Poezia nu-i sihăstrie,
nu vin pelerinii-nsetați
ca la ulcica răcoroasă-a izvorului.
Nu-i cum credeam
și bine că nu-i așa.
Aceasta nu-i Poezia
e doar o inimă crescută strâmb
un clopot de sânge care înghite stele.
Poezia e îngerul căzut în piață
învăluindu-și goliciunea în nori de mahorcă.
Inventați-i viața secretă.
Scrijeliți-vă numele pe pielea ei tristă.
Luați apoi o piatră ascuțită:
Loviți!
Când un somn cade
în vertij
din înălțimi
în nenumărabile vise se sparge –
nu toate sunt vise adevărate
în adevărata lor stirpe
cu cheag nobil
și puteri moștenite
din străvisul de vis de vis.
Când în somn
marea de cuarț roz
vălurind în dreptul ferestrei
este chiar inima ta
ai cea mai clară dovadă
că împărățești
în corpul unui vis veritabil
din carnea nestatornică-a norilor
și uitare...
Însă ea este
Nici cât degetul stâng –
însă ea este mama furnicilor
nici cât unghia celui mai mic dintre noi
însă ea este
cea care
stă pe umerii lumii
cocoțată
în claviculă
ca o lanternă zurlie
zvârle stropi de miere
luminițe acide.
Cel mai mic dintre noi
cu degetele cele mai mici
smulge capul de diamant,
cel mai mic
cu cele mai butucănoase
vorbe
smulge
inima ei.
Însă ea
este mama furnicilor
și se lasă ucisă.
Vocea mea se desprinde
Nu
am vocea aspră precum
fierăstrăul
alb
al
incisivilor zilei,
să
mă judec cu umezeala făcliei de ceață
nu
nici
în beciul inimii unde rana uscată
scapără
albăstria iască și luminează amar –
Prin
ferestre vântul azvârle stropi
și
mirosul de sânge al mării inundă odaia.
Cobor
încovoiata spinare a timpului meu,
dusă-i
luntrea cu pânzeturi solare,
ciupercile
peste ziduri gelatinoase
ondulează
roiuri luminiscente.
Vocea
mea în cascade freatice zguduie gheața
desprinde
solzii de fier din vinele pietrei.
Sub
munte crisalida molatecă
despăturindu-și
mătasea...
Puține vorbe
Nu-mi cereți să leg două vorbe
că voi dezlega trei
și-astfel un tango s-o-nchega
numai din dantelării șubrezite
ca o tufă de trandafiri subțiri
cu spuma petalelor
sfâșiată
în vântul serii
verii.
De-mi veți cere pe estradă să viu
viu
nu voi ajunge
fiindcă discursu-nflorit cu saschiu
zgârie inimii mătăsoasa lucrare
smulge impresii
împunge
și nu-i agreabil
la arătare.
Refren
E vremea cumsecade
când ne putem încălța cizmulițele de cauciuc
fiindcă via își flutură miresmele,
baierele solidarității înghit solitudini,
bumbii cocliți lăstăresc pe mantaua soldatului.
E o vreme atât de cum-se-cade
că aproape se pot descifra mesaje deasupra miriștii,
țiuituri eliberate prin retezatele capilare, -
o hartă luminoasă transpare voios,
o hartă a sentimentelor verii
în care speranțele rodesc dau în pârg
și culegătorii coboară muntele
și adună luminițele verzi în tuneluri desfundate.
„refren”:
Ce timp bun ce vreme propice
lăsarăm în urmă câmpia cu spice
ciorchini poligloți în vie ne-mbie!
Europa mustește ca o damigeană cu fructe fermentate,
lungul drum iese la suprafață,
își înalță furnalele care colorează norii
și suflă acizi în penajul ciocârliilor...
(Monica Rohan, poeme din volumul Freamătul subtil al stingerii, Eikon, 2019)
Monica Rohan (n. 1 aprilie 1956, Șieu-Odorhei, Bistrița-Năsăud)
Scriitor,
membru U.S.R., Filiala Timișoara.
Publică
versuri și proză în antologii, volume colective și reviste literare.
Trecând
printr-o dimineață (volum premiat la Concursul
de debut al Editurii „Facla”, versuri, Editura Facla, Timișoara, 1983)
Scrâșnet (versuri, Editura Litera, București, 1984)
Povești pestrițe (povestiri pentru copii, Editura Facla, Timișoara, 1986)
Povești pestrițe (povestiri pentru copii, Editura Facla, Timișoara, 1986)
Împărăția
de vis (povestiri pentru copii, ilustrații color de Silvia
Muntenescu, Editura Ion Creangă, București, 1990)
Dulce
lumină (versuri, Editura Hestia, Timișoara, 1996)
Vedere
periferică (versuri, Editura Hestia, Timișoara, 1998)
1000
fără 1 (poeme, Editura Brumar, Timișoara, 2002)
Nostalgia
grădinii (versuri, Editura Anthropos, Timișoara, 2006)
Picături (versuri,
Editura Marineasa, Timișoara, 2007)
Rogvaiv (versuri, volum antologic, cu o prefață de Lucian Alexiu și postfață de
Grațiela Benga, Editura Anthropos, Timișoara, 2009)
Zid
după zid (poeme, premiul U.S.R. Filiala Timișoara în anul 2011, Editura
Brumar, Timișoara, 2011)
Translucid (poeme, Editura Tracus Arte, București, 2014)
Freamătul
subtil al stingerii (100 de poeme, Editura
Eikon, București, 2019)
Citește mai multe poezii aici HaltaTerra, Ardere lină, Paravis, Am ajuns până aici
Copyright
© 2019 Monica Rohan
Utilizarea
integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.