COSTEL ZĂGAN

Erezie second hand

Iarnă second hand ca să ningă trebuie să deschid

frigiderul să-mi iau porţia cotidiană de utopii

scriu poeme ca să mai aflu câte ceva despre Dumnezeu

ori măcar despre suflet

ştiţi de pildă ce-am aflat scriind titlul acestui poem

că am într-adevăr ochii albaştri

şi că poeziile de dragoste sunt un camuflaj perfect

pentru orice întâlnire de afaceri interioare

numai nefericirea face însă diferenţa

dintre noi şi lumea celor care nu cuvântă

autoironia poate intra şi într-un măgar

dacă-i suficient de spaţios

să ne încercăm totuşi norocul

ninsoarea-i ultimul zar al lui Dumnezeu

în ieslea acestei zile

(din vol. Erezii second hand, 2014)

Vânzătoare de ninsori

De te dezbraci copacii dau în floare

şi simt în piept văpaia unui crin

de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin

Şi trupul parcă-i flacără străină

între prea mult şi iată prea puţin

eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul pacă-i flacără străină

de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

dar cine pentru cine dă lumină

stă noaptea sub această întrebare

De te dezbraci copacii dau în floare

de parcă i-ar aprinde o ninsoare

(din vol. Cezeisme, 2008)

A venit Bacovia

E Bacovia fără un sfert

în loc de rugăciune

îngenunchez

şi

recit

Lacustră

Ploaia repeat monoton

Amin

Mă ridic

În

jur

persist

Bacovia

(din vol. Hiperbole blitz, 2005)

Hora Unirii-n doi

Hai iubito şi dă-mi mâna

mâna ta ca o vioară

să traduc iarăşi româna

într-un susur de izvoară

Mâna ta ca o vioară

pare vers de Alecsandri

mângâind iar mă omoară

într-un veac fără Dridri

Pare vers de Alecsandri

nu traduc iarăşi româna

nici pe-a fi în a nu fi

hai iubito şi dă-mi mâna

Mâna ta ca o vioară

îmi răstoarnă munţii iară

(din vol. Cezeime II)

Clarobscur de Dacia

Pe câmpia geto-dacă

n-are cine să mai tacă

Pe câmpia românească

n-are cine să vorbească

Au au ce vreme-amară

au fugit munţii din ţară

Că nu-i munte ci câmpie

ceea ce nu-mi place mie

Că nu-I deal ci e genune

ceea ce nu pot eu spune

Că eu tac tu taci el tace

tăcerea de cap îşi face

De aceea te-aş ruga

fă Doamne cu noi ceva

Ori ne urcă ori coboară

de pe crucea socială

Şi aşa pre el urmându-l

izbăvească-ne cuvântul

(din vol. Poeme infracţionale, 1995)

Costel Zăgan (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu, Botoşani): A urmat gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală "A.T. Laurian" din Botoşani (promoţia 1977) şi licenţiat al Facultăţii de Litere din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iaşi, cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu". A publicat poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural.

Prezent în antologiile:

Porni Luceafărul (Botoşani, 1995)

Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)

Însemne (Bacău, 2010)

Poeme hai hui - antologie de poezie (editura Singur, Târgovişte și editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012)

Însemnele unei tăceri - antologie de poezie – 2012 (editura Rovimed Publishers, Bacău,2012)

Amprente temporale - antologie de poezii cronopediene (Braşov, 2013) 

Autograf pentru m(â)ine-lirică, proză şi arte platice (Adjud, 2014)

Volume publicate:

Hiperbole blitz (volum de debut, editura Axa, Botoşani, 2005)

Cezeisme (2008)

Gravitaţia sufletului (volum de versuri online, 2012)

Erezii second hand (editura Axa, 2014)

Deșertul de catifea (roman cibernetic, editura Axa. Botoșani, 2015)

Citește mai multe poezii aici: Costel Zăgan - Camera fără ferestre
Citește și: Costel Zăgan - Contrajurnalul Annei Frank

Pagina Facebook de autor: Costel Zăgan

Copyright © 2019 Costel Zăgan

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.