Ordine inversă
ecranul blurat
e o răsuflare tăiată
am rămas numai noi
în această cușcă
unde hamsterii se învârt
exersând
fragmente de nesfârșită tristețe
înnoptăm fără motiv
într-o cicatrice albă
precum
o mască de lut
Ieșirea din cadru
am venit /am intrat/ am văzut
însă cel pe care îl așteptam să apară
nu se-arată
în zadar se spun atâtea cuvinte
despre tăcere
pământul își aruncă rând pe rând zdrențele
și pare lung ca o linie
iau aer în piept
convoiul de cărăbuși se pregătește
să aprindă torțele nopții
am venit /am intrat/ am văzut
însă cel pe care îl așteptam să apară
nu se-arată
în zadar se spun atâtea cuvinte
despre tăcere
pământul își aruncă rând pe rând zdrențele
și pare lung ca o linie
iau aer în piept
convoiul de cărăbuși se pregătește
să aprindă torțele nopții
Frica
zile mici cât un degetar
când femeile îți adună cu palmele
frica
și o toarnă
în solnița din spatele genunchiului
de acolo să o poți bea
dintr-o singură înghițitură
fără să simți
niciun fir de sare
pe limbă
zile așișderea
robinetului pentru apă
din baia cu păuni și pereții de marmură
din care picură continuu
transpirația fricii
zile mici cât un degetar
când femeile îți adună cu palmele
frica
și o toarnă
în solnița din spatele genunchiului
de acolo să o poți bea
dintr-o singură înghițitură
fără să simți
niciun fir de sare
pe limbă
zile așișderea
robinetului pentru apă
din baia cu păuni și pereții de marmură
din care picură continuu
transpirația fricii
Dedal
era copil
și fluiera într-o pupăză făcută din lut
suna precum cântecul ploii
iar lui îi rămânea doar
să mângâie streșinile
era copil
și spăla uitarea scăpată pe jos
printr-un joc învățat mai demult
orele zilele nu se împuținau
ci se așezau
în crenelurile tâmplelor
prefăcându-se turn
când era doar copil
fereastra avea chipul mamei
strălucitoare ca luna
din întuneric
urcau mici bolovani
apoi se întorceau în pământ
ca un preludiu tandru
al morții
era copil
și fluiera într-o pupăză făcută din lut
suna precum cântecul ploii
iar lui îi rămânea doar
să mângâie streșinile
era copil
și spăla uitarea scăpată pe jos
printr-un joc învățat mai demult
orele zilele nu se împuținau
ci se așezau
în crenelurile tâmplelor
prefăcându-se turn
când era doar copil
fereastra avea chipul mamei
strălucitoare ca luna
din întuneric
urcau mici bolovani
apoi se întorceau în pământ
ca un preludiu tandru
al morții
Temnița
dragostea e o femeie
care atunci când e trădată
se întoarce cu fața la perete și plânge
în fiecare dimineață
frica mai resetează-un poem
creierul nu face nimic
se ascunde într-un ungher
să nu bubuie
are din belșug foc de lemne
din fața lucrurilor pe care
nu le poți digera
te retragi
fragilitățile emoționale
cer doar o cană cu lapte
pe care să o poți bea în liniște
în propria temniță
dragostea e o femeie
care atunci când e trădată
se întoarce cu fața la perete și plânge
în fiecare dimineață
frica mai resetează-un poem
creierul nu face nimic
se ascunde într-un ungher
să nu bubuie
are din belșug foc de lemne
din fața lucrurilor pe care
nu le poți digera
te retragi
fragilitățile emoționale
cer doar o cană cu lapte
pe care să o poți bea în liniște
în propria temniță
Felia de timp e o boală
ce avem noi cu adevărat
toamna și frunzele
iarna cu ghețurile
moartea
iubirea
sau un suflet frumos
atât cât vrea el să fie
dacă străbați un drum lung
nu vei rămâne fără picioare
dacă rupi firul verde
nu vei rămâne
fără pământ
dacă vei despica apele
nu va fugi din calea ta
marea
ce avem cu adevărat e acel moment
în care toate cuvintele
își găsesc
sinonimul perfect
ce avem noi cu adevărat
toamna și frunzele
iarna cu ghețurile
moartea
iubirea
sau un suflet frumos
atât cât vrea el să fie
dacă străbați un drum lung
nu vei rămâne fără picioare
dacă rupi firul verde
nu vei rămâne
fără pământ
dacă vei despica apele
