Privesc umbre pe cer
mă simt un oarecare x surprins și nu prea
de rezultatul unei ecuații de ordin superior
ecuații propuse, dar pe care mintea globală
încă în căutare de soluții le tot răs-amână
să le, să nu le… Caramba, lași rezolvarea
problemelor pe umerii golași ai oamenilor
aflați uneori în echilibru alteori în derivă.
inegalitățile se adeveresc algebric, invocând
când cerul, roșind în apusuri, când galaxii
cea a câinelui în umbră ori galaxiile pitice.
cererea umană și oferta universală uneori
cad în acord și se echilibrează în sens bun,
bun pentru cine? șoptesc monoton unei flori
întrebarea și ea denumită cu nume de stea,
chiar așa au înscris-o în registrul interstelar
al florilor, ce înfloresc doar o dată ca apoi
să se stingă lăsând în urmă dâre de viață.
visam să rămân în ziua de ieri, la limita ei
mă întrebam, aș putea să mai trag de ea?
ca de un elastic al unui poet din alt veac,
ieri fiind una dintre zilele muritoare și ea
la fel ca mine poate mult mai nepăsătoare.
ce vor fi vrând muritorii, urzind planuri?
lungi și grele cu reușite știute doar de iele
poate și de unii ghicitori în spuma mării,
o mare îngrijorată că ar putea seca în val,
lăsând fără veșminte peștii și multe sirene
viețuitoare marine în foame. înșirate pe alge
țintuite pe table moderne ale școlii de mâine.
școlarii rămân aceeași, doar sticla se sparge
ciudat, nu sunt răniți ci doar rănile înrămate
între florile galeriei de pluș o ultim-madonă
dorința bine strunită de sub semnele vremii.
voi fi dorind să adăst în ziua splendid asaltată
de fluturi și flori pe cerul bleu intens dureros
scrutat printre frunzele de mălin, azi liliac alb
voi uita chiar mâine, ascuns ca un mâine viclean
sub scara de lut, aflată sub sabie existențială.
fac lungi demersuri înfășurată în lanțuri de fier
închiriate de la un forum exotic de supervizare
a foamei, a foamei nestinse, a foamei ca foame.
nu uit că am fost aspiranți noi, cei care trecem
chiar astăzi înscriși în acte ca fost grup statuar
a viitorului născut dintr-un gând aspru zămislit
sub asediul scenei din vis, clasând vini astrale.
Planuri umane
facem planuri ce se topesc în unul și același
de fapt sunt doar dorințe cu nume umane
căci viața nu acceptă să fie pusă la index
nici să fie surprinsă, privindu-și profilul
în belți cu apă lunatică de o fi cu mici pauze
tocinde minți luminate, dând șanse tăcerii,
înclinând balanța în defavoarea cuvintelor.
povestesc, șuieratec o parte din vise populate
fantome uitate, când clipele trec tulburător
absurdul ce se ascunde atent între cuvinte,
însăilând povești lipsite de firul cel logic.
personajele se ard la farmecul lumânărilor,
nepăsânde lasă durerea să cadă sub gheață,
punând egalul din drepta monotoniei pe seama
neputinței umane de a se posta pe axaicșilor
când nu reușesc, nici proiecția pe axaigrecilor
și una și cealaltă fiind tot mai departe de cer.
Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Florica Bud
Citește aici: Florica Bud – Pierd monopolul iubirii, Florica Bud - Am decis să răpim primăvara
Copyright © 2023 Florica Bud
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.