Topește, Doamne, visul ce-a înghețat pe
gene,
Încheagă paradisul în mările din vene
Dezgheață stalactite, din inima de
piatră
Încinge, Doamne, focul în inima de
vatră.
Învie, Doamne, steaua ce-și ofili
lumina,
Hrănește cu speranță uscată rădăcină,
Trezește primăvara, din somnul hibernal
Desfă un ocean, dintr-un minusul val.
Înăbușă un strigăt cu albul trandafir,
Revarsă peste rană, o lacrimă de mir,
Stropește iarba crudă, ce geme sub un
pas,
Cu roua de agheasmă ce dă tăcerii glas.
Adoarme, Doamne, clipa în leagănul
veciei,
Întoarce bătrânețea în fașele prunciei,
Sărută Doamne frunza ce moare în dureri,
Să-ntinerească verde, în caste
primăveri.
Compune, te rog, un suflet din îngeri,
Pictează
cu raze și-n tandre atingeri,
O rugă spălată de orice genune,
Doamne, te rog, mai fă o minune...
Nu privi spre golurile mele,
Care nu se vor umple nicicînd,
Privește la plinuri, pentru că ele
Se pot goli subit oricînd.
Nu-mi privi lacrimile
Din al ochiului nor,
Privește curcubeul
Arcuit deasupra lor.
Nu-mi privi rănile
Ce sîngerează durere,
Privește cicatricea
Vindecată de putere.
Nu-mi privi chipul
Efemer și tern,
Privește-mi sufletul
Tainic, dar etern.
Mutarea
muntelui
Numai dacă copacii cărunți,
S-ar întoarce în scutecul frunzei,
Dacă lava eruptă din munți,
Și-ar retrage jăraticul spuzei,
Dacă culoarea de pe coală,
S-ar întoarce în creion,
Și numai dacă diamantul
Ar reveni la starea de carbon,
Numai dacă-ntregul lan,
Ar încăpea-ntr-un bob de grîu,
Dacă planetarul ocean,
S-ar retransfigura în rîu,
Dacă un buchet de flori,
S-ar retransforma în muguri,
De-ar reveni ploaia în nori
Și cenușa-iar, în ruguri,
Dacă mărul s-ar întoarce în sămînță,
De s-ar întoarce piatra în izvoare,
Poate atunci omeneasca credință
Ar putea să mute muntele în mare...
Iubirea
stelară
Această iubire nu este furtună,
Deși luminează la fel de intens,
Această iubire e raza de lună
Ce dă și întunericului sens.
Ea mîngîie, ea leagănă pe brațe,
Nu arde și nu scapără deloc,
Ea nu izbește tâmplele cu gloanțe,
Ci doar cu stele, fără patimă și foc.
Victoria Guțu (n. 17 februarie 1994, Bălți):
Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe Sociale și a Facultății de
Litere din cadrul Universității de Stat “Alecu Russo” din orașul Bălți. A
debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori
“Florii 2008”, cu poeziile Tăcerea și Lacrimi, obținând locul
III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB și a publicat în
revista tinerilor poeți și prozatori Noi (2011). Au urmat multiple
publicări în ziarul săptămânal Literatura și Arta (primul grupaj din anul
2018 cuprinzând poeziile Dor de tine, Privește-mă, Domesticirea furtunii,
Creatorii). Tot în anul 2018 Victoria Guțu a debutat și în calitate de
textieră, colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. În 2020 a participat
la Campionatul European de Poezie și a fost desemnată câștigătoare a concursului
pentru scriitori, organizat de Poemis și Roua stelară. Victoria
Guțu publică și în mediul virtual, în reviste on-line precum Vocea Literara,
Magazin Critic, Cutezător. Parnas XXI, eCreator. În prezent are în
pregătire romanul epistolar Scrisorile cerului și volumul de versuri Fluturele
de ceară. “Victoria Guțu se
regăsește pe sine în cuvânt, care se lasă îmblânzit și cuprins în idei ce devin
poezii, conținând freamătul unui talent cu șansa de a se afirma – în măsura în
care va munci – ca unul deosebit." (Nicolae Dabija)Întomnarea Cuvântului (antologie eCreator, Baia Mare, 2019)
Flori(i)le poeziei (antologie eCreator, Baia Mare, 2019)
Volum publicat:
Lumina din glastră (prefațată de scriitorul Nicolae Dabija, editura Universul, Chișinău, 2018)
Citește aici: Dictarea ploilor din vis, Sunt omul care arde, Din clepsidra de lacrimi
Pagina Facebook: Victoria Guțu
Canal Youtube: Flori de poezie
Copyright © 2019 Victoria Guțu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.