IVONE - MARLEN SCĂRLĂTESCU

Contopire (II)

Într-o clipă de disperare,

ţi-am aruncat inima,

ca pe un colac de salvare.

să te prinzi de ea.

- Ce mă fac Doamne!

Ce să mă fac?

De la clipă de ne’necare

Blocaţi suntem,

Blestemaţi suntem.

Ca un lagăr de concentrare:

Cu emoţii ghimpoase,

Împrizonieriţi!

Cu speranţele roase,

Despăduriţi!

Şi aşa vom fi,

De nu ne vom pune arătătoarele să bată la unison,

Să ticăie ritmic, măcar un tronson,

Din viaţa asta lungă,

Mai... bi-lungă,

Şi aşa vom fi,

De nu vom muri, de foamea sublimului

De unul de celalalt

Unuia, celuilalt

Şi aşa vom fi

De nu vom jindui,

A ne aclama,

Independenţa!

A ta şi-a mea,

A mea şi-a ta,

Contopindu-ne-o în zor’de zi.

Şi aşa vom rămâne,

Vom rătăci în veci,

Încremeniţi!

Dacă tu, nu mă vei îmboboci

Dacă nu te voi desăvârşi,

Colectând-redându-ţi mierea!

Doar aşa ...

Vom fi!

Sinele şi Tinele

Înfundat plâng la fiecare colţ al inimii

Ca să-mi forţez râsul să izbucnească

Să te primenească.

Am devenit guraliv cu sinele,

Minele,

Ca să rămân tăcut

Când sfios îmi depeni hieroglifele vieţii.

Am dezertat de la avangardişti,

 - elitişti, egoişti, utopişti, ..., -

nişte terorişti ai spiritului liber

Şi gravitez pe undeva

Nici în spate, nici foarte în spate,

Special ca să te ţin de mână.

Alung orice scamă de mine, din tine,

Ca să te salvez cu savoarea ta întreagă.

Ambiţia, din fotoliul de televizor

Fotoliul de televizor

Posedă,

Un popor tihnit,

Deja mohorât şi lihnit,

Ce rareori, se mai prelinge pe după zidurile camerei.

Ş-atunci,

când concitadinii

Cameleoni,

ies la promenadă,

fără ochii,

(lipiţi de ecrane),

şi fără coloane,

(înţepenite mojic, pe ştiri belicoase).

Costelivi,

Or sedați sadic

De stronţiul delirului de persecuţie,

De peioirative,

Fătate de nimicul de prin bălţile mahalalelor,

Par grozavi ca ţânţari,

Aşa mari

Că mă văd în ochii lor

De,

Numa’ zumzăitul lor, îmi sleieşte respiraţia mentală!

Şi, şopocăiesc anonimi,

Despre dreptul de-a ni se uita pe gaura cheii

La crevasele din noi, duhnind a teroare,

Grătare,

şi damfuri de usturoaie.

Iar cel mai grav, cred,

E că iubesc,

În ediţii ieftine,

De gang!

Sfârtecaţi în pendulări,

Pendulări de mumii vii

Între amintiri seci,

Seci de orizonturi,

Ş-un viitor de incertitudine bleg,

Urgisiţi’s,

Căci bieţii

În acelaşi perimetru de senzaţii,

Din acelaşi alfabet,

Se sustrag gurilor de rai,

Pentru megieşe încoronări, la guri de canal.

Plasmă (X) - caut suflete rare

Caut suflete rare

rătăcite,

nu ca să le invit pe la mine

nu ca să le pun să se rotească după soare,

al meu soare.

Caut suflete rare,

ca un căutător de comori

și știu că lumea-i prea mare

și că uneori ele-s ciobite,

că uneori ele-s zob făcute,

că uneori își declină valoarea într-o mare de nihilism.

