IVONE - MARLEN SCĂRLĂTESCU
Într-o clipă de disperare,
ţi-am aruncat inima,
ca pe un colac de salvare.
să te prinzi de ea.
- Ce mă fac Doamne!
Ce să mă fac?
De la clipă de ne’necare
Blocaţi suntem,
Blestemaţi suntem.
Ca un lagăr de concentrare:
Cu emoţii ghimpoase,
Împrizonieriţi!
Cu speranţele roase,
Despăduriţi!
Şi aşa vom fi,
De nu ne vom pune arătătoarele să bată
la unison,
Să ticăie ritmic, măcar un tronson,
Din viaţa asta lungă,
Mai... bi-lungă,
Şi aşa vom fi,
De nu vom muri, de foamea sublimului
De unul de celalalt
Unuia, celuilalt
Şi aşa vom fi
De nu vom jindui,
A ne aclama,
Independenţa!
A ta şi-a mea,
A mea şi-a ta,
Contopindu-ne-o în zor’de zi.
Şi aşa vom rămâne,
Vom rătăci în veci,
Încremeniţi!
Dacă tu, nu mă vei îmboboci
Dacă nu te voi desăvârşi,
Colectând-redându-ţi mierea!
Doar aşa ...
Vom fi!
Sinele
şi Tinele
Înfundat plâng la fiecare colţ al inimii
Ca să-mi forţez râsul să izbucnească
Să te primenească.
Am devenit guraliv cu sinele,
Minele,
Ca să rămân tăcut
Când sfios îmi depeni hieroglifele
vieţii.
Am dezertat de la avangardişti,
-
elitişti, egoişti, utopişti, ..., -
nişte terorişti ai spiritului liber
Şi gravitez pe undeva
Nici în spate, nici foarte în spate,
Special ca să te ţin de mână.
Alung orice scamă de mine, din tine,
Ca să te salvez cu savoarea ta întreagă.
Ambiţia,
din fotoliul de televizor
Fotoliul de televizor
Posedă,
Un popor tihnit,
Deja mohorât şi lihnit,
Ce rareori, se mai prelinge pe după
zidurile camerei.
Ş-atunci,
când concitadinii
Cameleoni,
ies la promenadă,
fără ochii,
(lipiţi de ecrane),
şi fără coloane,
(înţepenite mojic, pe ştiri belicoase).
Costelivi,
Or sedați sadic
De stronţiul delirului de persecuţie,
De peioirative,
Fătate de nimicul de prin bălţile
mahalalelor,
Par grozavi ca ţânţari,
Aşa mari
Că mă văd în ochii lor
De,
Numa’ zumzăitul lor, îmi sleieşte
respiraţia mentală!
Şi, şopocăiesc anonimi,
Despre dreptul de-a ni se uita pe gaura
cheii
La crevasele din noi, duhnind a teroare,
Grătare,
şi damfuri de usturoaie.
Iar cel mai grav, cred,
E că iubesc,
În ediţii ieftine,
De gang!
Sfârtecaţi în pendulări,
Pendulări de mumii vii
Între amintiri seci,
Seci de orizonturi,
Ş-un viitor de incertitudine bleg,
Urgisiţi’s,
Căci bieţii
În acelaşi perimetru de senzaţii,
Din acelaşi alfabet,
Se sustrag gurilor de rai,
Pentru megieşe încoronări, la guri de
canal.
Plasmă
(X) - caut suflete rare
Caut suflete rare
rătăcite,
nu ca să le invit pe la mine
nu ca să le pun să se rotească după
soare,
al meu soare.
Caut suflete rare,
ca un căutător de comori
și știu că lumea-i prea mare
și că uneori ele-s ciobite,
că uneori ele-s zob făcute,
că uneori își declină valoarea într-o
mare de nihilism.
