Am văzut un poem sângerând pe o frunză,
L-am privit în oglinda întoarsă invers
Și-am văzut cum de-o viață așteaptă o
muză
Să scoată lumina afară din vers.
L-am privit dintr-o parte într-un fel
nelumesc,
Semăna cu un clopot tăcut din avlie,
Pe genunchi m-am lăsat și-am vrut să-i
vorbesc,
Dar simțeam cum cuvântul mă arde sub ie.
Să adun ca-ntr-o glosă cuvintele arse,
Pun scrum lângă lacrimi, un Atos zidesc,
Sub spuză cărările parcă-s întoarse
Și-n mine se-aude ecou îngeresc.
Scama de pe haină
Sub umbra lunii noi a înflorit măslinul
Și cerul lăcrimează de multe săptămâni,
În ochii plini de patimi îngenunchează
crinul,
Ca focul sfânt să ardă în valea dintre
sâni.
Himere stau de veghe ca pescărușii-n
vamă,
Tributul îl plătește chiar visul
înfășat,
Ciulinii sorb din iriși lumina fără
teamă,
Căci scama de pe haină-i trecutul
neiertat.
Nisipul se-nfioară, clepsidra
se-nroșește,
Se-mpărtășește sfântul la ultima
răscruce;
De pe spinarea dunei, un înger ne
privește,
Îmbrățișați cu vântul, cum stăm pe
sfânta cruce.
Nu-i cruce din stejar, e cruce de
lumină,
Noi am răscumpărat trecutul pe vecie
Și vinul de pe buze l-am împărțit la
cină,
Cât îmi scriai în suflet eterna
poezie...
Metamorfoză
În labirintul unei nopți de vară,
Un fluture se transforma-n lumină,
L-au încuiat cuvintele afară
Și aripa i-a devenit străină.
L-a amețit urcușul drept spre stele
Și adâncimea florilor de nufăr,
Când o săgeată trasă prin inele,
Când un papirus încuiat în cufăr.
În labirintul beznei, ca o pată,
Stă o lumină într-un ornic prinsă
Și lacrima-i sub pleoape îngropată,
Dar din retină clipa e desprinsă.
Nu știi să zbori, nu mergi, dar nici nu
stai
Și te privești cumva de dinafară,
Visezi că bați la porțile din rai,
Dar îngerul pe brațe te coboară.
Și te întorci în labirintul verde,
Să redevii lumină întrupată,
Ca mâna mamei să dezmierde
Durerea ta nevindecată…
Zero
Cu bulgări aruncă pământul în sus,
Ca zero să ceară un număr opus
Și hăul în care stelele cad
Ascunde cenușa sub piatra din vad.
Spirala adună răspunsuri în ea,
Alunecă timpul pe fulgul de nea,
Prin cercul de foc născut din cuvânt,
Să treacă aripa bătută de vânt.
Cunună și giulgiu - două mirese,
Sămânță de rodii de îngeri alese,
Pe axa ce trece de Steaua Polară,
Coboară și urcă spre mama fecioară.
Rămâne în urmă Nimicul pierdut
Și zero se vrea a fi absolut,
Să tindă spre unu, triunghiul din cerc
Adună lumina cu pasul de melc.
Prin ochii inimii
Ți se deschide cerul și vezi un chip de
înger,
În mână ține sceptrul, pe frunte nimbu-l poartă
Și pieptul îți tresare ca străbătut
de-un fulger,
Dar mâinile din rugă nu vor să se
despartă.
Privești cum nesfârșirea spre margini se
întinde,
Cum voalul de mireasă se țese doar din
crini;
Când inorogi duc vise ascunse în
secunde,
Să mă aștepți ca mire, să mă dezbraci de
vini!
Am fost trecuți prin focul adus de
Prometeu,
Mi-ai împletit cununa din lotusul cel
sfânt
Și-n ochiul meu adesea ai fost ca
Dumnezeu,
Ce mi-a sădit în suflet întâiul
legământ.
Nu va putea minutul să-nghită veșnicia,
În ieslea cea săracă ne naștem ca Iisus;
Din sărbătoare vieții rămâne poezia
Și-n aburul luminii urca-vom tot mai
sus.
Cercul de lumină
De treci prin cercul de lumină,
Nu vei putea să vii-napoi,
Chiar dacă zeii se închină
La primul soare, pentru noi.
Vor curge apele celeste
Să spele lumea de păcat,
Dar tu primești lumina zestre
Și mergi spre Tatăl vindecat.
Pășești pe umbre-ncercănate,
Ca pe oglinzile din cer,
La poarta lumii, însemnate,
Stau clipele într-un ungher.
De-ntorci privirea câteodată,
Îți pare rău că ai plecat,
Când vezi o umbră-ndoliată
Cum stă sub cerul aplecat.
Oricum ar fi, e înainte,
Pe orice drum mai e de mers,
Dar de-ai primit veșminte sfinte,
Îți lași trăirile în vers.
În forma mâinii
Când cerul și pământul îți sunt ca două
mame
Și vântul dintre coaste e cântul unui
nai,
Desprinzi de pe retină culori și
holograme
Ca îngerul ce știe că s-a întors din
rai.