Dar dacă au o celulă bună, un gând bun, un pas bun,

ele, doar ele,

își refac propria individualitate

își redevin oamenii cei mai frumoși de pe lumea aceasta

de te uiți cu gura căscată,

că la ei asta nu pare o minune ci cel mai obișnuit gest,

pentru că cumva, stau la hotarele

fragile dealtfel

ale matricei umane.

Caut suflete rare,

pentru înțelesurile adânci

a ceea ce înseamnă clipa, infernul, și frigul de dinaintea zorilor,

pentru că mă fac să plâng

de câtă frumusețe poate fi îndesată într-un om fără să se spargă și fără să se risipească.

Pepit în Piaţa Unirii

Şi-n ceaţă,

dimineaţa

mai exact dis de dimineaţă

de-atâta dor,

dornică de tine

că bătea nerăbdător ornicul lui „tu” în mine

m-am dus

să hrănesc porumbeii.

Flămânzii.

În piaţa dosnică

cu ecouri pavătă ştii bine, de paşii tăi,

mirosea a tine,

hmm,

mirosea tare bine!

Mirosea încă a noi nedezlipiţi

a amprente

încarnate

în bănci lustruite de piatră.

Mirozne pluteau încă în ceaţă.

Au fâlfâit primii,

guşatul şi pieptoasa.

El pintenat

cam îngâmfat,

ea o micuţă pieptoasă duioasă,

doar o puică grasă!

Aripă lângă aripă şi-au văzut de treabă

că eu a mirare

n-am mai făcut volute de mălai,

dis de dimineaţă.

Ce mai!

Neruşinaţii,

un guşat ş-o pieptoasă!

Ce mai!

se drăgosteau de-au încins pavajul!

Ce dacă’s  mai bătrâiori în lumea lor păsărească

Nemernici’s imorali!

Se iubeau columbeşte

la vedere

ignorând ambrozia  ploii de firimituri.

Perechile au orizontul limitat la reciprocitate,

orbi, să dea din înţelesuri şi altora.

Înconjur,

cu figuri de tangou

el, îşi pieptănă bretonul cozii

berbant,

ea porumbaca, se etala,

se ciugulea delicat galeş

sub aripi.

Ochiade tandre!

Expuşi!

...nepăsători,

Printre ceilalţi laolaltă ciugulitori.

Până m-am uitat pe mine,

am stat

de dor de tine în ceaţă,

la piaţă,

dosnica piaţă

să-mi hrănesc ochii şi sâmburul inimii cu dragoste porumbacă.

Cu drag de pepit,

râmnesc la tine friguros.

Ştii bine!

Da’ ce-o să mă mai înnoiesc de-acu’!

Da, mă voi pulveriza peste piaţă,

fin,

intra-voi în dalele încastrate

să te aştept

o viaţă

cu dragostele

încinse

căci

numa’ nerozii,

din coltucuri de dragoste veche

fac firimituri.

Note despre mine însămi:

Ivone - Marlen Scărlătescu: Sunt ploieșteancă născută în anii 60. Sunt inginer horticultor însă de peste 20 de ani lucrez ca manager de proiect - cu copii și adolescenți, în învățământul nonformal. După 2000, pentru 8 ani, am locuit în Timișoara. Acolo am început să scriu, acolo am înființat  și coordonat timp de 5 ani un atelier literar ”913”, acolo mi-am scos prima carte de poezie ”Irizații caline”. Acum colaborez cu cenaclul ploieștean de copii și tineret „Orfeu”, cu asociația ”Adolescența” și cu câteva licee din orașul natal. Când pot, scriu articole la revistele literare din Banat. În ultimii ani cam tot ce am scris apare în blogul personal: ”Confesiuni spirituale”. În 2017 apar: ”Cartea cuvintelor verzi” (poezie și proză) și ”Case, străzi și oameni din Ploieștiul de altădată” (povestiri), o carte cu mai mulți autori, în cadrul colecției Memento a Asociației de Dezvoltare și Educație Urbană.

Copyright © 2019 Ivone-Marlen Scărlătescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.