Dar dacă au o celulă bună, un gând bun,
un pas bun,
ele, doar ele,
își refac propria individualitate
își redevin oamenii cei mai frumoși de
pe lumea aceasta
de te uiți cu gura căscată,
că la ei asta nu pare o minune ci cel
mai obișnuit gest,
pentru că cumva, stau la hotarele
fragile dealtfel
ale matricei umane.
Caut suflete rare,
pentru înțelesurile adânci
a ceea ce înseamnă clipa, infernul, și
frigul de dinaintea zorilor,
pentru că mă fac să plâng
de câtă frumusețe poate fi îndesată
într-un om fără să se spargă și fără să se risipească.
Pepit în
Piaţa Unirii
Şi-n ceaţă,
dimineaţa
mai exact dis de dimineaţă
de-atâta dor,
dornică de tine
că bătea nerăbdător ornicul lui „tu” în
mine
m-am dus
să hrănesc porumbeii.
Flămânzii.
În piaţa dosnică
cu ecouri pavătă ştii bine, de paşii
tăi,
mirosea a tine,
hmm,
mirosea tare bine!
Mirosea încă a noi nedezlipiţi
a amprente
încarnate
în bănci lustruite de piatră.
Mirozne pluteau încă în ceaţă.
Au fâlfâit primii,
guşatul şi pieptoasa.
El pintenat
cam îngâmfat,
ea o micuţă pieptoasă duioasă,
doar o puică grasă!
Aripă lângă aripă şi-au văzut de treabă
că eu a mirare
n-am mai făcut volute de mălai,
dis de dimineaţă.
Ce mai!
Neruşinaţii,
un guşat ş-o pieptoasă!
Ce mai!
se drăgosteau de-au încins pavajul!
Ce dacă’s mai bătrâiori în lumea lor păsărească
Nemernici’s imorali!
Se iubeau columbeşte
la vedere
ignorând ambrozia ploii de firimituri.
Perechile au orizontul limitat la
reciprocitate,
orbi, să dea din înţelesuri şi altora.
Înconjur,
cu figuri de tangou
el, îşi pieptănă bretonul cozii
berbant,
ea porumbaca, se etala,
se ciugulea delicat galeş
sub aripi.
Ochiade tandre!
Expuşi!
...nepăsători,
Printre ceilalţi laolaltă ciugulitori.
Până m-am uitat pe mine,
am stat
de dor de tine în ceaţă,
la piaţă,
dosnica piaţă
să-mi hrănesc ochii şi sâmburul inimii
cu dragoste porumbacă.
Cu drag de pepit,
râmnesc la tine friguros.
Ştii bine!
Da’ ce-o să mă mai înnoiesc de-acu’!
Da, mă voi pulveriza peste piaţă,
fin,
intra-voi în dalele încastrate
să te aştept
o viaţă
cu dragostele
încinse
căci
numa’ nerozii,
din coltucuri de dragoste veche
fac firimituri.
Note despre mine însămi:
Ivone - Marlen Scărlătescu: Sunt ploieșteancă născută în anii 60. Sunt inginer
horticultor însă de peste 20 de ani lucrez ca manager de proiect - cu copii și
adolescenți, în învățământul nonformal. După 2000, pentru 8 ani, am locuit în Timișoara.
Acolo am început să scriu, acolo am înființat
și coordonat timp de 5 ani un atelier literar ”913”, acolo mi-am scos
prima carte de poezie ”Irizații caline”. Acum colaborez cu cenaclul ploieștean de copii și
tineret „Orfeu”, cu asociația ”Adolescența” și cu câteva licee din orașul
natal. Când pot, scriu articole la revistele literare din Banat. În ultimii ani
cam tot ce am scris apare în blogul personal: ”Confesiuni spirituale”. În 2017 apar: ”Cartea cuvintelor verzi” (poezie și
proză) și ”Case, străzi și oameni din Ploieștiul de altădată” (povestiri), o
carte cu mai mulți autori, în cadrul colecției Memento a Asociației de
Dezvoltare și Educație Urbană.
Copyright © 2019 Ivone-Marlen Scărlătescu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment