zborul. (extras din recenzia Poeta cu Aminul pe buze; a evada din ființă în lumea dorului – semnată de scriitoarea Cezarina Adamescu)

 

Nu a scris nimic!

Ea e Dorina, poeta contestată
prin stații de autobuze, prin gări,
prin săli, prin parcuri de toți răutăcioșii,
invidioșii, bârfitorii, arătată cu degetul,
marginalizată pentru că iubește adevărul
și-l strigă cu nerușinare, în gura mare!

Ea este Dorina, poeta nebună
ce scrie versuri de iubire pentru
Dumnezeu pe gardurile bisericilor,
pe șervețele, pe praful geamurilor în
verile secetoase, iarna pe zăpadă.
Poeta cea mai mica din orașul ei,
din țara sa, din lume, din univers!
Atât de mica, încât mulți ochi
nu o pot vedea.

Într-o zi va muri. Cunoscuții vor spune:
“Ce-om fi avut noi oare, cu femeia aceasta?
- n-a fost decât un măr din grădina Edenului!
Nu a scris nimic!
Tremurând ca o flamură,
poezia a scris-o pe ea!



O femeie își poartă pe străzi

Trece în fiecare dimineață
prin dreptul ferestrei mele,
o femeie cu părul cărunt,
acoperit cu basma, ce-și poartă pe străzi
și prin parcuri într-o sacoșă mândria rănită,
umilința și bucățele de suflet zdrențuit.
Deasupra capului ei cerul se face tot mai înalt,
privirea e din ce în ce mai absentă, spatele
tot mai rotunjit de atâtea iertări. Prin orașul
cu prea multe pisici și câini fără stăpân,
cu destule porți de biserici pentru toți
cerșetorii, ea, femeia moare puțin câte puțin,
până ce va muri de tot
și-i va bântui pe toți,
acei ce n-au înțeles-o,
n-au iubit-o,
dar mai ales
pe el!




Trecut

Unde e mama, unde e tata, unde e prispa,
satul, căsuța de lut în care am copilărit, unde-i?
Fâneața cu flori de cicoare, lumânărica galbenă,
romanița în floare, trifoiul mărunt peste care,
noaptea cu rouă a plâns? Unde e
sfânta răcoare din livada de nuci unde-i,
unde s-a ascuns?

Dar via din deal cu poamă noham, unde-a pierit?
Unde-i căruța și calul bătrân
ce s-a sfârșit de dureri la picioare?
Unde-i bunica și unde-i mătușa
ce făcea din untură săpun?
Unde-i laptele bun de la tanti Corina
ce fierbea pe chirostii, în ceaun?

Unde-i mâncarea adevărată de la bunici?
Unde e masa rotundă, cu mămăliga fierbinte
galbenă, aburindă, ca un soare în mijlocul ei
și scăunelele, din cioate de lemn,
cuptorul acela ce-n spuza fierbinte
rumenea pâini mari, plăcinte cu brânză,
cu varză și pupeze mici?

Unde sunt mușuroaiele de cârtiță,
de furnici, bondarii sidefii, albinele, căpăceala,
fagurii dulci, plini cu polen și cu miere?
Broaștele verzi de pe baltă, unde sunt,
de ce au tăcut? Cântatul cocoșului ce mă trezea
dis-de-dimineață, de ce nu-l mai aud?

Unde-i biserica veche din cimitir
aplecată de bătrânețe, cu lemnul putrezit
unde bunica ne ducea în Postul Sfintei Adormiri
a Fecioarei Maria, la împărtășit?

Unde suntem noi, fetițele de la oraș
cu pălării verzi și rochii de catifea?
Unde sunt toți acei copii, jocurile mereu
neterminate, ninsorile îmbelșugate?
Unde-i înserarea ce cobora blând peste sat?
Dar cele o mie și una de povești
începute mereu cu: “a fost odat…”

Unde ești copilărie, îmi vine să strig:
-“Unde ești! Ce să fac să mai fii!
De ce atât de puțini ani din viață suntem copii?
Unde, unde sunt toate acestea, să-mi spună cineva,
o viață întreagă am muncit din greu, sunt bogat,
aș da tot ce am, de s-ar putea cumpăra.”

Toate-s trecut, toate-s pământ,
Toate au fost și nu mai sunt!

Citește mai multe poezii din volum aici: Ferestre în ziduri

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Dorina Stoica
Citește aici: Dorina Stoica – La o cafea cu singurătatea
Blog personal: Un om sub vremi
Pagina Facebook: Dorina Stoica

Copyright © 2023 Dorina Stoica
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.