SAVU POPA - LINIILE DIN PALMA MEA

 

***

Dragoste
E atunci când
Liniile din palma mea
Se unesc
Cu cele din palma ta,
Devenind
Fire de înaltă tensiune.

Războiul de țesut 

Când eram mic,
Credeam că
Realitatea
Era concepută la
Un uriaș război de țesut,

Materialele folosite,
Vreo câteva
Fire de in, bumbac, cânepă,

Nu foarte lungi.

Dar ce lucrumăreț, durabil
Ieșea din ele,
Încât
Celor bătrâni,
Când se apropiau de lucrătura
Acestui război
Nemaiîntâlnit în viața lor,

Le dădeau lacrimi de copil.

*** 

Ne vom strânge
În brațe
Atât de puternic
Încât inimile noastre
Vor răcni ca leii.

Încăpea în palma fiecăruia 

Eram cu fratele meu pe deal,
Priveam forma
Pe care o are de sus,
Ocna,

Încăpea în palma fiecăruia,
Atâta nemişcare,
Atâtea linii şi culori amestecându-se accidental,
Apoi, separându-se
Până ieşeau din localitate,

Uite, acolo, o stradă cunoscută prea bine,
Mai la dreapta se vedea casa unor prieteni,
La stânga, terenurile arabile, păşunile,
Mirosul de bălegar proaspăt ajungea la noi,
Cel de iarbă arsă venea în urmă
Ca o premoniţie,
Liniştea unei furtuni făcea să tremure uşor
Peisajul,
Fratele meu atingea localitatea,
Un gest de mângâiere, de alint,
Eu o priveam precum un începător
Tabla de şah la sfârşitul partidei.

Căpiţele de fân ne transmiteau o linişte rară,
Închideau în ele urmele unui foc puternic, de nestins.

De aici de sus şi cerul ni se părea îndepărtat,
Un cer de plastic pentru macheta oraşului de jos,
Pe care fiecare dintre noi
Îl cuprindea în palme în felul lui.

*** 

Visele,
Atacuri de panică
Ale imaginaţiei.

Săptămâna 

Luni, puţin înnorat,
Obiectele nemişcate, pe ele praful
Săptămânii trecute.
Oamenii
Aleargă-n toate direcțiile,
Privesc la ceas, privesc în pământ,
Trec prin el,
Spre centrul lui.

Marţi, de dimineaţă,
Înainte de ora zece,
O ploaie cu melci.

Miercuri, pe o câmpie,
Firele de iarbă au început să se agite
Atât de tare,
Au prins glas,
S-au transformat în plante.

Joi, unora, inima le ia razna,
Se-nvârte prin tot corpul,
Ca un fluture în jurul unei lumini puternice
De la abajurul aprins brusc.

Vineri, de undeva, un cântec la un radio vechi,
Cineva a răsuflat scurt
Într-o fotografie de epocă, de pe peretele unui bar.
Unul trece spunându-şi:
“Lumea de azi e un timbru lipit prost
Pe lumea de ieri,
Un timbru şi mai prost lipit.”

Sâmbătă, două baloane zburătoare,
La distanţe mari, rămân încremenite
Pe un cer crăpat pe alocuri.
Un om trece strada, umbra lui nehotărâtă
Se întoarce, după ce omul a ajuns pe trotuar,
În siguranţă.

Duminică,
Pământul intră în propria cochilie,
Amuţeşte,
Pe oameni, pe obiecte
Se lasă încet praful acestei săptămâni.

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Savu Popa

Citește aici poezii din volumul: Noaptea mea de insomnie
Citește aici poezii din volumul: O cameră fără prize

Copyright © 2020 Savu Popa
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.