Dorina Carp Nenici - Cu timpul de mână (editura Scripta Manent Publishing House Ltd. Napier, New
Zeeland, 2019): Dorina Carp Nenici trece prin viață „cu timpul de mână”
țesând o pânză de metafore în ochiurile căreia își plasează, ca pe niște
mărgăritare de rouă, gândurile, trăirile sentimentele. Cartea sa vine înaintea
publicului nu din dorința de popularitate, cum deseori se întâmplä, ci pentru
că acum îi sosise ceasul să se nască după îndelungi limpeziri ale autoarei cu
sine însăși, după explorări migăloase cu plonjări în adâncuri și urcușuri spre
înalt, care i-au eliberat spiritul din strânsoarea convenției, din greul
viețuirii cotidiene. Și astfel s-a mai ivit un poet în urbea pe care o numisem
cândva “hotarul dinspre zări” sau, după Gheorghe Ghiban, „târgul trăsniților”,
sau, cu o expresie consacrată, “orașul dintre vii”. Un poet cu o voce lirică
bine timbrată, care a irupt ca un fluture fragil și fermecător din crisalida cu
moliciuni interioare de mătase și reflexe exterioare metalice, scoțând la
lumină un zăcământ liric autentic ce conferă greutate și substanțialitate
cuvântului. (...) Beneficiind de condiții grafice de excepție prin cele cele
cinci splendide crochiuri aparținând graficienei Cornelia Dinu precum și
aportul lui Ionită Carmen Angheluș, cartea doamnei Dorina Carp Nenici este o
bucurie și pentru ochi, și pentru suflet, și pentru auz. O grafică bună, artistică
e o poartă de intrare în universul cărții. Ea crează forme prin care conținutul
cărții ajunge la cititorul azi atât de grăbit, atât de puțin răbdător față de
lectură ca act intim de cunoastere. În cazul acesta, atât coperta, cât și
desenele interioare, adevărate “metafore grafice”, cum atât de frumos le numește poeta, nu
e vorba de o simplă ilustrare a unor idei poetice, ci desenele în sine
constituie schița unui univers de idei și emoții transfigurate vizual, univers
ce interferează cu cel liric creat prin cuvânt și prelungindu-l dincolo de
substanțialitatea acestuia în diafanul și polimorfismul imaginii. (extrase din recenzia semnată de Ana Opran)
Pescărușul
Copil sălbatic
cu aripi de înalt,
născut din mamă de mare
și tată de cer,
ești singur peste tot
… și-n stol …
Și zbori țâșnind din clipă
spre zările-nstelate.
De bucurie plângi
și țipi de fericire
când mângâi fruntea unui val,
iar noaptea, stelele atingi.
E lumea ta,
pe orizont, pe țărm,
pe val..
Ești pescărușul meu
de îngeri trimis,
poezie să țeși când ochii dorm
și visele-adie lin prin iriși.
Te-am
îngropat
Te-am îngropat în dragoste
și în cuvinte nerostite.
Îți port amprenta
tăcerilor în gând
și-am obosit să hoinăresc
printre iluzii,
haotice morminte,
când doru-mi dă pe-afară,
când frunza toamnei pică
și noaptea e din ce în ce
mai rece și mai clară...
De parcă
Seara din ochii mei
închide stele în nori.
Îmi este frig
de-atâta dor înghețat
și vreau
să mă-nbrac cu cerul,
să plec mai departe
să-mi port nepăsător,
pasul pe loc
și spre tine să m-abat în cuvânt.
Însă cuvântul pleacă
şi moare în gând.
Mă tem, mă tem
de atâta toamnă
de parcă eu, aș fi toamnă,
aș fi clipă,
aș fi dor și uitare.
Simfonia
nopții
Pe cupola caldă a nopții,
îngerii presară stele,
scânteind ca licuricii,
ce-au furat praful din ele.
Luna își arată chipul
luminat de-a sa făclie
și se îmbracă-n mare taină,
cu a nopții simfonie.
Pașii nopții se strecoară
pe a vântului cărare,
sfredelind prin munți de smoală
întunericul ce doare..
Si când liniștea se-așterne
peste ochi închiși de pleoape,
visele coboară-n șoaptă
pe o scară argintie..
și se pun la sfat cu gândul,
din adins, taina să-mi știe..
Dor
Te caut peste tot
pe unde mai cred
c-ai rămas.
Universul sună a deșteptare
și naște copii
în durere de ceas.
Clopote tânguiesc
din colț în colț de secundă …
Oare pe unde-ți răsare privirea?
Și cerul pe unde-ți apune?
Sărac îmi e gândul şi mare uimirea.
Căci tu, nicăieri,
pe unde credeam c-ai rămas,
dar îți simt peste tot adierea.
Doamne
Doamne,
ne-ai dat să știm
cât să oprim și timpu-n loc.
Și ce mirare!
Din pustiu ne-ai făcut timp,
în carne și în oase,
ne-ai făcut devreme
și ne-ai făcut târziu …
Și știm chiar totul
pentru noi.
Însă de noi… nimic nu știm.
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Dorina Carp Nenici
Copyright © 2020 Dorina Carp Nenici
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.