Carmen-Maria Mecu - Trotinetă pentru adulți (editura Art Creativ, 2018): Carmen-Maria Mecu
reuşeşte în volumul de faţă să fixeze în expresii memorabile, de uimitoare
pregnanţă aforistică, o sumedenie de nuanţe sufleteşti şi de reflecţii care
prind contur în urma unui susţinut travaliu introspectiv, cu finalitate mai
curând cognitivă şi etică decât estetică stricto sensu. Conferind aşadar
propriei literaturi o mărturisită miză spirituală, autoarea amalgamează într-o
formulă poetică percutantă, de indiscutabilă originalitate, amănunte biografice
cu fragmente de vis şi cu impresii şi reminiscenţe livreşti, care vorbesc
despre căderea în timp şi despre neajunsul de a te naşte, dar şi despre
inocenţa redescoperită odată cu copilul ce mai trăieşte încă în fiecare dintre
noi. Copilărindu-se din nou, arghezian, Carmen-Maria Mecu ne arată pe viu, în
versurile sale, că puritatea există şi că frumuseţea poate salva totuşi
lumea. Trotinetă pentru adulţi e un volum admirabil, care izbuteşte să
emoţioneze profund chiar de la primele versuri, păstrând trează atenţia
cititorului până la sfârşit. (Antonio Patraș, profesor dr.
la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
redactor la „Convorbiri literare”)
generație
fac parte dintr-o generație
pierdută
care vrea să hrănească lumini
în ochii stinși
ai oamenilor
fac parte dintr-o generație
pierdută
care sporovăie noaptea
cu îngerii
despre durerile ei vetuste
fac parte dintr-o generație
pierdută
care mai simte cum frisonează
molestat de gudroane
sufletul pădurilor
fac parte dintr-o generație
pierdută
căreia i se pare că aude
în delirul ei
muzica demodată a sferelor
eh
de unde să știți voi
cum e să-ți serbezi ziua „cu blocul”
pagină minoră de istorie recentă
azi vreau să coc o plăcintă cu ceapă
cum făcea nina din imaginar
să stau la masă cu viii și morții noștri
doar
să lăcrimăm
să spunem glumele alea un pic răsuflate
să bem vin roșu câți mai putem bea
să ne amintim întâmplările haioase
dinainte de anno domini 89 în țara de
ceașcă
scrable la lumânare vermut amestecat cu
zăpadă albă-neagră
că se adună munți în balcon se ia lumina
tremuri pe scări în întunericul
cleios ceva
îți răsuflă horror în spate
hai să ne adăpostim hoinarii dragi în
cuvinte
să nu ne mai cutreiere noaptea
neliniștile lor
hai să-i turnăm pe gât o înghițitură din
elixirul eludat al tinereții
betonului vieții noastre
nimic
să nu crezi
ei te vor minți că nimic nu se poate
că la fiecare colț de viață
te pândește o moarte
tu să nu-i crezi
ia cu tine flautul fermecat
cântă altfel mereu altfel să cânți
decât ai învățat
iar dacă îți vor spune că cerul e
albastru
iarba verde
sigur te mint din nou prietene
nu-i crede
totul e altfel aici decât pe la noi
ce grele îți sunt pleoapele
umerii ce moi
vor veni vise colorate să te înspăimânte
tu să stai mereu cu gândul spre nord
se va lăsa în cele din urmă noaptea
știi tu care noapte
vom fi iarăși singuri și vom fi
departe
noaptea
asta
e
o altfel de zi
domnule înalt al lucrurilor vii
în orice formă necunoscută minții mele
vei fi existând
îți mulțumesc pentru gândul tău verde
solidificat în arbori
wow cum știu ei
să-și renege primăvăratic vârsta
furați de noblețea rară a unei clipe fistchii
știu
primăvara totul este femeie doamne
plantele cresc năvalnic din sparagmosul
zeiței
de smarald
poate de aceea îmi simt mai acut partea
stângă
poate de aceea într-un genunchi de iarbă îmi vine să-ți cad
o să aprind îndată o lumânare cu miros citron
pianul o să-mi clipocească fără mâini
semiton după semiton
tu o să mă visezi doamne în viața asta
fugară
o fără de sfârșit și foarte feminină
primăvară
scriu
despre banalitatea
de a pune un pas lângă celălalt
de a deschide ochii
dimineața
scriu despre locul sensibil din vârful
nasului
unde îmi percep respirația
despre pielea ciupită de țânțari
scriu despre plictisul de a pune masa
în fiecare zi
despre așteptări fără miză
scriu
puțin îmi pasă azi
cine sunt de unde vin
de ce scriu
și
viața ni se așeza pe o frunză
ovală
de un galben strălucitor
noi numim durerea aceasta
galben dar
ea vine dintr-o altă încrengătură
ni se strecoară sub piele infuzie
astringentă de
ozon
suntem cei mai tineri părinți
dintr-un carton
îi cumpărăm o trotinetă pentru adulți
copilului nostru interior se
cutremură de râs cu plâns orele
aici
filmul se rupe cineva mestecă o gumă
parfumată
trec în goană ambulanțe
orașul strănută elefant gripat
nu ucideți poetul că totul
este imaginat
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Carmen-Maria Mecu
Citește aici: Miraculoasa banalitate, Urme luminoase, Lumi fluide
Pagina mea de autor: Carmen-Maria Mecu
Copyright © 2019 Carmen-Maria Mecu
Utilizarea integrală sau par'ială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.