DANIEL BRATU - CÂT DE FRUMOASĂ...

cât de frumoasă vara…

cât de frumoasă măturai toate frunzele
și cum lepădai vara de ele
ca de însângerate piei

cum curățai tu putred de frumoasă
arterele bătrâne
de mucegaiul
din camera tăiată de alei

pe nimeni n-am văzut
să șteargă pereții
de ploaie
atât de frumoasă ca tine îmbrăcată în gene
cât de sublimă lăcrimai de fericire-n șuvoaie
pe bulevardele nostre
diluviene

crengi multe
uscate superb aruncate de tine în foc
cât de adânc
de târziu îmi intraseră-n sânge
cum se făcea că nu prevăzusem
deloc
cât de mult
de atâta frumusețe vom plânge

cât de frumos m-aruncai
cu gunoiul mâlos mai târziu la container
parfumul tău fin ascundea
orice urmă de urmă de urmă de

oare
a trecut vara asta sau nu
mai spuneai pe când
atât de frumos

Doamne
atât de frumos

se învârtea aerul din jurul nostru

cu tot cu cenușa
cu tot cu cenușa bluzei tale
avertizoare


sirenissima (ne vom privi)

avea picioarele cele mai strălucitoare
de mă orbea instant și mi se făcea apă plată cu lămâie în gură
sau șampanie în pantoful cu coc
oranjadă din cizmele-nalte băute cu pofta mea de vițel
viitor taur sau bou
după gust

știam când plecam la ea
înapoi când ajungeam nu deși vremea securității murise
mă pierdeam de fiecare dată fără căi de întors

și când era frig ardeam
ca un snop de chibrituri din mâna fetiței lui Andersen
când mă sufla
mă trezeam cu sufletul în jeratic
și cu ancora ridicată
îi strigam sirenissimo păzește țărmurile că viu
viu și legat de farul inclus în prețul corabiei

tocmai ea orbitoarea dimineților mele cândva
s-a urâțit
imposibilul "rules"
are câțiva copii pe trotuar și soțul pe mai multe cărări
celulita în valuri
nu mă mai recunoaște deloc
norocul meu că am îmbătrânit deajuns

închid ochii și trec mai departe
e timpul
sirenissima
să ne privim de acum
în scrisorile ascunse în scrin în albumele noastre de poze

Plaja

Din emisfera verde veneau pe apă chipuri,
crestau în pietre aur topit, cotropitor.

În ochii tai de alge spălate de nisipuri,
eu mă scăldam devreme, trecând prin geana lor.

Orbisem.
În incizii cu munţi de dor și sare.
Retrase înspre irişi, aceleași indigouri,
întoarse-n picătura căzută din hublouri,
mă închideau în ceaţa exploziei solare.

Trecuse.
Ape grele săpau în fiecare.
Canonice clepsidre de ere neîntoarse,
hrăneau nisipul serii cu sfârcurile arse,
lăsând întreagă lumii cereasca nemişcare.

Uitaseși.
Eram valuri, corăbii oarecare.
Cu țipătul albastru, ne secerau din maluri,
toți pescărușii verii-n cătarea de Graal-uri
și ne-nsoţeau plecarea pe dunele din mare.

Visam.
Pe-atunci nici nu știam de arhetipuri.

Treceam pe lângă epoci, venite-n fel și chipuri,
ce ne păreau doar umbre, în verde-amăgitor.

Cât de frumos îmi cântă azi paşii-ți prin nisipuri,
cât de târziu sunt iarăși ajuns în urma lor…

nu-mi mai ajunge

nu-mi mai ajunge scrisul pentru câte femei
sunt strânse în tine

ca un lup nevindecat anilor mei
le-am muşcat anotimpurile
cine
nu şi-ar fi înfipt colţii în pielea lor ca şi luna
îmbrăcată
doar cu lumina ochilor cine întruna
n-ar fi urlat de plăceri şi uitare de sine
de la prima la ultima dată

aşa mi-ai părut pun pariu că nici ţie
femeie care omoară şi-nvie
cuibar al tuturor femeilor amestecate în una bucată
nu ţi-ar ajunge dragostea toată
pentru câte poeme mi-ai scrie

când creşte iarba ascult-o e ca sângele meu
dacă îţi simte călcâiul aproape
atunci când îmi bate inima-n poartă
cu alaiul vestitorilor tăi îmi este mai greu
să rămân lipit de pământ decât să plutesc între ceruri şi ape
ca un fum ca un drog

numai iarna asta mă iartă
te rog
mă mai iartă iubire
am îmbătrânit sunt o formă tristă de clown
care şi singur se poate îmbăta de fericire
precum ultimul porc

deşi Doamne ce mi-aş dori cât eu mă gândesc tot mai ”down

under” tu să-mi şopteşti imperativ ”men at work”

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Daniel Bratu

Copyright © 2019 Daniel Bratu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.