ROBERT VLADU

Prin valuri, armăsari

Prin valuri de mistere și lungi palate mari,

S-aude străbătând un zăngănit de cai.

Veghează, stând în luminiș pe creste și pe maluri,

Crăiasa dulce din recif, o nimfă printre valuri.

Mână stol de armăsari printre stele învechite,

Mândre  care de corali ce noaptea le înghite.

Și mână-n valuri armăsari, ei galopă spre-o glie

Și din avânt mulți crapi le sar din luntrea arămie.

O caleașcă pentru zei ce strânge-n lanț mărgele

De alge fine și corali prin scumpe scoici și stele.

Gonind trăsura, ea se agită și încalecă potopul

Își ia avânt încetișor și-i piere tot decorul.

Un stol de turme din văzduh ce-și vântură ei coama

Dar fug de cerul asfințit să nu le prindă coada.

Ei de amurgul cel grotesc, din fugă au căzut

Lumini ce-n apă se topesc de nici n-au apărut!

Bezna mării ascultând a brizei lungi chemare,

Se văd scânteie argintii ce licăresc din mare...

Seara

Picurând din lună stele

De-al meu vânt, el iar te cheamă,

Lustruind în scoică perle,

Ce sclipesc adânca seară.

Se văd fâșii de-un albastru

Ce plutesc deasupra gurii,

Te marchează fardul aspru

Al singurătății lunii.

Te-nfioară și îmi râde,

Se coboară aștrii – rânduri,

Să zburăm în a lor luntre,

Să dansăm în a lor cânturi.

Întuneric ce-mi lumină…

Iar nu văd. Și deschid iară,

Mă orbește în pupilă

Vai, ce doamnă! Vai, ce seară!

Nu mă vezi - și îți cer mâna,

Să dansăm într-un pustiu!

Mi te stingi ca semiluna,

Nu mă vezi ... dar eu te știu.

Se plesnesc în maluri rupte,

Ce așteaptă iar mareea,

Dorurile noastre multe…

Dulce seară, ca și mierea.

Sper cândva să te-ntâlnesc

Sper cândva să te-ntâlnesc,

Când voi fi mai gol de toate

Și mai negru ca o noapte

Să ți-o spun: „Nu te iubesc.”

Până atunci să-mi clocotească

Doru-mi netihnit de tine.

Chipul tău ce-mi arde în vene,

Cu o slavă-diavolească.

Că-mi închipui, multor dragă

Ești, de furi sărmane inimi.

Le robești ca pe o pradă,

Sunt și eu ca ei în sine-mi.

Mai palid ca varul lunii

Și mai sloi decât un ger.

I-aș da voie multă gurii

Chemând alte, să te pierd.

Ochii mei clipindu-ți frig

Vag să mă încrunt la tine.

În zadar te cert pe chip,

N-ai pe nimeni, ca și mine.

Luntrea

Luntrea se pierdu prin ape

Peste valuri ea străbate

Șarpele voios ce curge

Sălcii dese stau pe spate

Plâng cu frunze și se-agită

Luntrea duce a sa grijă

Să nu cadă, să ajungă

Până mâine ea să curgă.

Drumu-i lin și mai subțire

Numai pacea în jur se află

Ce căldură și armonie

E deasupra și sub apă.

Robert Vladu (n. 15 noiembrie 1998, Craiova): A urmat cursurile Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, unde și-a dobândit primele experiențe artistice. Pasiunea pentru muzica clasică, teatru, dans, pictură, artă, spiritualitate și poezie le are din copilărie. Înscrierea la Actorie i-a dat ocazia de a participa la casting-uri și a reușit să fie colaborator în spectacole de teatru ale Teatrului Național și ale Operei Române din Craiova. Robert Vladu este absolvent al Facultății de Litere, secția Actorie, din Craiova și este actor la Teatrul Dramatic "Ion D. Sîrbu" din Petroșani. Colaborează cu instituții de cultură importante din Cetatea Băniei și se implică activ în viața culturală a Craiovei, participând la cenacluri de poezie, cluburi de lectură, workshop-uri și festivaluri culturale. A publicat versuri în revistele Mozaicul și Teleormanul literar.

 

Volume publicate:

 

Sub negrul ceas al blândei nopți (editura Brumar, 2020)

Vrabie (editura Brumar, 2022)

 

Citește aici: Robert Vladu - Așteptări și Robert Vladu - Poezii

Copyright © 2020 Robert Vladu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.