Teodor Dume - Ferestre spre marginea lumii (editura Pim, Iași, 2019): Teodor Dume este unul
dintre stâlpii poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele
cititorilor, construindu-și cu migală, iubire și credință propriul său drum. Teodor
Dume își dezvăluie sufletul, se dezvăluie pe sine însuși fără o deghizare a
sentimentelor. Maturitatea scrierilor dumiene vine din adâncul ireversibil al
copilăriei. Teodor Dume, păstrează viu tezaurul închis în cuvânt, îl
redescoperă și-i adaugă valoare, istorie, trăire adâncă. Teodor Dume
redefinește, prin scrierile sale, poezia meditativă – filozofică. Este un bun
observator al lumii interioare și se limitează doar la concretul palpabil, ceea
ce puțini știu azi să o facă. Iată că rvenim la acea fereastră din care privim,
care se deschide, care te împinge să privești dincolo de ea. (…) Ferestre spre
marginea lumii nu este doar o carte și nici un simplu pașaport de trecere prin
poezie, ci este un certificat de naștere valid a unei scriituri asumate care
poartă amprenta lui Teodor Dume. (extrase din prefața volumului - Teodor
Dume și tezaurul din cuvânt – semnată de scriitorul Atila Racz)
Ferestre
spre marginea lumii
fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
Univers
paralel
visul e un univers paralel
în care vreau să trăiesc dar
nu pot să-mi iau umbra cu mine
și cum fără ea
nu-mi pot confirma existența
o să aștept răsăritul
și toate gândurile
o să mi-le mut
cât mai aproape de Dumnezeu
partaj
între singurătăți
nu toate singurătățile
au tăria
de a se așeza pe sufletul omului
unele trec de oameni
își conturează locația
la marginea apei și
au dreptul să respire între
cele două maluri
primăvara devreme
când se tulbură apele
se ascund în scorbura zilei
altele își continuă drumul
înspre nord înnodând
potecile
pentru o posibilă
reîntoarcere
a mea face tumbe prin mine și
râde ca oamenii în hohot
îi privește locația
alteori
în semn de protest
se strecoară în imaginea zilei și
uită să se mai întoarcă
dar îmi face cu mâna...
Îndeajuns
cât să-mi pot grava numele
nu-mi profanați liniștea în care
zi de zi
scriu o nouă poveste
despre cel care a fost
dacă dezvinovățirea e
un act de curaj
ea poate să pledeze
în fața instanței morale
și să se întindă fidelă
ca o umbră
peste amiază
când
și cerul tace
îndeajuns încât
să-și scrie epopeea zilei
sunt fericit când apuc
să trec prin fiecare anotimp
ducându-mi tăcerea în spate
ca pe un rucsac
ia seama zic
mâine e o altă zi
pe care o să o umplu cu tăcere
și între răgazul
dintre două respirații
o să încep o altă poveste
despre cel care a fost
și asta
pentru a putea intra
în grația noului anotimp
doar pentru cât să-mi pot
doar pentru cât să-mi pot
grava numele
pe ultima imagine a zilei
Mai multe poezii și profilul
autorului: Teodor Dume
Citește aici poezii din volumele: Lacrimi pe altarul timpului, Devoratorul de umbre și
Citește aici poezii din volumele: Lacrimi pe altarul timpului, Devoratorul de umbre și
Copyright © 2019 Teodor Dume
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.