E totul simplu-n fire
E totul simplu-n fire
și-n mine simplu e -
sunt vamă de iubire
cum firea-ntreagă e
Iubirea ca o haină
prea lin mă înfășoară –
port universu-n sânge
cum muzica-n vioară
Port universu-n vine
și-n frunte licărind -
lumina treaz mă ține
fără s-o mai aprind
Lumina asta trează
iubire e de veacuri
și sufletu-mi așează
în ceruri cu cerdacuri
De sus să tot privesc
iubirea cum coboară
și-n mine fremătând
să mă mai nasc o oară.
E-o vreme-afară astăzi
Ca atunci
E-o vreme-afară astăzi
ca atunci
când tocmai ai plecat
și frâiele tristeții
neprinse-n chingi
mi le-ai lăsat
Și totuși,
o putere mă înalță
în mine ca-ntr-un început
în care
totul e doar iubire
ca și cum
neîncetat
plutește-o vrajă
peste fire
Doar rareori
îmi mai apari
ca rana
ce încă nu s-a vindecat deplin
Nu deschid ochii,
nu ridic sprânceana,
iertare îți trimit printr-un surâs –
de mine să mă bucur
ca-ntr-un vis,
fără oftat,
fără suspin.
Azi nu râd,
nu tresar -
ca printr-o spărtură de cer
îmi apar visele toate
făcute răsad
pentru tine
și-n derularea lor
ca într-un flash
abia de te văd
cum apari
cum tresari
când auzi pașii mei
legănați,
cum lași cheia sub preș,
cum mă-ntâmpini cu lumile toate în tine
fără să știi că le ai,
dar în care mă chemi și pe mine
Și totul devine
atât de simplu
și-atât de măreț
ca-n fire
unde totul învie și-adoarme
doar din iubire
Ca pe-o haină
ne tragem iubirea pe trup,
ca pe-o taină
și, transfigurați de miraj,
nu mai vedem niciun lucru în jur –
totul e-n noi,
nici chiar noi nu mai suntem
cu noi –
ne ascundem
într-un nestăvilit și unic șuvoi
Lumina e trează
doar într-o singură stea
care încă n-a răsărit,
dar ne va aștepta
până vom construi
un cerdac într-un cer
mai aproape de ea.
Stăteam doar
tâmplă lângă tâmplă
Stăteam doar tâmplă lângă tâmplă
mirați de tot ce ni se-ntâmplă
Priveam cu ochii larg deschiși,
de vraja vieții eram prinși
Voiam să cucerim chiar munții
c-un nimb ivit în dreptul frunții
Pluteam pe mare sau uscat,
trăiam viața doar înalt
Stelele-n ziuă coboram
și ziua-n noapte-o adăstam
Cream castele de nisip
risipind viața pic cu pic
Făceam din lună un veșmânt
și-n palmă scris-am jurământ
de sărăcie și iubire,
ne credeam rege peste fire
Dar ce nu ne credeam cândva?
Și-acuma unde-i viața ta?...
Mi-e dor de gândul tău frumos
Mi-e dor de gândul tău frumos
înscris în mine ca-ntr-o carte
și care e vijelios,
chiar când distanța ne desparte
Dă-mi vijelia înapoi
s-o țin pe suflet ca pe-o rană,
iubirea ta s-o simt șuvoi,
să n-o mai las ca pe o vamă
Tu n-ai habar când dormi adânc
că eu în noapte nu adorm,
veghez cu noaptea la oblânc
cum aș cădea din somn în somn
Eu vamă vremii vreau să-i fiu
până ce n-oi muri de tot
Fii la caleașcă surugiu -
să-mi lași tu pentru drum un slot!
Doar pentru tine scriu
Doar pentru tine scriu și n-ai habar
câtă durere se ascunde-n har
Doar pentru tine mă arunc în vers
cu sufletul cât ′naltul univers
Nu pot în frâu iubirea să mi-o țiu
cât fără tine-i sufletul pustiu
Nici vara-n toi nu îmi mai intră-n suflet
cât stă iubirea-nchisă ca-ntr-un sipet
Nici păsările duse lin de vânt
nu cântă-n mine al iubirii cânt
O creangă înflorită, ruptă-i jos
de sufletu-ți pornind vijelios
spre mine ca spre o amenințare
pentru iubirea altor clipe rare
Vijelios iubești și n-ai habar
iubirea s-o păstrezi ca pe-un amnar
pe care să-l aprinzi din când în când
să reînvie al iubirii cânt
ce ține trează tainica povață:
aceleiași iubiri să îi fii viață.
Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Olga Alexandra Diaconu
Copyright © 2023 Olga Alexandra Diaconu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.