CARMEN-MARIA MECU - TROTINETĂ PENTRU ADULȚI

Carmen-Maria Mecu - Trotinetă pentru adulți (editura Art Creativ, 2018): Carmen-Maria Mecu reuşeşte în volumul de faţă să fixeze în expresii memorabile, de uimitoare pregnanţă aforistică, o sumedenie de nuanţe sufleteşti şi de reflecţii care prind contur în urma unui susţinut travaliu introspectiv, cu finalitate mai curând cognitivă şi etică decât estetică stricto sensu. Conferind aşadar propriei literaturi o mărturisită miză spirituală, autoarea amalgamează într-o formulă poetică percutantă, de indiscutabilă originalitate, amănunte biografice cu fragmente de vis şi cu impresii şi reminiscenţe livreşti, care vorbesc despre căderea în timp şi despre neajunsul de a te naşte, dar şi despre inocenţa redescoperită odată cu copilul ce mai trăieşte încă în fiecare dintre noi. Copilărindu-se din nou, arghezian, Carmen-Maria Mecu ne arată pe viu, în versurile sale, că puritatea există şi că frumuseţea poate salva totuşi lumea. Trotinetă pentru adulţi e un volum admirabil, care izbuteşte să emoţioneze profund chiar de la primele versuri, păstrând trează atenţia cititorului până la sfârşit. (Antonio Patraș, profesor dr. la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, redactor la „Convorbiri literare”)

generație

fac parte dintr-o generație

pierdută

care vrea să hrănească lumini

în ochii stinși

ai oamenilor

fac parte dintr-o generație

pierdută

care sporovăie noaptea

cu îngerii

despre durerile ei vetuste

fac parte dintr-o generație

pierdută

care mai simte cum frisonează

molestat de gudroane

sufletul pădurilor

fac parte dintr-o generație

pierdută

căreia i se pare că aude

în delirul ei

muzica demodată a sferelor

eh

de unde să știți voi

cum e să-ți serbezi ziua „cu blocul”

pagină minoră de istorie recentă

azi vreau să coc o plăcintă cu ceapă

cum făcea nina din imaginar

să stau la masă cu viii și morții noștri

doar

să lăcrimăm

să spunem glumele alea un pic răsuflate

să bem vin roșu câți mai putem bea

să ne amintim întâmplările haioase

dinainte de anno domini 89 în țara de ceașcă

scrable la lumânare vermut amestecat cu zăpadă albă-neagră

că se adună munți în balcon se ia lumina

tremuri pe scări în întunericul cleios  ceva

îți răsuflă horror în spate

hai să ne adăpostim hoinarii dragi în cuvinte

să nu ne mai cutreiere noaptea neliniștile lor

hai să-i turnăm pe gât o înghițitură din elixirul eludat al tinereții

betonului vieții noastre

nimic să nu crezi

ei te vor minți că nimic nu se poate

că la fiecare colț de viață

te pândește o moarte

tu să nu-i crezi

ia cu tine flautul fermecat

cântă altfel mereu altfel să cânți

decât ai învățat

iar dacă îți vor spune că cerul e albastru

iarba verde

sigur te mint din nou prietene

nu-i crede

totul e altfel aici decât pe la noi

ce grele îți sunt pleoapele

umerii ce moi

vor veni vise colorate să te înspăimânte

tu să stai mereu cu gândul spre nord

se va lăsa în cele din urmă noaptea

știi tu care noapte

vom fi iarăși singuri și vom fi

departe

noaptea asta

e  o altfel de zi

domnule înalt al lucrurilor vii

în orice formă necunoscută minții mele

vei fi existând

îți mulțumesc pentru gândul tău verde

solidificat în arbori

wow cum știu ei

să-și renege primăvăratic vârsta

furați de  noblețea rară a unei clipe fistchii

știu

primăvara totul este femeie doamne

plantele cresc năvalnic din sparagmosul zeiței

de smarald

poate de aceea îmi simt mai acut partea stângă

poate de aceea într-un  genunchi de iarbă îmi vine să-ți cad

o să aprind îndată  o lumânare cu miros citron

pianul o să-mi clipocească fără mâini

semiton după semiton

tu o să mă visezi doamne în viața asta fugară

o fără de sfârșit și foarte feminină

primăvară

scriu

despre banalitatea

de a pune un pas lângă celălalt

de a deschide ochii

dimineața

scriu despre locul sensibil din vârful nasului

unde îmi percep respirația

despre pielea ciupită de țânțari

scriu despre plictisul de a pune masa

în fiecare zi

despre așteptări fără miză

scriu

puțin îmi pasă azi

cine sunt de unde vin

de ce scriu

și

viața ni se așeza pe o frunză

ovală

de un galben strălucitor

noi numim durerea aceasta

galben dar

ea vine dintr-o altă încrengătură

ni se strecoară sub piele infuzie astringentă de

ozon

suntem cei mai tineri părinți

dintr-un carton

îi cumpărăm o trotinetă pentru adulți

copilului nostru interior se

cutremură de râs cu plâns orele

aici

filmul se rupe cineva mestecă o gumă

parfumată

trec în goană ambulanțe

orașul strănută  elefant gripat

nu ucideți poetul că totul

este imaginat

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Carmen-Maria Mecu

Citește aici: Miraculoasa banalitate, Urme luminoase, Lumi fluide

Pagina mea de autor: Carmen-Maria Mecu

Copyright © 2019 Carmen-Maria Mecu

Utilizarea integrală sau par'ială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.