Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

19 mai 2019

MIHAELA MERAVEI - CU ORAȘUL MEU SE ÎNTÂMPLĂ CEVA CIUDAT


CU ORAȘUL MEU SE ÎNTÂMPLĂ CEVA CIUDATMihaela Meravei - Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat (editura Ex Ponto, 2019; lectori de carte: scriitorul Ovidiu Dunăreanu, membru U.S.R. - Filiala Dobrogea, directorul revistei Ex Ponto, scriitoarea Silvia Bitere, membru U.S.R. - Filiala Sud-Est, copertele fiind semnate de profesorul  Constantin Grigoruță, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, tehnoredactarea asigurată de Aura Dumitrache)


când vei începe să visezi atunci vei scrie poezie

blocurile se prăvăleau în fracție de nouă
ca într-un joc de Pai Gow
smulse din rădăcini
mă acopereau din toate părțile se transformau
în oameni
oamenii în umbre
alergam pe un drum fără picioare
împinsă de propria energie
mașinărie lipsită de gravitație greu de aselenizat
luam forma fiecărei căderi devenind zar cu patru umbre
câte una pentru fiecare ochi de cer deschis

auzisem prin mass media că se vând iar sentimente
pe sub mână

undeva poetul răpus de-un vis modela din cuvinte
oameni
așezându-i la rând ca pe soldații de teracotă
din Mausoleul Shi Huang
peste tot urme de poezie săbii de lumină
infern și sublim


cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat

plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenușă
poeți orfani
soarele își ascute colții în barele de oțel ale zilei
așezate piramidal susțin o civilizație prezumtivă
peste care se așterne noaptea ca o maladie cronică a singurătății
și nu-mi mai e poftă de zbor

semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunț la peștele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -

pe podul plutitor cineva așteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem

de cealaltă parte a pământului
un oraș șchiopătă
din lipsa poeziei
 

MIHAELA MERAVEI

arca lui Noe reinterpretată

dimineața ca-ntr-o poveste pe umăr
o ciocârlie cu glas roșu
și aroma unui zâmbet pe obraz

iubesc clipa asta
de fiecare dată cu o viață mai mult

înlăuntrul meu locuiesc
câteva perechi de suflete
sufletul ierbii cu sufletul antilopei
al timpului cu al omului cu masca de fier
sufletul dorului cu sufletul lui Dumnezeu -
între ele o palmă de cer
şi o inimă ca o cruce din lemn gofer
să le poarte pe ape


se făcuse târziu în miezul ierbii

câteodată nu mai am loc în poveste și atunci plec
să-mi caut alt sens

pe undeva cineva își întinde viața la soare
la fiecare cinci minute de tristețe i se prelinge
câte un vers de clorofilă din tiv
mă furișez printre ierburile înalte ale Căii Lactee
să desprind metaforele ce flutură
udate de ploile bengaleze-
mi se pare că ne potrivim

de cealaltă parte a drumului un câine costeliv asemănător sufletului meu
așteaptă merindea stăpânului cum nebunul
sanaxul la schimbul de tură
hămăind târâșul meu atins de alicea timpului

se făcuse târziu în miezul ierbii
întunericul îmi intrase în ochi
Shiva mi se furișase mandală prin vene

într-un colț uitat de lume înfășurat în mantia unui poem
altcineva vorbea în gând în sanscrită
dacă tu ești Dumnezeul cuvintelor
orientează-mi viața în alt sens
Eli! Eli!


Taj Mahal

cumva am putut sparge cerul tăcerea și timpul
apăsătoare precum tavanele din Peșterile Elefanților
cu una dintre tentaculele lui Kraken
despletind nodul gordian al întunericului
din oceanul interior

odată răpus Raiul
s-a prăvălit peste noi cu rumorile lui
am întins mâna cum făceam în copilărie
dornică să gust din nori
să-i modelez în forme geometrice
între degete mi-a rămas steaua sudului
să-mi poarte sufletul

atunci templul din inima antilopei
ne-a încăput pe amândoi
fără niciun descântec


în mine un copac crește de ceva vreme

internetul și-a devorat ultima conexiune
când mă deconectez lumina-mi apune gemând

străzile se risipesc în aburul nopții
dintr-o carte Eliade-mi face contagios cu ochiul
miroase-a Indie virgină-n aer
hățișul de oameni cu lianele lui
inima prinsă într-o pânză lipicioasă de păianjen
sunt incapabilă să mă eliberez

în mine un copac crește de ceva vreme
ramurile-mi ies prin piele
îmi devin rădăcini


 
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mihaela Meravei
 
Copyright © 2019 Mihaela Meravei
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.