NORICA ISAC - TOTUL ÎN BLUE

totul în blue (comedie romantică)

ai plecat să-ți cumperi cămașă,
­-ne vedem la un cafe blue-
albastră, model clasic
îmbrac-o in grabă, fără cravată
și gonește pe autostrada "Street Blue".
ți-am cerut cămașă, asortată tenului meu transparent, pentru un ”face to face” la un cafe blue.
oh, baby! tu cheltui pe-accesorii, gonind la-ntâlnire, descheiat la cămașa blue,
oh, baby! sunt totuși femeie, lasă bonul de casă în buzunar! tu mi-l arăți, însă, ironic, la ieșirea din "Cafe Blue Bar".
oh, baby! mor după tine, ești așa masculin!

ce instinct antrenat, mă lași mută, pic de-admirație și clachez,

când te ferești de poșeta-mi albastră ce se ridică

amenințătoare pe un cer blue!
oh, my baby! nu te-ncrâncena -îmi spui râzând masculin- pare meschin, dar voiam să-ți arăt cât mă costă cămașa, benzina și consumația la "Cafe Bar Blue"!
nu-ncerca să mă duci, my baby, lunecos pe bandă la rolling stone "you can't always get what you want" my baby! știu puțină, dar consistentă engleză ”in black”

și-am să-ți arăt, fără rușine, un deget: plec cu taxiul de la ”Cafe Bar Blue”

(epilog)
romeo imbrăcat în cămașa blue, cântă balade rock oftând "dire straits" sub fereastra crudei juliett
ea își scutură poșeta de la balcon fredonând "so meet me down at the Blue Cafe"

proiecții (tarkovskiană) 

mama încălzește apa îmi spală părul galben în ciubărul din curte e o vară de miere lipită pe oceanul de sus albastru încălzesc apa imi îmbăiez copilul 

e o vară cu eclipsă de soare surprinsă pe o peliculă arsă bărbatul meu a avut o singură cămașă doar una albastră se usucă pe frânghia de la fereastră și bate ca o aripă geamul tu vii din trecut dintre caiete și afișe de cinema timpul e azi îmi spăl părul copilul și cămașa albastră îmi sunt sortite iar tu acum aici îți spun să rămâi dar ești dus cobori trepte urci ani la camera unde te-așteaptă o fată cu ten transparent îmi spăl părul aștept să-mi torni apa peste părul vopsit

mama descurcă părul bălai în vara cu miere îmi îmbăiez copilul cămașa bate ca o aripă în geam tu ești plecat la începutul lumii noastre să mă cauți în camera de la ultimul etaj răscolești sunt acolo în sertarul de la masa unde-ți ascuțeai creioanele sunt pe peretele unde-ți agățai poemele la uscat printre afișele de cinema mă cauți eu te-am găsit îmi spăl părul un ritual străvechi aștept ca mama să-mi toarne apa cu ulcica de lut am părul vopsit mama știe copilul trebuie îmbăiat lanurile s-au copt tu nu mai ajungi să-mi usuci șuvițele acum mâine imi vei purta vasul cu apă îmi vei spăla părul alb cu mâini tremurânde cămașa va bate în geam ca o aripă

te-ai întors

te-ai întors să mă tulburi.

abia ce-nchisesem ușa în urma ta proptind-o c-un scaun; am așezat pe el imposibilele pietre de moară

numărate-ndelung și repetat, repetat, repetat până când, numerele nu mai erau elemente de simplă aritmetică, deveniseră indescifrabile noțiuni metafizice

iar cheia erai tu.

de ce te-ai întors ca un fur noaptea?

pașii tăi abia se stinseseră pe străzile mele..

speram să mă uiți și mă rugam să-mi fie deșartă speranța...

să te-ntorci îmi doream, să-mi dai timp îndeajuns să nu mă mai doară niciun cuvânt, nici depărtarea!

acum te urăsc. te urăsc c-ai venit când gărzile erau adormite și m-ai surprins dezarmată și goală în fața oglinzii.

tu nu știi, nu știi că de mă-ntorc înspre tine cu nervii în palme și pieptul umflat de-atâtea nerostite cuvinte s-ar putea să-mi explodeze toți nasturii de la cămașă?!

waltz rain

am tălpile late.
calc, peste propriile-mi sentimente fragile, atentă să nu ciobesc, mărginile
perfecte ale paharelor de cristal.
am încercat să dansez pe poante...
sinucigașă încercare de-a mă reinventa în trecut alături de tine!
a fost doar cartea rămasă deschisă la un capitol neterminat
și-am continuat a dansa, lipsită de grație, pe o scenă imaginară, un act în doi.
o sală goală fără spectatori...
deși..evident, afișul a fost lipit și citit, expus criticii de specialitate care în dezacord fiind cu decorul, cu noblețea paharelor din recuzită, au vrut să-mi
îngusteze tălpile cu foarfecele (dintr-o altă piesă) mamei vitrege.
asta îmi trece prin cap acum, cum îmi trece ploaia prin plete. 
am plecat de acasa fără umbrelă, dar cui să-i pese?!
fulgerul îmi despică nasturii de metal ai hainei la o primă descarcare
le aud sunetul, căderea pe trotuar...tălpile late împrăștie apa - ca două bărci!
și uite, imi permit chiar și luxul de-a râde căci oamenii...
oamenii s-au adăpostit prin vitrine, inima mea -oh, inima mea- se acordă simbiotic cu ploaia: eu, ea, împreună:
ea, orchestră și mamă
eu, voce și fiică
ea plouă...
eu cânt pentru tine 
ultimul cântec de lebădă al cărnii

am fost acolo

aici este primăvară.
soarele strălucește mai mult și-apune târziu, păsările ciripesc, iar albinele zboară...
mă rog...după cum știi, obișnuitele lucrări ale primăverii.
acolo la tine, în dorset, plouă peninsular; voiam să te-ntreb dacă iarba crește ca pe la noi,
dacă se mai pregătesc câmpiile pentru cultivarea cartofilor...
dar toate acestea le știu, le știi, fac doar o retrospectivă in timp, de dragul conversației.
cunosc calitatea solului, ideal pentru culturi tuberculare; ai să râzi, și n-ai să mă crezi, 
dar cunosc obiceiurile
am fost acolo cu tess, înaintea secolului migrației
am încălțat bocancii ei scâlciați pe drumuri bătute de țară, prin amintirile mamei, i-am îmbrăcat rochia ponosită, dar groasă, urcând dealuri.
de la castel nicio nădejde n-am tras
secolul își schimbase-atitudinea
eu, rochia, tu...
tu mă strângeai de mână absent
nici nu observai încercarea-mi naivă
de-a te impresiona c-un pronume nobil.
și-am plecat eu.
și-ai plecat tu, departe, în comitatul dorset, undeva în trecut să modifici, pe alocuri, istoria.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Norica Isac
Citește aici poezii din volumul: Norica Isac – Cuvintele ca o mirare și Norica Isac - Ziduri ascunse

Copyright © 2019 Norica Isac (Gabriela Mihăeș)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.