Ai buzele de gheață și parcă-s
zugrăvite,
De simți săgeți în umeri, lumina te
îmbracă,
Cu firul smuls din soare sunt zările tivite
Și crucea iar trosnește, voind să se
desfacă.
Pe ape o icoană plutește în derivă,
O umbră se smerește când treci pe lângă
ea
Și-n forma mâinii tale stă lacrima
captivă,
Dar flacăra albastră să o topească vrea.
Mângâieri de înger
Se deschide cerul, marea parcă geme,
Tu îmi scrii pe pleoape alte teoreme,
Nu mai știu de-i noapte, nu mai știu
de-i zi,
Nici cum se conjugă verbul "a
trăi".
Tot ce-i azi e ieri, ce e mâine-i azi,
Se comprimă timpu-n muguri verzi de
brazi,
Pieptul mi-este gol, inima-i la tine,
Nu-nțeleg prea bine ce-o să fac cu mine.
În oglinda verde clipa pribegește,
Mâinile te vor, gura te dorește
Și am pus condeiul să îl ard pe rug,
Nu mai am cuvinte, nu mai vreau să fug.
S-au născut poeme chiar pe dunga lunii
Și pe dosul mânii mi-au tot scris
străbunii,
Într-un cuib de vulturi am dormit o
noapte
Și băut lumină - miez de mere coapte.
Sufletul te cheamă într-o limbă nouă,
Alfabetul morsei este rupt în două,
Gândul tău prin mine umblă ca un fulger
Și îți simt iubirea - mângâieri de înger.
(poezii din volumul de versuri Foșnetul
umbrei)
Maria Ieva (n. 4
august 1975, comuna Bozovici, Caraş-Severin): Este absolventă a Liceului “Eftimie Murgu” din Bozovici (1993) și a Facultății de Economie și de Administrare a
Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara (2008). Locuiește în Timișoara
și este de profesie economist.
Maria Ieva a debutat în anul 2011 în Revista Boem@.
A publicat poezie și proză în revistele culturale: Boem@ (Galați), Singur
(Târgoviște), Confluențe Literare, Oglinda Literară (Focșani), Absolut
(București), Visul (Orăștie), Nomen Artis (București), Antipozi
(Australia), Pro Litera (Germania), Onyx (Irlanda), Așii
Români, Destine Literare (Canada), Dor de dor, Agora Literară (Cluj-Napoca),
Revista Piticilor Mondeni, FeedBack (Iași), Anuarul LSFTB, În Bătaia
peniței (Caransebeș), Armonii
Culturale (Vrancea), Surâsul Bucovinei (Suceava), Portal-Măiastra
(Gorj), Caietele Silvanei (Zalău), Climate Literare (Târgoviște),
Sfera Eonică (Craiova), Helipolis (Timișoara), Regatul
Cuvântului (Craiova), Vatra Veche (Târgu Mureș), Acolada
(Satu-Mare), Cafeneaua literară (Pitești). Maria Ieva este redactor la
revistele Boem@ (din noiembrie 2013), În Bătaia peniței (din 2015)
și Helipolis (din 2016). Este membră în Liga Scriitorilor Români (din
septembrie 2015).
A publicat în
antologiile:
Amprente Literare (volumele 07, 08, 09, editura Pim, Iași), Leagănul
Lirei, Reverența cuvintelor, Lira de foc, Revanșa cuvintelor, Primăvara
metaforelor (editura InfoRapArt, Galați), Simbioze Lirice 09 (editura
Amamarol, București), Magia sărbătorilor de iarnă (editura Editgraph, Buzău),
Respirația aurie a zeilor (Biblioteca Revistei Argeș), Gustul Pâinii
(editura Sfântul Ierarh Nicolae), Gusturile Dunării (editura Eurobit, Timișoara),
Oglinda Ligii Scriitorilor Români la 10 ani (editura Napoca Nova, Cluj-Napoca),
Deschide-mi, Dorule, poarta (editura Pim, Iași).
Volume publicate:
Alfabetul mirării (poezie, editura Opera, București, 2012)
Poeme cu îngeri (poezie, editura Absolut, București, 2013)
Jurnalul
proiectului 156 A (roman, editura
Absolut, București, 2014)
Femeia de la
capătul mâinii (poezie, editura
Absolut, București, 2014)
Sub semnul crucii (poezie, editura Absolut, București, 2015)
Poarta de la
marginea cerului (roman, editura
Absolut, București, 2015)
Un pitic cu nas
de ceară (poezii pentru copii, editura Genius,
București, 2016)
Anticamera inimii (poezie, editura Absolut, București, 2016)
În sfârșit,
fluture (poezie, editura Absolut, București,
2016)
Spre omul din vis (poezie, editura Absolut, București, 2017)
Foșnetul umbrei (poezie, editura Absolut, București, 2017)
Scrisori dintr-o
altă viață (roman, editura Absolut, București,
2017)
Pe urma unei stele (poezie, editura Absolut, 2018)
Ecoul zborului (poezie, editura Absolut, 2019)
Diminețile sfinților (poezie, editura Absolut, 2019)
Statui de viață (poezie, editura Absolut, 2021)
Copyright © 2018 Maria Ieva
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.