nu va fugi din calea ta
marea
ce avem cu adevărat e acel moment
în care toate cuvintele
își găsesc
sinonimul perfect
De o parte și de alta
în dreapta
douăzeci de metri pătrați de pajiște
din care șiroiesc lacrimi fără să vrei
în stânga pietrele
ce s-au spart și s-au făcut labirint
ca o poveste cu reni
în dreapta
liniștea cu adâncimile ei disipate
și fumul câmpiilor văzute din tren
în stânga
oasele mișcând pe sub piele
precum vagabonzii veseli
când se întorc de la birt
în dreapta
douăzeci de metri pătrați de pajiște
din care șiroiesc lacrimi fără să vrei
în stânga pietrele
ce s-au spart și s-au făcut labirint
ca o poveste cu reni
în dreapta
liniștea cu adâncimile ei disipate
și fumul câmpiilor văzute din tren
în stânga
oasele mișcând pe sub piele
precum vagabonzii veseli
când se întorc de la birt
Scara
urc și nu știu unde urc
poate fi o scara construită
din tălpile mele
atunci când au adormit fără voie
treptele scării sunt
bagajele nedesfăcute
după călătoria de-o noapte
desenele abstracte făcute de inimă
când pompează sângele-n cruce
e o scară chihlimbarie din mătase
pare că e și parcă
n-ar fi
urc și nu știu unde urc
poate fi o scara construită
din tălpile mele
atunci când au adormit fără voie
treptele scării sunt
bagajele nedesfăcute
după călătoria de-o noapte
desenele abstracte făcute de inimă
când pompează sângele-n cruce
e o scară chihlimbarie din mătase
pare că e și parcă
n-ar fi
Diana Trandafir (pseudonim pentru Diana Marinache, n. 1966, Galați): S-a născut în Galați și actualmente locuiește în Câmpina. A urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din București și este profesor de Limba română. Membră a Cercului literar „Geo Bogza” (Câmpina), a Cenaclului literar „I. L. Caragiale” (Ploiești), a Societății Scriitorilor Prahoveni, a Asociaţiei Scriitorilor „Costache Negri” (Galați) și a Asociației Universul Prieteniei (Iași). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România - secția Poezie - București din 2017.
Diana Trandafir a debutat cu poezie în 1989 în Evenimentul social și artistic (Câmpina). Primele colaborări la reviste literare și de cultură sunt la Porto Franco (Galați) și la revista Evenimentul social și artistic (Câmpina). Au urmat publicări în revistele literare Ateneu, Viața Românească, Acolada, Hyperioin, Confesiuni, Convorbiri literare, Familia, ProSaeculum, Feed Back, Revista Nouă, Oglinda literară, Contact internațional, Cafeneaua literară, Spații culturale, Surâsul Bucovinei, Boema, Urmuz, Poem Caffe (însumând texte poetice, proză scurtă, semnale editoriale, cronici literare). Diana Trandafir a publicat texte poetice și în numeroase antologii sau volume colective, dintre care amintim: Primăvara poeților, Antologia Cenaclului “I. L. Caragiale”, Poeți în arenă („Radu Cârneci”), Maratonul poeziei, Antologia poeților de pretutindeni, Row of Masks ș.a. Pe site-urile de literatură trimite în mod constant poezie, cronici literare și eseuri. De-a lungul vremii a obținut numeroase premii literare.
Volume publicate:
Translucide (poezie, editura Vinea, București, 2011)
Poeme cu ceasuri și flori (poezie, editura Premier, Ploiești, 2012)
Discurs în roșu și alb (poezie, editura Tracus Arte, București, 2013)
Anonima (proză scurtă, editura Fundația Culturală Libra, București, 2014)
Orașul suspendat (poezie, editura Fundațiilor Culturale Libra, București, 2015)
Fiica lui Abel (poezie, editura Pleiade, Satu-Mare, 2016)
Cele mai bune sunt așteptările (poezie, editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2019)
Citește aici poezii din volumul: "Dimineața viselor de hârtie"
Citește și: Nu spun nimănui, Viața, o sărbătoare, Lumini și umbre
Copyright © 2021 Diana Trandafir (Diana Marinache)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.