OLGA ALEXANDRA DIACONU - RĂSAD DE VISE

E totul simplu-n fire
 
E totul simplu-n fire
și-n mine simplu e -
sunt vamă de iubire
cum firea-ntreagă e
 
Iubirea ca o haină
prea lin mă înfășoară –
port universu-n sânge
cum muzica-n vioară
 
Port universu-n vine
și-n frunte licărind -
lumina treaz mă ține
fără s-o mai aprind
 
Lumina asta trează
iubire e de veacuri
și sufletu-mi așează
în ceruri cu cerdacuri
 
De sus să tot privesc
iubirea cum coboară
și-n mine fremătând
să mă mai nasc o oară.

E-o vreme-afară astăzi
      Ca atunci

E-o vreme-afară astăzi
ca atunci
când tocmai ai plecat
și frâiele tristeții
neprinse-n chingi
mi le-ai lăsat
 
Și totuși,
o putere mă înalță
în mine ca-ntr-un început
în care
totul e doar iubire
ca și cum
neîncetat
plutește-o vrajă
peste fire
 
Doar rareori
îmi mai apari
ca rana
ce încă nu s-a vindecat deplin
Nu deschid ochii,
nu ridic sprânceana,
iertare îți trimit printr-un surâs –
de mine să mă bucur
ca-ntr-un vis,
fără oftat,
fără suspin.

Răsad de vise

Azi nu râd,
nu tresar  -
ca printr-o spărtură de cer
îmi apar visele toate
făcute răsad
pentru tine
și-n derularea lor
ca într-un flash
abia de te văd
cum apari
cum tresari
când auzi pașii mei
legănați,
cum lași cheia sub preș,
cum mă-ntâmpini cu lumile toate în tine
fără să știi că le ai,
dar în care mă chemi și pe mine
 
Și totul devine
atât de simplu
și-atât de măreț
ca-n fire
unde totul învie și-adoarme
doar din iubire
 
Ca pe-o haină
ne tragem iubirea pe trup,
ca pe-o taină
                                               
și, transfigurați de miraj,
nu mai vedem niciun lucru în jur –
totul e-n noi,
nici chiar noi nu mai suntem
cu noi –
ne ascundem
într-un nestăvilit și unic șuvoi
 
Lumina e trează
doar într-o singură stea
care încă n-a răsărit,
dar ne va aștepta
până vom construi
un cerdac într-un cer
mai aproape de ea.


            Stăteam doar
tâmplă lângă tâmplă

Stăteam doar tâmplă lângă tâmplă
mirați de tot ce ni se-ntâmplă
 
Priveam cu ochii larg deschiși,
de vraja vieții eram prinși
 
Voiam să cucerim chiar munții
c-un nimb ivit în dreptul frunții
 
Pluteam pe mare sau uscat,
trăiam viața doar înalt
 
Stelele-n ziuă coboram
și ziua-n noapte-o adăstam
 
Cream castele de nisip
risipind viața pic cu pic
 
Făceam din lună un veșmânt
și-n palmă scris-am jurământ
 
de sărăcie și iubire,
ne credeam rege peste fire
 
Dar ce nu ne credeam cândva?
Și-acuma unde-i viața ta?...


Mi-e dor de gândul tău frumos

Mi-e dor de gândul tău frumos
înscris în mine ca-ntr-o carte
și care e vijelios,
chiar când distanța ne desparte
 
Dă-mi vijelia înapoi
s-o țin pe suflet ca pe-o rană,
iubirea ta s-o simt șuvoi,
să n-o mai las ca pe o vamă
 
Tu n-ai habar când dormi adânc
că eu în noapte nu adorm,
veghez cu noaptea la oblânc
cum aș cădea din somn în somn
 
Eu vamă vremii vreau să-i fiu
până ce n-oi muri de tot
Fii la caleașcă surugiu -
să-mi lași tu pentru drum un slot!


Doar pentru tine scriu

Doar pentru tine scriu și n-ai habar
câtă durere se ascunde-n har
 
Doar pentru tine mă arunc în vers
cu sufletul cât ′naltul univers
 
Nu pot în frâu iubirea să mi-o țiu
cât fără tine-i sufletul pustiu
 
Nici vara-n toi nu îmi mai intră-n suflet
cât stă iubirea-nchisă ca-ntr-un sipet
 
Nici păsările duse lin de vânt
nu cântă-n mine al iubirii cânt
 
O creangă înflorită, ruptă-i jos
de sufletu-ți pornind vijelios
 
spre mine ca spre o amenințare
pentru iubirea altor clipe rare
 
Vijelios iubești și n-ai habar
iubirea s-o păstrezi ca pe-un amnar
 
pe care să-l aprinzi din când în când
să reînvie al iubirii cânt
ce ține trează tainica povață:
aceleiași iubiri să îi fii viață.      



Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Olga Alexandra Diaconu

Citește mai multe versuri aici: Intrare în toamnă și Când vântul mă mângâie

Copyright © 2023 Olga Alexandra Diaconu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.