O
ploaie acidă se instalează peste oraș,
iar
în urma pașilor mei se dezlănțuie haosul.
Am
sufletul ciuruit de gloanțe
Și
seva eternității se scurge încet
în
noroiul care-mi ajunge până la glezne.
Picăturile
îmi sculptează fața
ca
pe o bucată de marmură de Carrara
Ochii
îmi sunt foarte tulburi.
Arde.
Fiecare
pas, gând, amintire.
Nu
caut adăpost ci înălțare
fără
de aripi.
Abisal
Trec
de la extaz la agonie cu viteza luminii
și
în același timp fac excursii abisale.
Sunt
chipul suferinței angelizat,
Într-o
continuă antiteză
asemenea
unui viking în încercarea lui disperată de a triumfa.
Mă
înec în propriile gânduri ca un astmatic lângă Vezuviu
în
așteptarea unui răsărit netoxic după o ploaie de meteoriți plini de cianură.
Gafez
constant.
Cerneala
tatuată în piele mi-a transformat sângele în cel mai letal venin,
pe
care nu știu să-l folosesc pentru a mă apăra, ci doar mă scufund în el
ca
într-o continuă autoflagelare.
Vraiște
Zorii
se întrezăresc
și
mă găsesc afundată în singurătate acoperită doar de
veșnica
mea dantelă neagră.
Nu-mi
simt picioarele, capul îmi zace amorțit
pe
masa de mahon.
Sunt
înconjurată de un fum înecăcios și sticle goale.
Imagini
vagi se derulează succint, dar nu le pot lega.
Soarele
îmi arde ochii și simțurile.
Petele
de vin sunt mai proeminente ca niciodată
și
buclele îmi stau răvășite.
Caut
cu disperare o scăpare din abisul dependențelor
dar
mă găsesc tot mai afundată în ele.
Sunt
într-un cerc vicios
iar
amintirile lovesc precum un Molotov
Narcomana
Draperiile
de catifea opresc orice încercare a luminii.
Sunt
prinsă într-un somn artificial plin de realism,
trecutul
e un prezent pe care vreau să-l simt aproape.
Încerc
a mă agăța de el, eșuez fatal.
Tind
să cred că există o șansă, dar nu e.
Mă
trezesc acoperită de picături mici de transpirație
Sunt
într-o stare accentuată de sevraj, nu mă recunosc.
Nu
vreau să mă rup de realitate iar.
Vreau
liniște și un pahar din acel vin roșu sec
pe
care-l beam în doi la asfințit.
Și
eu mă scufund iar în dependențe.
Note despre mine însămi:
Iasmina Panc (Alexandra-Iasmina Panc, n. 23 martie 1997,
Timișoara): Sunt din Timișoara și am 22 de ani. Sunt proaspăt
absolventă a Facultății de Litere, secția Engleză-Italiană. Sunt membră a
Cenaclului „Pavel Dan” din toamna anului trecut. Am apărut în revista Boema (secțiunea
debut, numărul din noiembrie 1019) și pe site-ul eCreator. Îmi place foarte
mult arta, în special perioada Renascentistă și Modernismul. Îmi place mult
Charles Bukowski, dar am o atracție majoră pentru Dante Alighieri.
Pagina Facebook: Alexandra
Panc
Citește mai multe poezii aici: Iasmina Panc - Am renunțat la Rai
Citește și: Iasmina Panc - Gânduri
Copyright © 2020
Iasmina Panc (Alexandra-Iasmina Panc):
Utilizarea integrală
sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.