Urbane
cascada
asta care-mi curge prin vene
mi
se potrivește perfect, miroase a primăvară
am bătut palma cu vântul
va duce fulgii dincoace de linia de demarcație a privirii
ninsoarea o purtăm de fiecare dată când nu zâmbim
cum poartă caii de povară desagii
azi mi-au îngheațat pe fiecare copac cuvintele eșuate
înjurături adruncate de șoferi
și grauri care stau peste firele electrice
transformați în stalacmite contrariate
pe partea dreaptă a cascadei mi se scutură anii
pe partea stângă alergă fulgii care au uitat că este martie
mai este puțin și voi pleca pe cascadă în sus
pentru că vreau să dau mâna cu primăvara
am bătut palma cu vântul
va duce fulgii dincoace de linia de demarcație a privirii
ninsoarea o purtăm de fiecare dată când nu zâmbim
cum poartă caii de povară desagii
azi mi-au îngheațat pe fiecare copac cuvintele eșuate
înjurături adruncate de șoferi
și grauri care stau peste firele electrice
transformați în stalacmite contrariate
pe partea dreaptă a cascadei mi se scutură anii
pe partea stângă alergă fulgii care au uitat că este martie
mai este puțin și voi pleca pe cascadă în sus
pentru că vreau să dau mâna cu primăvara
înainte
să îngheț
vreau să
peticesc cizma asta la nesfârșit
uită-te
în jur
de
la o vreme se construiește pe
marginea
drumului care duce spre cimitir
am
cerut prețul unei singure zile
mi-au
spus că nu primesc mărunțiș
au
nevoie de noi
tranșați
în felii
la
fel se va proceda cu răbdarea
răsucită
pe post de foiță
fumul
îl vor împacheta
feliat
în 20 de grame, plus, minus ceva...
dar
nu te vei simți acasă, mi s-a spus
celor
care vin aici nu le mai lipsește nimic!
Zâmbind
sex
appeal-ul este la cote foarte joase uneori
mai
ales de când ni se recomandă stufat de fluturi
și
ni se amintește că veșnicia s-a născut (în sfârșit, Doamne!)
dintr-o
varicelă urbană
am
început să ne privim în oglindă ca pe o minune
mai
buni decât Tine, Doamne!?
pentru
că, mi-am spus închizând televizorul,
merităm
Într-o
continuă mișcare
Unii
își vând la talcioc bătrânețea
Alții
cumpără vise
Elixir
care nu se naște la demisol
Și
nici la ultimul etaj
Eu
vreau planetele
Să
le ancorez
Colier
de vesele speculații
Am început
să ne transformăm în exponate
pot
fi tot atâtea spaime ascunse în această cutie
câte
am văzut traversând intersecția
niciuna
din ele nu este la fel
deși
au același gust al trecutului
am
putea să ne rătăcim în
zarva
care ne amețește
ca
un viespar
putem
să ne transformăm în codițele
unui
pumn de cireșe pus pe cântar
încercând
să găsim ieșirea
din
muzeul consumatorului
ferecat
în fiecare trecător
Copyright
© 2018 Isabela Brănescu
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.